Bine ati venit

Daca suntem impreuna in aceeasi relatie ne si iubim ?

Posted By admin on November 1, 2019

Suntam fiinte relationale . De aceea ne preocupa sa invatam sa relationam si sa avem si relatii bune. Insa multi suntem contaminati de prejudecati care impiedica acest bine relational sa apara.

Am adunat cateva mituri ale relatiilor care fac ca viata noastra sa fie uneori un calvar :

Mit: Cel care te iubește cu adevărat știe automat ce să spună și ce să facă ca tu să fii fericit.

Adevăr: Din moment ce nimeni nu ne poate ghici gândurile, este important să spunem ce nevoi avem în relația noastră. În cazul unei neînțelegeri, mulți parteneri păstrează tăcerea, sperând că celălalt își va da seama unde a greșit, fără a-i comunica acest lucru. Cuplurile trebuie să învețe să își exprime sentimentele și să fie onești unul cu celălalt. Comunicarea reprezintă cheia într-o situație de conflict. De reținut faptul că, sunt trei entități prezente într-un cuplu, cei doi parteneri și relația în sine. Aceasta trebuie pusă pe primul loc, discuțiile deschise și oneste, având puterea să contribuie la consolidarea ei.

Mit: Secretul unei relații reușite este să ai copii.

Adevăr: Nu există reguli universal valabile, exceptându-le pe acelea pe care cuplurile le stabilesc împreună, fără ascunzișuri și sincer. Când cuplurile decid să facă schimbări majore în viața lor, de exemplu să aibă copii, fără a lua în considerare nevoile și credințele fiecăruia dintre ei, acest lucru nu poate să conducă decât la probleme reale, care în timp vor șubrezi legătura dintre ei.

Mit: Diferențele dintre parteneri vor distruge relația.

Adevăr: Nu diferențele au potențialul de a distruge relația, ci felul în care partenerii reacționează la ele. Ne îndrăgostim crezând că suntem una cu partenerul nostru, minimalizăm diferențele dintre noi și uităm că suntem două persoane total separate. Când ne dăm seama de acest lucru, ne înspăimântăm. Dar, este important să realizăm că diferențele dintre oameni sunt naturale. Nu trebuie să fim de acord cu tot ce zice partenerul nostru, dar putem găsi ceva care să merite atenția noastră. Chiar dacă crezi că nu poți găsi, încearcă. Poți să zici – Nu înțeleg ce vrei să spui, te rog să îmi explici-. Acest tip de discuții dă cuplului posibilitatea să se conecteze și să se cunoască. La începutul relației vorbim întruna despre noi, ar fi bine să facem așa mereu.

Mit: Cuplurile fericite nu se ceartă.

Adevăr: Fiecare dintre noi intrăm într-o relație cu propriile așteptări, nevoi, dorințe, temeri, experiențe din familie și din relații anterioare. E normal să avem neînțelegeri.De fapt, lipsa discuțiilor contradictorii indică o lacună de încredere și intimitate emoțională. Dacă partenerii nu se ceartă, înseamnă că fac tot felul de compromisuri emoționale care vor activa sentimente de dispreț și nesiguranță. Cuplurile sănătoase se ceartă, dar nu explodează, nu lovesc sub centură și nu folosesc cearta ca pe un instrument ca să câștige puterea în relația lor.

Mit: Cuplurile fericite fac totul împreună.

Adevăr: A petrece timp împreună și a avea interese comune este minunat, dar a te concentra pe propiile interese este, de asemenea, un lucru sănătos pentru relație. Dacă ni s-ar bloca accesul la activitățile proprii, dacă nu ne-am simți susținuți în atingerea obiectivelor noastre, sentimentul de siguranță și încredere în relația pe care o avem, ar fi compromis.

Mit: Dacă iubim cu adevărat, pasiunea dintre noi nu va dispărea niciodată.

Adevăr: Din cauza filmelor și romanelor de dragoste, credem că, dacă iubim cu adevărat pe cineva, pasiunea nu va dispărea nicicând. Iar, dacă dispare, înseamnă că nu era iubire adevărată sau că relația noastră are probleme serioase. De fapt, pasiunea se diminuează treptat în orice relație. Rutina zilnică este unul dintre vinovați. Pe măsură ce responsabilitățile cresc și rolurile se măresc, cuplurile petrec din ce în ce mai puțin timp unul cu celălalt. Acest fapt nu însemnă că pasiunea a dispărut. Însă, este important ca partenerii să facă lucruri noi împreună, să își aloce timp și energie unul celuilalt, să încurajeze intimitatea emoțională dintre ei, dezvoltând simțul de aventură și de explorare și să adopte o atitudine jucăușă, iar pasiunea se va arăta din nou.

