Bine ati venit

13 motive pentru care e bine sa ai ADHD !

Posted By admin on October 19, 2017

Cand am descoperit ca exista un nume pentru ce aveam eu am fost extrem de surprinsa :  Eu am fost un copil cu ADHD ….

Nu am inteles de ce toti oamenii cu care intram in contact si cu care intru si acum sunt foarte speriati de acest ADHD ?

ADHD prezinta si aspecte pozitive  dar care sunt ignorate atunci cand se face referire la aceasta tulburare.

Cunoasterea acestora ne-ar permite elaborarea de programe prin care sa se indeparteze efectele negative , aspectele pozitive fiind folosite pentru dezvoltarea optima a copilului cu ADHD.

Exista diverse campanii care atrag atentia asupra identificarii din timp a tulburarii ADHD la copii insa e util sa stiti ca diagnosticarea inainte de varsta de 5 ani nu este valida. De asemnea diagnosticarea se face prin observarea copilului in trei contexte de viata.

In general semnalele de alarma sunt in legatura cu efectele negative ale ADHD.

S-a vorbit mai putin, sau chiar deloc, si despre ce aduce pozitiv ADHD-ul.

Desi pare surprinzator aceasta tulburare are si cateva trasaturi bune din care se pot crea anumite beneficii pentru persoana cu ADHD:

  1. Acesti copiii pot fi extrem de creativi si cu o imaginatie mult peste medie.

  2. Datorita faptului ca sunt atrasi de diverse activitati in acelasi timp si in mintea lor gandurile si ideile apar si dispar cu repeziciune, acesta caracteristica ii poate tranforma in niste maestri ai rezolvarilor de probleme de viata pentru ca ei nu se confrunta cu limitarile care apar in cazul persoanelor obisnuite.

  3. Pot deveni izvor de idei cu un rol major in realizarea unor proiecte.

  4. De asemenea, datorita inventivitatii lor  pot fi deschizatori de drumuri noi, pentru ca deseori ei observa ceea ce ceilalti nu vad.

  5. Pus in fata unei probleme, copilul cu ADHD va oferi o rezolvare surprinzatoare care acopera toate variabilele si care raspunde tuturor necunoscutelor in acelasi timp. El nu se confrunta cu acea abordare unidirectionala  ci prelucreaza informatia combinand toate elementele, chiar daca acestea nu au legatura, raspunsul fiind unul neasteptat, dar in acelasi timp corect si mai greu de accesat cu o gandire conventionala.

  6. Pentru ca trec cu repeziciune de la o activitate la alta, copiii cu ADHD se plictisesc rareori, iar cand o fac este din cauza sistemului rutinier si a incorsetarii intr-o programa care inhiba de cele mai multe ori creativitatea.

  7. Sunt veseli si spontani in timp ce exploreaza totul cu multa aviditate. Isi traiesc copilaria cu intensitate, o trasatura care rezista in timp si o intalnim si in viata de adult.

  8. Daca posibilitatile financiare le vor permite, acesti adulti, vor jongla cu o multime de hobby-uri si se va observa setea lor continua de a incerca ceva nou.

  9. Schimbarile nu reprezinta un factor de stres, ci dimpotriva le ofera stilul de viata cu care se simt cel mai bine.

  10. Ca parinte nu ai timp sa te plictisesti, iar daca resursele de energie iti permit, poti sa te distrezi pe seama originalitatii de care dau dovada copiii cu ADHD, in multe imprejurari.

  11. O motivatie puternica ii transforma pe acestia  in performeri de top, greu de inlaturat din drumul lor spre obtinerea succesului.

  12. Daca sarcina este interactiva si nu-i plictiseste, vor munci din greu pentru a ajunge la rezultatul dorit. In acest caz nu vor renunta la obiectivul propus si vor fi neobositi pana la atingerea scopului propus.

  13. Ceea ce ii face atat de deosebiti ii transforma in acelasi timp si in parteneri de joaca dificili sau in elevi cu care relatia din pozitia de educator este greu de gestionat. Marele meu noroc a fost ca am avut un invatator rabdator si care a observant ce potential creativ aveam.

