Un grup de cercetatori americani au studiat in perioada 2002-2003 efectele acestui tip de oboseala.

Datele au venit dintr-un sondaj realizat pe  asistenţi sociali care locuiesc în New York  si care au acordat ajutor în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001,  de la World Trade Center.

Deşi consecinţele psihologice  ale oferii de  ajutor şi asistenţă socială a persoanelor traumatizate au fost observate de peste 2 decenii, relativ puţine studii s-au concentrat pe cei care îi îngrijesc pe acesti oameni (de exemplu: psihologi ,terapeuţi, lucratorii in protecţia copilului, asistente medicale, etc), precum şi reactia lor emoţională la contactul cu clientii traumatizat ( Figley, 1995 ).

Studiile au arătat că acordarea de îngrijire poate fi  extrem de plină de satisfacţii insa şi foarte stresanta.

Persoane care lucrează în profesii legate de îngrijirea semenilor , indiferent ca sunt medici,psihologi,asistenti sociali,psihoterapeuti au risc crescut  de efecte adverse psihologice.

Teoretic, persoanele care lucrează în profesiile din domeniul sanatatii  încearca sa modifice comportamentele şi emoţiile  clienţilor lor prin acordarea de sprijin emoţional (de exemplu, empatie),prin strategii de a face faţă  emotiilor, sau o mai bună gestionare a competenţelor cognitive. În contextul de ingrijire formal, oferind terapie pentru clienţii care au supravieţuit unui eveniment traumatic poate fi deosebit de stresant.Mulţi cercetători au indicat că terapeuţii care lucrează cu clienţii traumatizaţi arată de multe ori semne de stres psihologic, ca urmare a acestor interacţiuni.

Impactul negativ in lucrul cu clientii care au un istoric de traume psihologice (abuz sexual şi fizic , stress posttraumatic cauzat de dezastre naturale sau conflicte militare etc.) a fost descris sub o varietate de termeni:  stresul traumatic secundar şi oboseala din compasiune.

Pe scurt ,  la ce concluzie au ajuns cercetatorii americani ?

“Putem argumenta că terapeutii pot suferi de oboseala din compasiune, care conţine două componente:

• traume secundare
• epuizare datorata mediului de lucru.

Dezvoltarea unui instrument valid şi de încredere pentru a detecta aceasta oboseala  este, de asemenea, un pas foarte important inainte de  elaborarea strategiilor de intervenţie menite să atenueze efectele sale negative asupra practicienilor din acest domeniu.”

Figley (2002) ,autorul studiului , tragea un semnal de alarma : “este, prin urmare, datoria noastra  să ridicam aceasta problema la un nivel mai mare de conştientizare pentru cei care lucreaza în profesiile carea ajuta semenii. În caz contrar, vom pierde psihoterapeuţi cu compasiune si implicit se va diminua efectul asupra clientilor lor “.

Camelia Dragomirescu ,Psiholog Pitesti

Dar dacă îngrijorarea cauzeaza mai multe probleme decât rezolvă, de ce este utilizata asa de des? Trebuie să existe un motiv pentru care milioane de oameni se ingrijoreaza mai mult decat e necesar și nici nu-și rezolvă problemele. De asemenea sunt multi  diagnosticati ca suferind de ingrijorare  cronică.

Iata ca la nivel rațional stim acum despre ce e vorba.

Și?

Nu ne vom mai îngrijora ?

Să pui capăt îngrijorărilor nu-i deloc ușor……

Din fericire, psihologii au venit cu mai multe strategii prin care  să incetati a  vă mai face griji! Aici sunt câteva :

1. În primul rând, daca doriti  sa reduceti  vulnerabilitatea la îngrijorare este determinant sa aveti grija de dumneavoastra. Asiguraţi-vă că dormiti şi mâncati corespunzator.

2. În al doilea rând, atunci când vă cuprinde îngrijorarea luati-va câteva minute pentru a vă calma prin meditaţie, ascultati muzica, sau respiraţi profund.

3. Odată ce sunteţi într-o stare mai relaxată, încercaţi să examinați dacă  gândurile dumneavoatră sunt productive şi vă ajută la rezolvarea problemelor . Concentrati-va ! Alegeti acele  gânduri ce vă pot fi utile în a vă ajuta să rezolvati o problemă de ordin practic. Etichetați restul ca îngrijorări.

4. Examinați cu atenție gandurile. Adresaţi-vă întrebări cum ar fi:
Ce probabilitatea există ca gândul meu să fie adevărat?
Care este probabilitatea ca lucrul de care  mă tem să se întâmple de fapt?
Îmi este acest gând de ajutor?
În cazul în care aș avea un  prieten care a avut aceste griji,  ce i-aș spune să facă?

5. Dacă vă faceți griji  cu privire la  ceea ce nu se poate schimba, vă reamintesc că lupta cu ceea ce nu poate fi controlat va face doar rău.

A accepta  ceea ce nu se poate schimba este o stategie mult mai favorabilă.

E mai clar acum?

Camelia Dragomirescu, psiholog si psihoterapeut Pitesti