Mit: Gelozia este un semn că iubești și că îți pasă de partenerul tău.

Adevăr: Gelozia înseamnă mai degrabă,  cât de sigur și încrezător ești referitor la propria persoană și la relația pe care o ai. De exemplu, dacă ai un partener gelos, vei încerca să îi arăți cât de mult ții la el, ca să nu mai fie gelos. Dar, vei realiza curând că, oricât de mult ai încerca să îi arăți afecțiunea ta, nu îl va ajuta să nu mai aibă reacții de gelozie. În timp ce încerci să îți arăți suportul, partenerul tău ar trebui să își rezolve sentimentele de nesiguranță pe care le are, pentru că orice ai face, nu îl va determina să se simtă mai sigur sau mai încrezător în sine. O altă greșeală este să încerci să îți faci partenerul gelos. Bărbații și femeile au reacții diferite atunci când se întâmplă acest lucru. Bărbații adoptă o atitudine de apărare sau de agresivitate, crezând că relația pe care o au nu valorează, iar femeile răspund încercând să îmbunătățească relația sau pe ele însele.

Mit: Ca să ai o relație fericită, celălalt trebuie să se schimbe.

Adevăr: De multe ori, ne pricepem foarte bine la învinovățirea partenerului nostru și nu atât de bine la a reflecta la cât de buni parteneri am putea noi înșine să fim. De fapt, le cerem partenerilor noștri să se schimbe mereu. Dacă nu este vorba de situații extreme, cum ar fi abuzul sau infidelitatea cronică, este nevoie de doi în dansul schimbărilor. Dar, mai mult decât atât, depinde de fiecare dintre noi să ne dăm seama ce am putea să facem ca să îmbunătățim lucrurile în relație. Deși pare simplu și evident, cele mai multe dintre cupluri arată cu degetul spre celălalt,când este vorba despre ce nu merge în relația lor. Reprezintă o schimbare mentală profundă, dacă începem să ne gândim la ce am putea să îmbunătățim la propria persoană, în primul rând.

Mit: Dacă ne adresăm unui terapeut pentru consiliere psihologică de cuplu, înseamnă că relația noastră are probleme grave.

Adevăr: Cu timpul, multe cupluri ajung la terapie, după o perioadă îndelungată de suferință a relației lor. Dar, lucrurile care mergeau bine sunt distruse deja. Terapia ar putea să fie văzută ca având un rol preventiv. În acest fel, cei doi au  posibilitatea să apeleze la ea, atunci când au unul sau câteva conflicte, pe o perioadă de câteva luni, nu cinci sau șase în ultimii șapte ani.

Imi este din ce in ce mai greu sa constat ca oamenii dorm impreuna in acelasi pat dar se iubesc doar pe ei , nu si pe cel cu care doarme. …

 

Azi e prima zi din ultima luna de toamna ……

Posted By admin on November 1, 2019

Azi mi-am inceput ziua vorbind cu o persoana draga . Apoi , pentru ca a fost o zi insorita si am avut cateva ore libere de dimineata , m-am uitat la televizor . Am ascultat cu atentie o jumatate de ora de stiri si brusc mi-a venit in minte asta :

Decalogul parintelui Savatie Bastovoi

1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe.
Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti

Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd.
De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.
3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi , mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.
4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.
5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.
6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.


10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.

 

 

In TOAMNA vietii ….

Posted By admin on May 21, 2019

Pentru Mari , omul de la care am invatat sa ma rog pentru sufletele ratacite….

 

Imagini pentru toamna vietii

Ştii . . . timpul are un fel al său de a se mişca repede şi de a nu-ţi da răgaz să devii conştient de trecerea anilor.

Am fost copil , am fost adolescenta , am fost tanara …

Într-un fel, parcă s-a întâmplat cu ani în urmă şi mă întreb unde s-au dus toţi aceşti ani. Ştiu că i-am trăit pe toţi.

Am străfulgerări în care văd cum era odată…….. toate speranţele şi visele din fiecare etapa de viata au fost si au trecut .