Parintii care mai au si alti copii pe langa cel cu ADHD vor compara continuu comparamentele acestora si deseori comparatia va fi in defavoarea celui care solicita mai mult prezenta lor. Acesta va fi considerat un copil problema, fapt ce-i va face pe parintii sa-i trateze cu foarte putina toleranta si multa iritare, indreptandu-si gesturile si cuvintele afectuoase spre copiii ascultatori, pe principiul ca ei o merita. Pentru mine asta a fost o mare provocare …

Identificarea acestei tulburari din timp si cunoasterea aspectelor pozitive ce deriva din asta ii poate ajuta pe parinti sa se adapteze si sa rapunda intereselor copilului, tratandu-l conform nevoilor lui.

Nu intotdeauna este usor, dat fiind solicitarile din ce in ce mai mari in toate laturile vietii, dar ganditi-va ce viata plina si mereu surprinzatoare poate aduce un astfel de copil.

Copiii cu ADHD au nevoie de multa dragoste, suport si incurajari din partea parintilor si a educatorilor si in felul asta relatia devine puternica si greu de afectat de diverse conjuncturi.

Cum se raporteaza oamenii la boala si imbolnavire ?

Posted By admin on October 7, 2017

Înainte de a răspunde unor situaţii şi evenimente, oamenii caută să le înţeleagă. Aşa se întâmplă şi în cazul unei îmbolnăviri. Oamenii  îşi reprezintă mental informaţiile despre boală si medicaţie sub formă de convingeri personale care au un conţinut specific ,subiectiv.

Mai mulţi autori,Leventhal fiind unul dintre cei mai importanţi, au făcut demersuri pentru identificarea elementelor stabile prezente la majoritatea oamenilor,care circumscriu acest conţinut mental referitor la boală.

Oamenii îşi organizează informaţiile despre boală şi tratament pe mai multe dimensiuni:

1) identitatea bolii (denumirea şi simptomele bolii)

2) durata bolii (acută / cronică)

3) consecinţele (fizice, sociale, economice, emoţionale)

4) cauze ( interne / externe)

5) curabilitate sau controlabilitate.

Din experienta mea, la o mare parte dintre romani , accentul cade pe cauze : “De unde oi fi luat asta ?” … de parca o data instalata boala o poti da inapoi sau ” De ce mi-o fi dat mie Dumnezeu asta …”

Reprezentarea mentală a bolii construită de către oameni  este ,cel mai adesea, mult diferită de informaţiile ştiinţifice despre boală.

Pentru a înţelege cum ajung oamenii să adopte un anumit comportament legat de starea lor de sănătate, Leventhal concepe modelul autoreglării bolii (Self-Regulation Model of Illness).

Cercetările care au pus baza dezvoltării acestui model arată că oamenii se raportează la boală atât cognitiv (raţional), cât , mai ales, emoţional. În efortul de autoreglare, oamenii parcurg trei etape :

1.reprezentarea bolii şi a ameninţării asupra sănătăţii:

Ce simptome am ?

Care este cauza lor ?

Cât timp durează ?

Ce consecinţe au simptomele asupra mea ?

Există o modalitate prin care pot controla simptomele/ există un tratament ?

2. planul de acţiune pentru adaptarea la boală

(Ce să fac ca să mă simt mai bine ?) ;

3. evaluarea eficienţei acţiunilor implementate

(Mă simt mai bine sau nu ?)

Reprezentarea mentală a bolii, informaţiile pe care oamenii  le au despre boală şi tratament, este punctul de plecare în procesul de autoreglare a propriului comportament in raport cu boala.

 

 

 

 

 

Mesaje pentru voi ,copii mei, dupa nunta de sambata !

Posted By admin on September 12, 2017

Poti gresi, nimeni nu este perfect

Poti sa alegi sa fii cu unii oameni si sa refuzi sa fii cu altii

Ofera si accepta iubirea oamenilor – nu vei primi de la cei carora le-o oferi asa ca accepta de la cine ofera ! :)

Poti sa faci ce iti doresti tu, nu ce trebuie

Arata-ti emotiile , oricare ar fi ele si mergi mai departe, nu le ascunde- cand le ascunzi faci comportamente nepotrivite ca sa le linistesti …

Bucura-te de munca ta, nu reprima acest lucru

Fii vesel, jucaus, deschis, nu iti fie teama

Poti sa faci greseli, sa razi de ele si sa mergi mai departe; invatam cat traim

Decide singur ce vrei tu sa faci, nu lasa pe altii sa iti spuna ce sa faci

Traseaza limite celor din jurul tau, ca sa ai si tu spatiul tau de confort

Va doresc sa traiti veseli , relaxati si linistiti !

