MentalClas

Psihologi si psihoterapeuti in Pitesti

Fiicele mamelor neiubitoare: 7 răni comune


   Jun 11

Fiicele mamelor neiubitoare: 7 răni comune

O lipsă de ȋncredere in ele insele si o neputinţă de a avea ȋncredere in ceilalţi sunt doar inceputul.

În anii in care m-am documentat si am scris Mame rele, am discutat cu diferite femei despre experienţele noastre comune. Fiecare femeie are o poveste diferită, ȋnsă poate cel mai important lucru pe care il avem in comun este descoperirea faptului ca niciuna dintre noi nu este singură, că nu suntem singurele fete sau femei care au avut mame care nu au putut sau nu au vrut să le iubească. Tabuu-rile referitoare la a-ţi „critica” mama, precum şi mitul maternităţii, care ȋnfăţişează toate mamele ca fiinţe iubitoare, nu fac decât să izoleze fiicele neiubite. Această descoperire uşurează o parte din suferinţă si povară, ȋnsă nu ȋn totalitate.

Următoarea listă a ce se poate ȋntampla cu o fiica care creşte fără iubirea si suportul mamei sale nu este rezultatul unei cercetari stiintifice, ci este obţinută pe baza unor povestiri; de asemenea, lista nu are pretentia de a fi exhaustivă. Nu scriu in calitate de psiholog sau de terapeut, ci mai degrabă de tovaraş de drum. Motivul pentru care aceste răni sunt comune este explicat amplu de teoria ataşamentului, propusă iniţial de John Bowlby si rafinată mai tarziu de catre Mary Ainsworth, Mary Main, si mulţi alţii .

Încă de la o vârstă fragedă, ȋn copilărie, o fiică surprinde o primă percepţie a ei ȋnseşi ȋntrezărindu-se in oglinda reprezentată de faţa mamei sale. Dacă mama sa este iubitoare şi receptivă la nevoile sale, fetiţa dezvoltă un ataşament sigur; ȋnvaţă atât că este iubită, cât şi că merită sa fie iubită. Sentimentul de a merita să fie iubită – de a fi demnă să primească afecţiune si atenţie, de a fi vazută şi auzită – devine piatra de temelie pe care ea isi construieşte cea mai timpurie semnificaţie a Sinelui, şi care oferă energia necesară pentru creşterea sa.

Fiica unei mame neiubitoare- o mamă care este distantă emoţional, care refuză să ofere, care este inconsecventă, sau chiar hipercritică sau dură– ȋnvaţă diferite lecţii despre sine şi despre lume. Desigur că problema de bază se referă la cât de dependent este copilul de ingrijirea mamei sale pentru a supravieţui şi de natura lumii acesteia.

Ceea ce rezultă este un ataşament nesigur, caracterizat fie ca „ambivalent” (copilul nu ştie dacă işi va face apariţia mama cea bună sau mama cea rea) sau „evitant” (fiica işi doreşte iubirea mamei sale, dar se teme de consecinţele căutarii sale). Ataşamentul ambivalent ȋnvaţă copilul că nu se poate baza pe relaţii ; ataşamentul evitant scoate la iveală un conflict teribil ȋntre nevoia copilului pentru iubirea mamei sale şi nevoia de a se proteja de abuzurile emoţionale sau fizice ale acesteia.

Ataşamentele timpurii formeaza tipare sau reprezentări mentale despre modul de a crea relaţii. Fără terapie sau intervenţie, aceste reprezentări mentale tind să rămână relativ neschimbate. Un lucru esenţial este faptul ca nevoia fetei pentru  afecţiunea mamei sale este un factor motivaţional fundamental şi că această nevoie nu se diminuează dacă nu este implinită – ea persistă ȋn acelaşi timp cu ȋnţelegerea dureroasă a faptului ca acea persoană care se presupune că ar trebui să te iubească neconditionat, nu o face. Lupta pentru a se vindeca şi a face faţă este una puternică. Aceasta afectează multe părti ale Sinelui, dacă nu pe toate, având impact ȋn special ȋn zona relaţiilor.

Cercetările realizate de Cindy Hazan and Philip Shaver (si de alţii , mai tarziu) au arătat că pe baza ataşamentelor timpurii din copilărie se pot face predicţii ȋn ceea ce priveste relaţiile romantice adulte si prieteniile. Nu e surprinzător ca cele mai ȋntâlnite răni ale Sinelui se află in zona legăturilor emoţionale.

