“-Oare tu nu minti ?”

Care e explicatia pentru faptul ca  mintim ?

Dacă scrutăm conştiinţa şi nu ne mulţumim pur şi simplu să admitem minciuna în ceea ce are ea aparent, atunci aflăm că este un mijloc de a te face remarcat, de a-ţi da importanţă. Dacă ne examinăm pe noi din unghiul inconştientului , vom vedea că aici se ascunde un împovărător sentiment de inferioritate care caută să se elibereze. Tocmai acest sentiment de inferioritate generează tendinţa de a-ţi da importanţă. Lucrul acesta îl constatăm, de altfel, şi în sfera conştiinţei. De fapt minciuna nu este destinata atat de mult sa-i raneasca sau sa-i amageasca pe altii cat mai ales sa ne amagim pe noi.Parerea mea este ca de multe ori cand mintim o facem pentru ca nu putem suporta sau tolera durerea reprosurilor ce ni se aduc. Eticheta dupa care ne vom conduce apoi viata va fi mentinuta ca o oglinda in care nu vrem sa ne reflectam imaginea corecta. Mintim cand ne maturizam pentru ca incercam sa acoperim ceva ce stim ca este ilicit. Nu e nevoie sa mintim daca nu stim dinainte ca lucrul acela trebuie ascuns. Astfel , trebuie că minciuna este precedată de o formă rudimentară de constiință.

Psiholog  Pitesti Camelia Dragomirescu

Astfel , revenind la lipsa de timp  și dând totdeauna vina pe lipsa acestuia , ajungem să constatăm existența unor probleme ignorate sau incurajate tacit pe care timpul nu le-a rezolvat ci le-a agravat .În cazul copiilor cu mici probleme de vorbire se poate constata că nu s-ar fi ajuns la psiholog dacă ( din lipsă de timp ) creșterea copiilor nu ar fi fost preluată de  bunici îngăduitori ce au obsevat problema ,dar le-a adus încântare și au tolerat-o ,corecția devenind și mai dificilă dacă după ce sunt învățate exercițiile  la logoped nu sunt exersate și acasă ,unde se revine din nou la un mediu permisiv.

Trecând apoi la probleme datorate comportamentului, deseori se vine cu copilul la psiholog la fel cum se vine la medicul dentist sau la ortoped pentru a se rezolva „problema”.

Copilul nu poate fi scos din mediul său pentru ai fi rezolvată problema ca în cazurile de mai sus.Nu se poate trata eficient o problemă dacă nu și contextul în care a apărut această problemă nu se modifică în mod corespunzător.Problema se rezolvă în ansamblul ei .Nu pot apărea atâția copii cu probleme de hiperactivitate ,sau diagnosticați mai modern și mai trendy ( pentru că și diagnosticul copilului nostru  trebuie să fie deosebit ) cu ADHD  fără să existe acasă un mediu propice dezvoltării unor asemenea probleme ,un mediu în care copilul este deservit tot timpul și de aceea nu are nici un motiv să învețe singur , un mediu în care nu se poate concentra niciodată asupra unui lucru pentru că apar noi stimuli iar sistemul de recompense este total dat peste cap.În asemenea cazuri este normal ca nu numai copilul să fie adus la psiholog ,pentru că problema nu este doar a lui ( „am un copil cu o problemă”),

El este doar efectul  apărut în urma unei cauze ce trebuie căutată în interiorul familiei pentru a putea fi rezolvată eficient.De aceea ,pentru ca asemenea probleme să nu se manifeste și să aibă repercusiuni în exterior iar mai apoi , mai târziu in viața de adult a copilului nostru ,este bine  ( când timpul are răbdare cu noi ) să aruncăm o privire mai aproape la sursa problemelor noastre ce au repercusiuni prin noi în exterior prin copiii noștrii și din nou la noi ,în întregul lanț social amplificate de toate „ecourile” problemei nerezolvate eficient și la „scripturi”perpetue.

Rezolvându-ne problemele noastre , de cele mai multe ori rezolvăm implicit și problemele copiilor noștrii.

Sorin Iorga, psiholog Pitesti