 

Absența unui părinte prezinta factor de risc pentru sănătatea mentală a copilului

Posted By admin on September 6, 2017

Unii spun că a fi părinte este o artă. Altii spun că este cea mai grea meserie. Se pare că, ambele categorii au dreptate, pentru că este dificil uneori să iei deciziile cele mai bune pentru tine și pentru copilul tău în același timp. Să nu uităm însă că a fi părinte este și cea mai nobilă dintre meserii și cea mai plină de recompense afective, care vin așteptat șau neașteptat, atît timp cat este făcută cu pricepere, dăruire afectivă și nu este privită ca pe o povară a vieții, ceva pe care trebuie să-l faci sau ca pe un sacrificiu.

Cresterea si educarea copilului și satisfacerea nevoilor sale emoționale  este o sarcină cu atat mai dificilă cu cat această responsabilitate îi revine doar unui părinte. Mama singură sau tatăl singur care încearcă să satisfacă nevoile emoționale ale copilului și în același timp să-și păstreze cariera și într-o oarecare măsură și viața personală înțeleg poate mai greu uneori conceptul de a te bucura de copil. Si totuşi sunt foarte mulţi părinţi care încearcă prin devotament şi sacrificiu să compenseze lipsa celuilalt părinte, să-i dăruiască copilului surplusul său de afecțiune şi să minimalizeze asfel efectele nedorite ale separării de celălalt părinte. Ei sunt de acord că indiferent care este situaţia prin care au ajuns să-şi  crească singuri copilul, trebuie  să-i acorde acestuia o atenţie deosebită deoarece are de făcut faţă unor dificultăţi suplimentare comparativ cu ceilalţi copii, dificultăţi prin care este obligat să treacă şi pe care nu le-a ales ci i s-au impus din exterior.

Fie că este în grija unui singur părinte din cauza divorţului, a decesului, a deciziei constiente a unor femei de a-şi satisface nevoile maternale fără a se implica într-o căsnicie, ignorand dificultăţile prin care va trece copilul, fie că a fost o decizie de familie ca unul dintre părinţi să plece în străinătate lăsand întreaga responsabilitate a cresterii copilului pe umerii celuilalt părinte, absenţa unui părinte din viaţa de zi cu zi a copilului constituie un factor de risc pentru sănătatea lui mentală. Aceasta pentru că oricat de mult s-ar strădui părintele în grija căruia a rămas copilul să-i asigure condiţiile materiale necesare şi  confortul emoţional de care are nevoie, absenţa celuilalt părinte este percepută de aproape fiecare copil ca o traumă psihică. *Copilul are nevoie de doi părinţi şi nu doar de unul singur mai bun decat fiecare luat în parte*(Stefan Milea). Dacă în trecut cauza principală a familiei monoparentale era moartea prematură a unui părinte, în ultimii zeci de ani situaţia s-a schimbat radical crescand continuu numărul căsătoriilor care se destramă şi totodată numărul mamelor divorţate care hotărăsc să-şi crească singure copiii. Deşi poate pare greu de înţeles la prima vedere, trauma prin care trece copilul părinţilor divorţaţi este mai puternică decat cea prin care trece copilul al cărui părinte a decedat. Cand moare un părinte, copilul ştie că n-a existat altă soluţie, iar uneori boala care a precedat decesul îl ajută pe copil să înţeleagă moartea. Divorţul, însă este o alegere a unuia sau uneori a ambilor parteneri, chiar dacă DESORI este  o necesitate. De multe ori problemele emoţionale ale copilului apar mult mai devreme decat divorţul efectiv si anume odata cu începerea dizarmoniei parentale. Certurile între părinţi, agresivitatea verbala sau fizică dintre acestia, scene la care copilul asista uneori provoacă suferinţă. Apogeul suferintei sale se atinge în timpul procesului cand se iau decizii care îl privesc direct fără să fie întrebat, sau din contră, este pus să aleagă pe unul dintre părinţii săi, generand ulterior puternice sentimente de vinovăţie faţă de cel căruia i-a întors spatele sau determinand autoculpabilizări că nu a fost în stare sau nu a fost suficient de important şi nu a luptat îndeajuns pentru a evita despărţirea părinţilor săi. Nici terminarea procesului nu aduce cu sine eliminarea tuturor suferintelor copilului. Idealizarea celuilalt părinte, învinovățirea celui în grija căruia a rămas, aflarea diferitelor vești de la cel cu care nu mai este (recăsătoria lui, nașterea altor copii), speranța deșartă într-o viitoare refacere a familiei, toate sunt frămantări de care nu este scutit copilul și pe care le va încerca mult timp.