Nu ne uităm la aceste răni cu scopul de a ne lamenta sau de a ne lasa pradă disperării din cauza mamelor pe care le-am „primit”, ci pentru a deveni conştienţi de ele, pentru a le cunoaşte. Conştientizarea este primul pas spre vindecarea fetelor neiubite. Prea des, acceptăm aceste comportamente fără să le cunoaştem originea.

 

  1. 1. Lipsa de ȋncredere ȋn sine

 

Fiica neiubită nu ştie că ea merită iubire sau că este demnă de atenţie; este posibil ca ea să fi crescut fiind ignorată sau neauzită sau criticată la fiecare pas. Vocea din capul său este cea a mamei sale, care ii spune că ea nu este desteaptă, frumoasă, bună, iubitoare, meritoasă. Vocea internalizată a mamei sale va continua sa ii submineze realizările si talentele, dacă nu se intervine intr-un fel. Aceste fete vorbesc uneori despre sentimentul că ii „păcălesc” pe oameni şi, atunci când se bucură de succes, isi exprimă frica că ar putea fi „descoperite”.

2. Lipsa de ȋncredere ȋn ceilalţi

 

O femeie se confesează: „Intotdeauna mă intreb de ce ar vrea cineva să imi fie prieten(ă). Nu pot să nu mă gandesc ca acea persoană ar avea interese ascunse şi am ȋnvăţat in terapie că acest lucru are legătură cu mama mea”. Aceste probleme legate de ȋncredere işi au originea in credinţa că nu te poti baza pe relaţii , atat in ceea ce priveste prieteniile, cat şi in cazul relaţiilor romantice. Asa cum arată studiul realizat de Hazan si Shaver, fiicele cu ataşament ambivalent au nevoie de validare constantă ca ȋncrederea lor in ceilalţi este justificată. Conform spuselor lor, aceste persoane „au experimentat iubirea ca obsesie, marcată de o dorinţă pentru reciprocitate şi fuziune, de suişuri şi coborâşuri emoţionale, de atracţie sexuala şi jelozie extreme”. Ȋncrederea şi lipsa capacităţii de a stabili graniţe sunt strâns legate.

 

  1. 2. Dificultatea de a stabili graniţe

Multe fiice, prinse intre nevoia pentru atenţia mamei lor si absenţa acesteia, au declarat ca au devenit „ persoane care fac pe placul celorlalţi” in cadrul relaţiilor adulte. Sau că sunt incapabile să stabilească limite care să le permita crearea unor relaţii  sănătoase, bazate pe suport emoţional. Unele fete neiubite au declarat că au dificultăţi in a menţine relaţii  apropiate cu alte femei, din cauza lipsei de ȋncredere („Cum pot şti cu adevărat că este prietena mea?”),  a neputinţei de a spune „nu” („Cumva, intotdeauna sfârşesc prin a fi folosită ca un preş, făcând prea mult pentru ceilalţi si simţindu-mă dezamăgita la final”), sau din cauza dorinţei  de a avea relaţii atât de intense, incât cealaltă persoană se retrage.

Fetele cu ataşament nesigur adeseori sfârşesc prin a crea scenarii care seamănă cu povestea “Goldilocks si cei trei ursi” , care, cumva nu sunt niciodată potrivite, sunt fie prea „intense”, fie prea „reci”.

Aceasta se aplică adeseori şi relaţiilor romantice. Cercetarea realizată de Kim Bartholomew le imparte pe cele care au ataşament evitant in două categorii: de tip „temător” şi  de tip „respingător”. Femeile cu ataşament evitant temător doresc sa aibă parte de relaţii  apropiate, doar că se tem de intimitate la toate nivelele; ele sunt foarte vulnerabile şi tind să depindă de partener sau de alte persoane.

Femeile cu ataşament evitant respingător sunt detaşate, nu se simt deloc bine in ipostaza unei relaţii  apropiate si intime. Preferă să nu depindă de alţii sau alţii  de ele. Caracterul lor evitant se manifesta mai direct.

Femeile cu ambele tipuri de ataşament evitant (temător şi respingător) nu reuşesc să stabilească acel tip de legatură emoţională care să le permită vindecarea.

