Cum se raporteaza oamenii la boala si imbolnavire ?

Posted By admin on October 7, 2017

Înainte de a răspunde unor situaţii şi evenimente, oamenii caută să le înţeleagă. Aşa se întâmplă şi în cazul unei îmbolnăviri. Oamenii  îşi reprezintă mental informaţiile despre boală si medicaţie sub formă de convingeri personale care au un conţinut specific ,subiectiv.

Mai mulţi autori,Leventhal fiind unul dintre cei mai importanţi, au făcut demersuri pentru identificarea elementelor stabile prezente la majoritatea oamenilor,care circumscriu acest conţinut mental referitor la boală.

Oamenii îşi organizează informaţiile despre boală şi tratament pe mai multe dimensiuni:

1) identitatea bolii (denumirea şi simptomele bolii)

2) durata bolii (acută / cronică)

3) consecinţele (fizice, sociale, economice, emoţionale)

4) cauze ( interne / externe)

5) curabilitate sau controlabilitate.

Din experienta mea, la o mare parte dintre romani , accentul cade pe cauze : “De unde oi fi luat asta ?” … de parca o data instalata boala o poti da inapoi sau ” De ce mi-o fi dat mie Dumnezeu asta …”

Reprezentarea mentală a bolii construită de către oameni  este ,cel mai adesea, mult diferită de informaţiile ştiinţifice despre boală.

Pentru a înţelege cum ajung oamenii să adopte un anumit comportament legat de starea lor de sănătate, Leventhal concepe modelul autoreglării bolii (Self-Regulation Model of Illness).

Cercetările care au pus baza dezvoltării acestui model arată că oamenii se raportează la boală atât cognitiv (raţional), cât , mai ales, emoţional. În efortul de autoreglare, oamenii parcurg trei etape :

1.reprezentarea bolii şi a ameninţării asupra sănătăţii:

Ce simptome am ?

Care este cauza lor ?

Cât timp durează ?

Ce consecinţe au simptomele asupra mea ?

Există o modalitate prin care pot controla simptomele/ există un tratament ?

2. planul de acţiune pentru adaptarea la boală

(Ce să fac ca să mă simt mai bine ?) ;

3. evaluarea eficienţei acţiunilor implementate

(Mă simt mai bine sau nu ?)

Reprezentarea mentală a bolii, informaţiile pe care oamenii  le au despre boală şi tratament, este punctul de plecare în procesul de autoreglare a propriului comportament in raport cu boala.

 

 

 

 

 

About The Author

admin

Comments

Leave a Reply