Dovada impactului mai mare al divorţului părinţilor asupra copilului stă în rata mai mare de îmbolnăvire a acestor copii. Nu înseamnă că moartea unui părinte nu îl afectează pe copil, el are o reacţie de grea pierdere, e adesea profund afectat, dar rata de boli psihice rămane mai mică decat în situaţiile de divorţ.

Problemele psihice pot apare imediat ce copilul conştientizează situaţia sa sau pot apare mai tarziu. Pot fi prezente tulburări emoţionale care se manifestă prin capricii alimentare, tulburări de somn, tulburări de eliminare (enurezis, encomprezis), ticuri, manifestări de agresivitate, impulsivitate, ostilitate cu dificultăţi ulterioare de adaptare şcolară şi socială. La copilul mai mare apar stări depresive, însoţite sau nu de simptome somatice, renuntare la şcolă, diferite anxietaţi şi fobii, tulburări alimentare , tulburări de comportament sau de personalitate. Nu trebuie pierdut din vedere riscul ca acest copil devenit părinte la răndul lui să dezvolte un sentiment parental defectuos şi să nu poată să creeze acordajul afectiv cu propriul sau copil, necesar unei bune dezvoltări a acestuia din urmă.

Cum putem noi să-i ajutăm pe aceşti copii care se află în situaţii pe care nu le-au ales şi pe care nu le pot schimba?

În primul rand fiind atenţi la nevoile lor fără să pierdem din vedere faptul că avem propriile noastre nevoi de afecţiune, că suntem un părinte rănit care vrea să aibă grijă de un copil rănit, fiind conştienţi că nu putem suplini în întregime rolul celuilalt părinte oricît de mult ne-am strădui, pentru că niciun părinte nu poate să satisfacă de unul singur nevoia de iubire a copilului, recunoscand că noi înşine avem nevoie de ajutor şi chiar cerandu-l atunci cand este necesar, lasand la o parte orgoliile şi ambiţiile personale.

Să nu uităm că cel mai frumos dar pe care îl putem da copiilor nostri este propria noastră sănătate fizică şi mentală, şi dacă noi înşine nu suntem echilibraţi emoţional într-un anumit moment al vieţii noastre nu putem ajuta cum se cuvine pe copilul nostru. Putem insă apela la ceilalti membri ai familiei noastre, de exemplu, la bunici, care au un rol indispensabil în viaţa fiecărui nepot si cu atat mai mult cu cat acesta este separat de unul din părinţi săi. Pe langa cei din familia lărgita și prieteni, care de multe ori sunt si ei implicaţi afectiv, deci subiectivi, există și instituţiile de profil si persoanele abilitate care vă pot oferi ajutorul profesionist-serviciile de protecţie a copilului, medicii de familie, consilierii și psihologii şcolari, psihoterapeuti , psihiatri.

Este de preferat ca ajutorul să fie cerut şi acordat cat mai devreme posibil pentru a elimina cat mai curand consecințele psihologice defavorabile pe care le poate dezvolta fiecare dintre membrii familiei monoparentale. Mai tarziu nu numai că este mai dificilă intervenția terapeutică dar rezultatele ce pot fi  atinse pot fi mai reduse. Principiul popular *timpul le vindecă pe toate* poate uneori să nu ne aducă beneficiile pe care le așteptăm ci doar dezavantaje.