Celebrul film “YES , MAN” a creat si o eticheta pentru oamenii cu dificultati in a-l folosi pe nu in context social.Cu adevarat problematica este insa situatia cand de teama de a nu fi concediat , respins din grupul de prieteni sau dintre colegi nu refuzam si omitem sa spunem NU.

Aveti o strategie personala prin care sa refuzati , sa spuneti NU? Se intampla  sa puteti spune NU apropiatilor, celor din familie si sa nu puteti sa refuzati persoanele din afara familiei? Daca sunteti parinti cum anume va invatati copii sa spuna NU celor din afara familiei, celor din grupul de prieteni?

Revista Phosphore din Franţa, publica in 1999 marturia unei tinere de 17 ani :

,,Mult timp am făcut pe amabila, am spus ,,da” tuturor: celor ce-mi cereau bani pentru ţigări sau pentru orice altceva; băieţilor care nu îndrăzneam să spun ,,nu”, chiar dacă nu-mi plăceau cu adevărat( asta de teama că nimeni nu va mai vrea să iasă cu mine)…Şi apoi, într-o zi, mi-am dat seama că în jurul meu erau doar nişte ,,paraziţi” care mă luau drept fraieră. Atunci m-am simţit o nulitate, un nimeni. Şi …am explodat…De atunci spun ,,nu” atunci când gândesc acest lucru şi mă simt foarte bine, excelent, ca şi când aş fi scăpat de o povară ce mă copleşea.”

Cum credeti ca si-a dezvoltat aceasta teama de a spune NU ?

Mc Kay (1983), recomanda celor ce nu pot spune NU :

1. Acordaţi-vă un răgaz  (pentru a decide cum anume doriţi să răspundeţi unei solicitări); evitaţi reacţiile impulsive.
2. Nu vă scuzaţi în mod exagerat (interlocutorul poate deduce că vă simţiţi vinovaţi din cauza faptului că aţi refuzat solicitarea).
3. Precizarea conţinutului refuzului (ce anume veţi face şi ce nu veţi face pentru interlocutor).
4. Utilizarea limbajului nonverbal de tip asertiv (privirea interlocutorului, poziţie faţă-n faţă, ton calm şi ferm, fără reacţii emoţionale).
5. Evitarea vinovăţiei inutile (unii oameni pot simţi dorinţa spontană de a face altceva pentru persoanele pe care le-au refuzat; e bine să reflecteze pentru a fi siguri că noua ofertă provine dintr-un sentiment sincer şi nu este doar rezultatul sentimentului de vinovăţie).

Ai dreptul sa spui NU!

Camelia Dragomirescu

Daca va puneti des intrebarea din titlu atunci nu sunteti singurul. Rolul de părinte este mai uşor de îndeplinit dacă avem informatiile corecte despre ce presupune acest rol.

Societatea Civilă Profesională de psihologie  MENTAL CLAS organizează ,in data de 31 martie ,

GRUP DE PSIHOEDUCATIE PENTRU PARINTI

Participand la acest grup va puteti raspunde la intrebarile :

• cum sa-l intelegi mai bine pe copil fara a uita de tine;
• cum sa cresti impreuna cu copiii tai ;
• cum sa transformi meseria de parinte intr-o binecuvantare;

Putem stabili  obiective și  vom gasi impreuna instrumente de lucru ce pot fi folosite in viata curenta , la situatii cum ar fi :

• divorțul –șocul emoțional al părintelui și al copilului;
• problemele  emotionale ale copiilor ;
• probleme de adaptare la gradinita sau  scoala.

Organizator: psiholog Dragomirescu Camelia

Inscrierile se fac la telefon : 0723216199

Investitia dumneavoastra este de 50 lei.

Grup maxim de 10 persoane.

In opinia lui Steve & Shaaron Biddulph ceea ce face comunicarea si relationarea dificila intr-un cuplu sunt aceste tipuri de tranzactii :

»        Capcana salvării

»        Competiţia

»        Cuplul înstrăinat

Capcana salvării – „Ce te-ai face fara mine?” sau „Nu ma pot descurca singur(a) , salveaza-ma !!!”

Dimensiunea Părinte – Copil din viaţa unui cuplu trebuie, în principiu , să fie o chestiune reversibilă în care fiecare partener, de-a lungul timpului, dă şi primeşte ceva în schimb.”  În felul acesta fiecare partener îşi „reîncarcă bateriile”.  Dacă această dimensiune devine unilaterală, apare ceea ce putem numi o relaţie de salvare, care nu duce decât la epuizarea partenerului ofertant şi la acumularea de o serie de frustrări care vor eroda în timp relaţia. De cele mai multe ori in aceasta capcana cad barbatii care isi doresc cu disperare sa-si ajute partenera . Partenera insa are mereu cate o situatie din care sa fie salvata.

Competiţia – „Concursul in care toata lumea pierde” sau „pentru ce suntem in competitie?”

O astfel de relaţie se bazează pe ideea că „resursele de iubire sunt insuficiente, că dragostea nu ajunge pentru amândoi partenerii.” Şi acest tipar de interacţiune este deprins în copilărie dacă părinţii au fost foarte ocupaţi şi nu i-au acordat suficient de multă atenţie, sau au fost prea mulţi fraţi şi surorii, iar afecţiunea a fost distribuită tuturor. Soluţia ar fi „să dai şi să ceri mai mult în modul cel mai deschis posibil. Oferind mici „daruri” de atenţie, descoperim că nu pierde nimeni dacă celălalt câştigă, iar cantitatea netă de dragoste creşte.”

Cuplul înstrăinat – Corabii navigand solitare.

” Este cel mai trist tipar de interacţiune, sau mai degrabă o mărturie a bolcării comunicării dintre cei doi parteneri. Cuplurile înstrăinate au avut parte de atâta suferinţă încât cei doi aproape că nici nu-şi mai vorbesc.” ( Steve & Shaaron Biddulph, 2004).

In aceasta situatie sunt multe cupluri care se amagesc cu ideea ca oricum nu mai au alternativa,oricum nu mai e nimic de facut.

Oamenii au capacitatea de a-si schimba viata . Cand ceva te impiedica sa fii fericit nu uita – poti sa schimbi nefericirea !