Dar iată că acum trăiesc in toamna vieţii mele şi sunt luata  prin surprindere.

Cum am ajuns aici atât de repede?

Unde s-au dus anii şi unde s-a dus tinereţea?

Îmi amintesc clar cum întâlneam oameni mai în vârstă decât mine de-a lungul anilor şi cum gândeam că aceşti oameni mai în vârstă erau la ani distanţă de mine.

Această TOAMNA era si ea atât de departe, încât nici măcar nu mi-o puteam imagina prea bine.

Dar iată-mă aici..

Da, am regrete.

Există lucruri pe care nu aş fi vrut să le fac, lucruri pe care ar fi trebuit să le fac, dar, într-adevăr, sunt şi multe lucruri de care mă bucur că le-am făcut.

Toate s-au întâmplat într-o singură viaţă.

Aşa că, dacă nu te afli în toamna  vieţii tale, lasă-mă să-ţi reamintesc că ea va sosi mai repede decât îţi închipui.

Viaţa trece repede.

Nu ţi s-a promis că tu vei avea parte de toate anotimpurile, aşa că trăieşte pentru azi şi spune toate lucrurile pe care vrei ca cei dragi să şi le amintească…şi speră că ei te vor aprecia şi iubi pentru toate lucrurile pe care le-ai făcut pentru ei în toţi anii trecuţi!

Sursa foto : https://xn--zmbete-wta.ro/

Amante celebre, suferințele lor și câteva caracteristici comune

Posted By admin on May 13, 2019

Autor : Andreea Cojocaru

Psiholog clinician

Instituția amantei este strâns legată de cea a castoriei, instituție fundamentală a umanității, și care implică, aproape întotdeauna, infidelitate maritală, uneori din partea soțului, alteori din partea soției. Căsătoria este, într-adevăr un element cheie în determinarea statutului de amantă.

Deși mulți oameni presupun că adulterul subminează căsătoria, mulți cred că acesta o salvează într-un fel paradoxal.

Alexandre Dumas spune: “lanțul căsniciei e atât de greu încât e nevoie adesea să fie purtat de doi oameni, ba uneori chiar de trei”.

Multimiliardarul britanic Sir Jimmy Goldsmith, care a murit înconjurat de soție, foste neveste și amante și despre care presă britanică a speculat că este tatăl Dianei, prințesa de Wales, a avut o remarcă celebra conform căreia “ când un bărbat se căsătorește cu amanta, creează automat un post liber”.

În continuare, voi exemplifică trei amante celebre ale istoriei, încercând apoi să găsesc și să analizez punctele comune și potențialele resorturi care au stat la baza alegerilor emoționale ale partenerilor lor.

1. Toni Anna Wolff  – amanta lui CG Jung

Născută la Zurich în 1888, într-una din cele mai vechi și mai distinse familii din oraș, Toni era cea mai mare dintre cele trei fiice. Tatăl ei, Arnold Wolff,  reprezenta o companie elvețiană specializată în importul de țesături din mătase din orientul îndepărtat și timp de 22 ani a trăit în Yokohama și a servit în calitate de consul al Elveției în Japonia. Aprecia și îndrăgea tot ce era japonez și era mândru de titlul de consul onorific, acordat ataunci când s-a întors la Zurich, între două vârste pentru a-și găși o soție.

După o scurtă logodnă, Arnold se căsătorește cu o tânăra femeie în vârstă de 22 ani (cu 21 de mai tânăra decât el) pe care o admira mai ales pentru inteligența sa de excepție. Arnold își respecta soția și a pregătit-o pe tot parcursul căsătoriei, că să înțeleagă toate afacerile lui financiare. Acest lucru parcă, ca o premoniție a faptului că acesta avea să moară mult înaintea mai tinerei sale soții.  Când Arnold moare, soția acestuia intră foarte ușor în rolul de cap de familie și combină cunoștințele fianciare cu considerabilele ei abilități personale în creșterea celor trei fiice. Era o femeie liniștită, foarte amabilă, un reper permanent, foarte sigur și stabil în viața familiei ei.

Viața familiei era îmbelșugată și cultivată iar cele trei fiice s-au bucurat de o educație privilegiată și au fost încurajate de părinți iubitori să exceleze în pasiunile intelectuale și creative.