 

4.Dificultatea de a se vedea pe sine in mod clar

O femeie ne impartăşeşte ce a aflat in cadrul terapiei: ”Când eram copil, mama mea mă infrâna constant prin concentrarea exclusivă pe defectele mele, niciodată pe realizările mele. După terminarea colegiului, am avut nenumărate slujbe, dar de fiecare dată, şefii mei se plângeau că nu mă străduiam suficient să mă dezvolt. Atunci am realizat că nu făceam decât să imi pun singură limite, adoptând un mod de a fi aşa cum mama mea mă vedea.” Asta are de-a face in mare măsura cu internalizarea celor auzite in timpul copilăriei. Aceste distorsiuni cu privire la felul in care ne vedem pe noi inşine se pot extinde in fiecare domeniu al vieţii noastre, pot afecta inclusiv percepţia asupra felului in care arătăm. ( Eu, personal, am „albit” fotografiile cu mine din timpul adolescenţei, tot uitându-mă după fata pe care mama mea o numea „grasă”. Tot ea imi spunea ca sunt „de neiubit”, ceea ce, nu este aşa de uşor de verificat si contestat doar uitându-mă la nişte poze. Asta a durat ani de zile.) Alte femei au declarat că s-au simtit surprinse că au avut succes in ceva ce şi-au propus, si că au ezitat să incerce lucruri noi pentru a reduce posibilitatea de a eşua. Aceasta nu este doar o chestiune legată de o stimă de sine scăzută, ci ceva mult mai profund.

5. Poziţia implicită adoptată: evitarea

 

Lipsa de incredere le determină pe fiicele neiubite mai degrabă să adopte o atitudine evitantă,  defensivă, in aşa fel incât să nu fie rănite intr-o relaţie nepotrivită, decât să fie motivate de posibilitatea găsirii iubirii intr-o relaţie stabilă. Aceste femei, aparent, se poartă de parcă si-ar dori sa fie implicate intr-o relatie, dar la un nivel inconştient, mai profund, ceea ce le motivează este de fapt evitarea. Acest lucru este susţinut de cercetarea realizată de Hazan, Shaver si Bartholomew. Din nefericire, evitarea, indiferent dacă a fost provocata de frică, lipsa de incredere sau altceva,  le impiedică pe aceste femei sa găsească relaţii pline de iubire si suport.

 

6. Sensibilitatea crescută la comentariile celorlalţi

 

O fiică neiubită poate fi sensibilă la desconsiderări, fie ele reale sau imaginare; un comentariu întâmplător poate purta greutatea experienţei sale din copilărie fără ca ea să fie constientă de asta. „ Am fost nevoită să fiu atentă la reacţiile mele, sau mai bine spus la reacţiile mele exagerate”, declară o femeie de 40 de ani. „Uneori mă ȋnşel interpretând lucruri inofensive drept batjocură, deconsiderare, şi ȋmi fac griji ȋn mod excesiv până când realizez că de fapt persoana nu a avut nicio intenţie spunând acele lucruri”. Pentru aceste fete, faptul de a avea o mamă nereceptivă ȋnseamnă de asemenea dificultăţi ȋn a-şi gestiona emoţiile; ele au tendinţa de a se gândi prea mult şi de a rumina.

7. Repunerea in act a legăturii cu mama (ȋn cadrul altor relaţii)

 

Avem tendinta de a fi atraşi de ceea ce cunoastem— de acele situaţii, care, deşi ne-au făcut nefericiţi, rămân „confortabile” pentru că ne sunt familiare. În timp ce persoanele cu ataşament sigur au tendinţa de se a avânta in lume, in căutarea unor oameni care au acelaşi tip de ataşament, din nefericire, la fel se ȋntâmplă şi ȋn cazul celor cu atasament de tip ambivalent sau evitant.

Acest lucru are drept consecinţă repunerea in act a relaţiilor cu mama. „M-am măritat cu mama mea, cu siguranţă”, afirmă o femeie, „la suprafaţă, el părea complet diferit de mama mea, dar, ȋn final, m-a tratat in mare măsură la fel, am simţit aceeaşi incertitudine de a nu şti cum se va purta cu mine. La fel ca şi mama mea, el a fost fie indiferent, fie grijuliu, fie m-a criticat ȋngrozitor sau a fost prea puţin suportiv”.  Ea a sfârsit prin a divorţa atât de soţul ei, cât şi de mama ei.

 

Cu această listă ȋn minte, ziua in care o fiică işi analizează rănile poate fi prima zi spre vindecarea sa şi ȋnceputul unei călătorii către o nouă conştiinţă de sine şi către noi posibilităţi. Să sărbatorim ȋn cinstea vindecării şi a zilelor de mâine!

Sursa foto: Chamille White.Shutterstock

Trdus dupa Peg Streep de Alina Titu – psihoterapeut Rogersian

 

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

One Comment

  1. Takó Margit says:

    MULTUMESC, ASA E, BINE CA MA VINDEC…

Leave a Reply to Takó Margit