Toni a studiat la Universitatea din Zurich cursuri de religie, filosofie și mitologie, dar nu ca pretendentă la o diplomă înscrisă oficial. Acest lucru, deoarece tatăl său era neclintit în opinia sa că “o femeie bogată nu era potrivită pentru o educație oficială”, acest lucru împiedicând o posibilă căsătorie bună.

Cu toate acestea, Toni era fiica cea mai apropiată de tatăl sau și desemenea cea mai sensibilă dintre cele trei surori.  Când tatăl sau moare, Toni devine grav tulburată și deprimată clinic.

În această perioadă, mama sa insistă ca Toni să fie să dusă la tratament la dr. Jung.

Astfel, Toni, care avea atunci 22 ani (cât avea și mama sa la casatoria cu tatăl său) și părea mult mai tânăra,  devine pacienta lui CG Jung, chiar dacă s-a împotrivit insistenței mamei sale de a începe sesiuni de discuții cu acesta.

Deși primele ședințe au fost anevoioase, ulterior, ședințele lor s-au concentrat pe interesele intelectuale comune și au fost în egală măsură concentrate pe cunoștințele ei despre mitologie cât și pe depresia ei.

Jung avea 35 de ani când a început lucrul cu Toni și a încurajat ca aceasta să facă muncă de documentare la biblioteca universității și să-și folosească capacitățile intelectuale în slujba psihologiei analitice.

Jung a prezentat-o pe Toni lui Freud drept noua sa descoperire, lăudându-i simțul excelent pentru religie și filosofie.

Totodată, Toni a fost invitată de familia Jung la conferința de la Weimar, ca oaspete de onoare.

Toni a trăit toată viața în casa mamei sale, a depins toată viața de aceasta și de o suită de servitori care aveau grijă de ea și detaliile administrative ale vieții sale.

O privire restrospectiva asupra căminului soților Jung ne prezintă faptul că era destul de general accepat în cercurile intelectuale din Zurich că Emma Jung ( soția lui CG Jung), CG Jung și Toni Wolff formau un triunghi conjugal. Astfel, când cei trei erau împreună în compania altora, erau atenți să se comporte că un cuplu fericit împreună cu cea mai de încredere colaboratoare profesională a lor.

Pe scurt, Toni era întotdeauna acolo – în casa soților Jung și în viața lor. Venea la toate recepțiile și reuniunile familiei, era singurul musafir oficial la mesele familale de duminică iar la finalul mesei își bea cafeaua impreună cu CG Jung, in biroul său. Dacă era o prelegere sau recpție în altă parte decât casă familiei Jung, era de la sine înțeles că CG Jung, Emma și Toni vor veni împreună și vor pleca împreună. Iar pozițiile și locurile celor două femei ar putea fi considerate egale, una în dreapta și cealaltă în stânga lui CG Jung.

Exista responsabilitate și o sarcina comună care era dincolo de o relație de iubire, dar care o includea. Prin înființarea Clubului Psihologic, celor trei li s-a oferit un cadru public unde au găsit o supapă emoțională sigură și un for intelectual pentru sarcina lor comună, formularea psihologiei analitice.

2. Maria Callas – amanta lui Aristotel Onasis

S-a născut în anul 1923, în Manhattan, într-o familie de emigranți greci.

În copilărie, mama sa își varsă furia unui mariaj nefericit pe mezina familiei, Maria, care era păroasă, obeză, mioapă și stângace. Totuși Maria avea un talent care a fost lesne observat de mama sa și anume faptul că această cânta pe muzica difuzată la radio.

La vârstă de 13 ani ai Mariei, părinții săi au divorțat , mama acesteia întorcându-se în Grecia, la Atena, împreună cu cele două fiice.

La Atena, Maria a câștigat o bursă la Conservatorul Național, mai târziu fiind admisă la cea mai bună secție a Conservatorului. Exersa, studia, repeta, neinteresată de nimic altceva în afară de muzică.

În anul 1947, în Italia, Maria îl cunoaște pe Battista Meneghini, un împătimit al operei și foarte bogat. Acesta este hotărât să facă din Maria Callas capodopera vieții sale.

Battista avea pe atunci treizeci de ani mai mult decât Maria, era grăsuț și melodramatic. Maria era înaltă, corpolentă, cu barbie dublă și glezne groase. După un scurt timp, cei doi se căsătoresc, în dorința comună de a se concentra pe muzică și talentul Mariei. Battista i-a recunoscut talentul și a salvat-o de sărăcie.

Au avut o căsnicie fericită, Battista își adora diva iar Maria era încântată de devotamentul acestuia față de opera. Viața și căsnicia ei însemnau o autodisciplină spartană, rigurozitate și muncă. Timp de un deceniu, ambii au gravitat în jurul artei Mariei și dorinței sale de autoperfecționare.

Treptat însă, de-a lungul anilor, mulțumirea Mariei cu privire la căsătoria ei începuse să se erodeze.  În această perioadă, Maria îl cunoaște prin intermediul unei prietene comune, pe fondatorul și proprietarul unei linii de navigație maritimă și al unei linii aeriene, Aristotel Onasis (cel mai faimos grec în viață, în acele timpuri). Acesta glumea spunând:”Navigația e soția mea, iar aviația, amanta”.

Aristotel Onasis era căsătorit cu fiica unui alt armator grec, Stavros Livanos, “regele armatorilor greci” care domina de departe această categorie de afaceri și aveau împreună doi copii. Soția lui Aristotel Onasis era mignonă, blondă, extrem de drăguță, educată mai mult în spirit cosmopolit european decât în spirit grecesc, avea o viață liberă de constrângeri, având amanți încă de la începutul căsniciei, la fel că și soțul său.

Maria nu a fost fascinată de toate averile lui Aristotel Onasis ci de Aristotel însuși, un vrăjitor scund, îndesat și viril care se bucura de compania și prietenia oamenilor de stat, artiștilor și înaltei societăți. Aristotel a răspuns cu atâta fervoare  la reacția emoțională a Mariei, încât au început o relație pasională, cu o sexualitate care era pentru Maria o revelație. Maria și Aristotel aveau în comun un spirit al fatalității, ceva profund grecesc, spune presa vremii.

Maria, care a fost un copil lipsit de iubire și exploatat, s-a hrănit cu învățăturile religioase ale ortodoxiei grecești care i-au dăruit ceea ce familia nu a reușit să-i ofere. Era credinciosă, chiar habotnică, deși flexibilă în aplicarea învățăturilor la propria ei persoană.

Erotismul relației lor și alura romantică a lui Aristotel îi provocau Mariei emoții atât de puternice încât ea le ridică la rang de sacralitate. Foarte repede, locul central al existenței ei a fost luat de Aristotel, în locul artei. Pentru ea viitorul era clar, urmau să divorțeze amândoi de soții lor și să se căsătorească.  Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Dacă Aristotel a obținut mai ușor divorțul de la soția sa, deoarece aceasta era îndrăgostită la rândul sau de altcineva, Battista, soțul Mariei a refuzat divorțul.

Pentru Maria au început acum cei mai fericiți nouă ani petrecuți alături de Onasis. Deși era profund deranjată de statutul de amanta a lui Onasis, s-a abandonat acestei iubiri, chiar dacă Onasis nu era capabil să aprecieze talentul muzical și dramatic al Mariei. Soprana îl copleșea cu atenție și grijă, îi făcea pe plac iar el o răsplătea la fel. Maria a rămas însărcinată cu Aristotel dar băiatul pe care l-a născut a supraviețuit doar 4 ore de la naștere.

După această perioadă, afecțiunea amantului Aristotel pentru ea a început să scadă. Relațiile lor au devenit mai tensionate, în mod vizibil. Se referea cu dispreț la vocea ei care începuse să scadă, ca la un fluieras stricat. Uneori o pălmuia iar ea îi întorcea palmele. Tot acum, Maria primește divorțul de soțul ei, devenind o femeie liberă.  Dar Aristotel refuză căsătoria cu ea, cumpărându-i în schimb un apartament la Paris.

În toată această etapă de viată, Aristotel Onasis era văzut tot mai des în compania văduvei președintelui american J F Kennedy, Jacqueline Kennedy. În scurt timp, cei doi, Aristotel Onasis și Jacqueline Kennedy s-au căsătorit, alegând un mariaj nepotrivit și lipsit de iubire. Mirele de 64 de ani râvnea la celebritatea văduvei de 39 de ani și la relațiile ei puternice. Ea voia să își apere copiii de un posibil asasinat și era gata să se ofere pe ea însăși în schimbul averii ce avea să îi facă invulnerabili.

Nici după căsătoria lui Aristotel, Maria nu era capabilă să-i refuze vizitele. Deși era devastată de decizia lui, a acceptat să se întâlnească, fiind mereu la dispoziția amantului ei dar nu și în pat.

În această perioadă, singurul fiu al lui Aristotel, moare într-un accident aviatic, eveniment care îl devastează.

Maria îi este și acum aproape deși viața lui se destramă mai repede decât a ei.

Aristotel Onasis moare în anul 1975 la un spital din Paris. În acest moment Maria simte că “brusc a devenit văduvă”.

După moartea lui, Maria aproape că s-a limitat doar la apartamentul ei, unde urmarea western-uri la televizor, juca cărți și vorbea cu servitorii ei, lua doze enorme de somnifere și își răsfața pudelii. Cea mai mare parte a timpului și-o petrecea evocând relația sa cu Aristotel.

În anul 1977 moare Maria Callas, la 53 de ani. Cronicile vremii spun că aceasta a ars ca o flacăra până la cer și s-a consumat foarte repede. Criticii artistici o elogiază ca având un geniu dramatic, care a schimbat pentru totdeauna standardele lumii operei.

Maria în schimb își evaluase altfel existența. Recunoștea că talentul artistic îi modelase existența dar ea acorda și mai mare importantă rolului sau de amantă a lui Aristotel Onasis, despre care ajunsese să creadă, la finele vieții, că o considera marea lui dragoste.

3. Marilyn Monroe – amanta lui John Fitzgerald Kennedy

S-a născut  în anul 1926, într-o “mlastine de tristețe” . Mama sa era o femeie divorțată iar tatăl său refuză să se căsătorească cu mama ei când se naște Marilyn. În acele timpuri, în Statele Unite exista o discriminare semnificativă împotriva mamelor singure și din acest motiv, mama lui Marylin o lasă pe micuța copilă la niște vecini în schimbul a cinci dolari pe săptămâna. O vizita săptămânal iar de-a lungul vieții Marylin nu-și amintește să fi primit vreun semn de afecțiune de la mama sa, sau să fi recunoscut în vreun fel că este mama ei.

 

Când Marylin avea opt ani, mama sa a luat-o din gazda unde locuia și s-au mutat împreună într-o casă albă și frumoasă. Pentru a putea plăti ratele la casă, mama lui Marylin închiriază al doilea etaj unui bărbat care o va abuza sexual pe mica Marylin. Mama sa nu crede acest lucru și ca urmare, copila adormea plângând și începe să se bâlbâie.

La scurt timp, mama sa are o cădere nervoasă majoră și este internată într-un spital psihiatric cu diagnosticul schizofrenie cu tendințe paranoide.

Copila Marylin este preluată de un orfelinat din Los Angeles.

Marylin a crescut într-o sărăcie lucie, fiind preluată pentru adopție, pe rând de nouă familii cu care trăiește pe rând. În cele din urmă este luată spre creștere în casă mătușii unei prietene a mamei sale.

Era o familie săracă dar religioasă și cu o atmosfera mai iubitoare.

Avea puțini prieteni, detesta școala și ajunsă deja la vârstă adolescenței, observă cum corpul său se rotunjește în forme atrăgătoare.

Acum începe să folosescă ruj și rimel și toată lumea întoarce capul după ea oriunde merge. Acest lucru îi da sentimentul că este o altă Marylin decât cea de la orfelinat. Descoperă că îi place să fie privită cu admirație.

Avea șaisprezece ani , o sexualitate debordantă și avea un prieten. La scurtă vreme se căsătorește cu acesta deoarece familia la care stătea nu mai are posibilități materiale să o întrețină.

Marylin adora să fie soție, să facă sex cu soțul sau, să-i gătească și să se ocupe de casă și gospodărie.

 

Toate acestea se întâmplau în vremea războiului iar soțul său se înrolează în armată, în ciuda împotrivirii ei. După ce soțul său pleacă, Marylin se angajează la o fabrică de avioane unde este descoperită de un fotograf caporal care face un documentar despre viața în America în timpul războiului.  Visul ei de a fi privită cu adorație devine realitate.

 

Ca “văduvă” de război, Marylin a îmbrățișat meseria de manechin care a dus-o până la studiourile de la Holywood unde primește roluri mici la început apoi roluri mari , ca o vedetă care-și pune în valoare frumusețea, zâmbetul luminos și sexualitatea debordantă.

Cu meseria sa nu este de acord soțul ei care-i da un ultimatum iar Marylin alege cariera.

În anul 1952 devine vedetă și se află pe valul popularității. În această perioadă se căsătorește cu vedeta base-ball-ului american Joe DiMagio dar acesta este extrem de gelos și frustrat iar căsătoria lor se destramă după mai puțin de un an.

 

Următorul soț al lui Marylin este dramaturgul Arthur Miller, cel puțin la fel de deosebit dar și nepotrivit ca primul soț.

La scurt timp după căsătorie, soțul ei o compătimea ca pe o femeie-copil bântuită de demoni, ale cărei nevoi emoționale îi sugrumau creativitatea. Conform celor spuse de Laurence Olivier, ea era o scorpie aducătoare de necazuri.

În această perioadă a vieții sale, când din punct de vedere profesional era pe culmile gloriei, viața sa emoțională se destramă. Are câteva tentative de sinucidere după un avort care a îndurerat-o foarte mult, se refugiază în alcool și droguri.

Tot mai mult afundată în marasmul disperării, în acestă perioadă își îndreaptă atenția către noul președinte instalat la Casă Albă, John Fitzgerald Kennedy.

JFK avea un apetit sexual binecunoscut în epoca respectivă, ajutat fiind și de revoluția sexuală a vremurilor. JFK are amante celebre și îi face plăcere să facă sex cu femei cu nume sonore.

Într-un fel Marylin și JFK se potriveau pentru că amândoi sunt pe culmile înalte ale carierei lor,  erau strălucitori, invidiați și răsfățați de presă, duceau o viață promiscuă prin care sperau că, aventuri similare unei relații, să le ofere emoții menite să le legitimeze existența și să le confere mai multă încredere în sine.

 

Ambii căutau și atrăgeau reflectoarele, și din dorința de a-și dovedi valoarea prin intermediul cuceririlor sexuale se căutau reciproc și se lăudau unul cu celălalt.

 

Pentru JFK, Marylin reprezenta cea mai spectaculoasă cucerire de la Hollywood iar el ar fi putut să facă ce nu mai făcuse nimeni – să legitimeze însăși existența ei.

 

Doar că Marylin era bolnavă, trăind la limita sănătății mintale, fiind dependentă de alcool, droguri și calmante. Ea caută un soț care să-i fie și amant și tată.

 

În anul 1960 consilierii de imagine ai președintelui erau conștienți de faptul că Marylin i-ar periclita serios campania electorală.

 

Deși se înșela mereu în privința bărbaților și era foarte autodistructivă, era de așteptat ca ea să înțeleagă limitele unei relații cu președintele Statelor Unite, căsătorit și tată a doi copii.

 

Zeița sexului alături de amantul ei, președintele au continuat  relația în ciuda temerilor că Marylin ar fi vorbit despre ei.

 

Prin 1962 starea de sănătate mintală a lui Marylin era foarte precară, existau mereu îndoieli – dacă ea se putea concentra la filmări, dacă apărea, dacă își amintea replicile.

 

Este cunoscută celebra scenă în care Marylin îi cântă președintelui în public, la o gala aniversară ” la mulți ani d-le președinte” îmbrăcată într-o rochie roșie, acoperită cu o blană de hermină și când întregul public a fost captivat de apariția ei și de “aerul îmbibat de sex”.

După această apariție, JFK primește vizită șefului FBI Edgar Hoover care-l avertizează de riscul relației cu Marylin în plin război rece.

În acest moment JFK rupe definitiv relația cu Marylin iar această pur și simplu nu înțelege.

 

Starea ei de sănătate se deteriorează și este concediată de la studioul de filmare.  Viața ei se destramă. Este profund indignată de faptul că este îndepărtată de către JFK în acest mod. Amenință că va ridica valul de pe situația respectivă printr-o conferință de presă. A amenințat familia Kennedy reproșându-le că au luat de la ea ce au vrut și și-au văzut de drum.

 

La câteva luni după acest incident, Marylin moare în urmă unei supradoze. În mod curios, multe din dovezile legate de moartea ei au dispărut.

 

Marylin a crezut că a găsit în JFK bărbatul nobil și puternic care să-i satisfacă nevoile și exigențele. Nu a înțeles decât foarte târziu, înainte de a muri , că disprețul lui JFK pentru femei o includea și pe ea și dacă nu a putut nici soția lui pur sânge și mama copiilor lui să-l țină lângă ea, cu atât mai puțin va reuși ea.

 

Marylin nu a fost nici măcar amanta lui favorită.

 

Care din caracteristicile arhetipului amantului / amantei se constelează in viețile celor trei femei de  mai sus ?

O scurtă sinteză a descrierii arhetipului amantului / amantei este menționată mai jos:

Motto: eu sunt  unicul / unica
Dorința cea mai profundă: intimitate și trăire
Scop: a relaționa cu oamenii, cu muncă și împrejurimile pe care le iubesc
Teama cea mai mare: a nu fi singur, a nu fi dorit, a nu fi iubit
Strategie: să devină tot mai atrăgător din punct de vedere fizic și emoțional
Slăbiciune: dorința de a face altora pe plac cu riscul de a-și pierde propria identitate
Talent: pasiune, recunoștință, apreciere și angajament
Amantul mai este și: partener, amic, prieten apropiat, entuziasmat, senzual, soț, creator de echipă.

Comparând cele trei amante celebre despre care am scris mai sus, se remarcă asemănări biografice semnificative pe care le voi menționa:

 

Toate cele trei femei au avut o experiență paternă încărcată de suferință. Cea mai pozitivă a fost a lui Toni Wolf pentru care tatăl a fost un susținător financiar semnificativ dar i-a interzis studiile universitare cu diplomă recunoscută și a murit tânăr.  Ea a proiectat în profesorul Jung un tată încercând să-l înlocuiască pe cel care tocmai trecuse în neființă. Ea a fost cea care l-a însoțit în analiză pe Jung în călătoria lui în inconștientul personal și colectiv în perioada lui de regresie psihotică, rezultând din muncă lor comună conținutul Cărții Roșii.

Toni alege să rămână toată viața în casa mamei sale, depinzând material de aceasta pe de-a întregul. Acest lucru indică o anume infantilitate ce nu a fost depașită.

 

Tatăl Mariei Callas a avut o relație conflictuală cu mama sa și a ieșit din peisajul familial odată cu reîntoarcerea Mariei în Grecia. Soțul sau, cel care o salvează de sărăcie a fost un adevărat surogat de tată. Dragostea ei pentru Onasis a fost asemenea unei adorații de fiică pentru tatăl atotputernic.

L-a adorat pe Onasis, ridicându-l pe un piedestal, doar al ai. Idealizarea acestuia este deasemenea tot un indicator al unei infantilizări afective, legitime pentru un copil lipsit de iubire și exploatat

 

Tatăl lui Marylin Monroe o refuză când aceasta încercă să ia legătură cu el, iar Marylin plânge câteva zile după această întâmplare.  Tuturor soților săi le-a adresat apelative ca “tăticul”, “tatucu” , “taticutu” , în încercarea disperată de a găsi un tată într-unul din ei.  Pentru JFK a avut așteptări rupte de realitate fiind orbită de dragostea unui copil-femeie pentru un potențial tată-președinte omnipotent.

 

Toate cele trei femei au rămas în istorie și memoria colectivă prin realizările lor profesionale de excepție, prin imaginea care atrage reflectoarele atenției publice și prin viață emoțională / afectivă  controversată.

 

Toate cele trei femei au împlinit în mare măsură caracteristicile arhetipale pentru amant / amantă și anume: au fost unice, au trăit intens intimitatea afectivă, au relaționat cu oamenii, cu munca și împrejurimile pe care le iubeau, au devenit tot mai atrăgătoare din punct de vedere fizic și emoțional, au făcut altora pe plac cu riscul de a-și pierde propria identitate, au trăit cu – pasiune, recunoștință, apreciere și angajament, au îndeplinit separat sau simultan roluri de – partener, amic, prieten apropiat, entuziasmat, senzual, soț, creator de echipă.

 

Așadar arhetipul amantului s-a constelat plenar pe parcursul vieții lor, rămase în memoria istoriei.

Bibliografie:

ABBOTT, E., ( 2003), O istorie a amantelor, Ed. Lider, Bucuresti

BAIR, D., (2003), Jung o biografie, Ed. Trei, București.

CONSTANTIN, D., (1983), Miliardarii si mizeria lor morala, Ed. Facla, Timisoara.