O firma trebuie sa implementeze, ca un minim, sapte politici de baza daca va dori sa obtina o cultura a unor inalte performante si a unei pareri foarte bune despre sine. Acesta este modelul celor 7 “R” si este alcatuit din:

1. Respectul  este prima treapta pe scara parerii bune despre sine si a performantelor inalte. Pentru ca oamenii din organizatie sa fie cei mai buni si sa dea ce e mai bun din ei trebuie sa fie tratati cu respect. Respectul trebuie sa fie real, autentic si consecvent. El va trebui sa ii faca p etoti oamenii, indiferent de nivelul ierarhic si de profesie, sa simta ca propria lor contributie este apreciata si este esentiala pentru succesul organizatiei. Acest respect un poate fi impus prin platitudini. El trebuie demonstrat prin actiuni tangibile. Una dintre modalitati este aceea de a incuraja exprimare de catre fiecare om a ideilor, de a asculta cu atentie, de a oferi conexiunile inverse si de a transpune ideile in procesul de conducere. In majoritatea organizatiilor,  numai oamenii de varf, oamenii cu putere, cunt cu adevarat ascultati. Oamenii de la nivelurile de mijloc si inferioare cunosc poate mult mai multe lucruri despre ceea ce trebuie facut, dar ei au destul de rar sansa sa-si impartaseasca propriile cunostinte si sa influenteze evolutia organizatiei.

2. Responsabilitate si resurse

Majoritatea oamenilor dintr-o firma au dorinta naturala de a contribui la succesul ei, asumandu-si o zona discreta si bine definita de responsabilitate. Din nefericire, organizatiile un accepta aceste lucruri. Nereusind sa ofere o astfel de zona de responsabilitate sau furnizand resurse inadecvate, ele nu inspira eficiente, ci neputinta. Parerea buna despre sine si creativitatea devin victime.

Aceasta situatie este inrautatita de stilul de management  pe care il numim micromanagement. Oamenii nu pot sa ofere tot ce e mai bun atunci cand un manager sta in spatele lor, adica, atunci cand sima ca un li se acorda incredere. Micromanagementul ataca parerea buna despre sine si submineaza performantele inalte.

3.Asumarea riscului

Daca dorim inovatii, va trebui sa sprijinim asumarea riscului. Daca dorim sa sprijinim asumarea riscului, va trebui sa acceptam inevitabilitatea greselilor. Barbatii si femeile carea u o parere mai buna despre ei au sanse mai mari de a fi persoane care isi asuma inteligent riscul decat cei care sunt mai putin inclinati sa aiba incredere in ei insisi. Disponibilitatea de a-ti asuma un risc adevarat intareste parerea buna despre sine. Organizatia viitorului, prin incurajarea asumarii riscului si acceptarea greselilor ca pe ceva normal, va promova parerea buna despre sine si va inspira inovatiile. De obicei, oamenii se gandesc la consecintele esecului si din aceasta cauza nu isi asuma acele riscuri care constituie premisele unei creativitati inalte. Esecul pote reprezenta cea mai buna arma a profesorilor. Esecul poate fi utilizat ca o mare ocazie de a invata si a raspandi invataturile peste granitele organizatiei.

4.Recompensele si recunoasterea

Dorinta de a fi recunoscuti pentru contributiile si realizarile noastre este un element de baza al naturii umane. Cand o organizatie refuza o astfel de recunoastere, ea ar putea sa raneasca parerea buna despre sine a oamenilor, dar va submina aproape inevitabil motivatia lor de a merge mai departe dand ceea ce este mai bun din ei. Salariatul care are cunostinte si este increzator in capacitatea sa, un va tolera lipsa de respect a nerecunoasterii muncii bine facute in aceasta economie globala cu o concurenta atat de aspra, in care talentele sunt in mare cautare. El va astepta un doar o rasplata baneasca, ci si una spirituala, in care recunostinta si recunoasterea sunt elementele de baza. Oamenii care nu au o parere prea buna despre ei lauda cu dificultate realizarile altora; invidia si resentimentele fiind prezente la acesti oameni. Un manager care se siete amenintat de talentul unei alte persoane nu va raspunde in mod adecvat acelui talent. Pe de alta parte, daca managerul va invata sa raspunda adecvata- deoarece asa cere organizatia si pentru ca aceasta este cultura firmei – nu numai ca subordonatul se va simti mai bine apreciat, dar chiar si managerul isi poate imbunatati parerea despre sine prin intermediul  unei comportari rationale.

5.Relatiile

Relatiile pot submina parerea  buna despre sine, dupa cum pot cultiva sau submina performantele inalte, in functie de modul in care se manifesta (relatii personale, respectuoase si benevole sau relatii impersonale, autoritare si lipsite de imputernicire). In majoritatea organizatiilor, relatiile impersonale sunt mai mult o regula decat o exceptie. In general, se presupune implicit ca o relatie umana va diminua exercitarea autoritatii si va face conducerea mult mai dificila. Cand oamenii de la toate nivelurile ierarhice ajung sa se cunoascaintr-un mod respectuos si benevol, incep sa –si stie unii altora atuurile, defectele, spreantele, visele, va fi stabilit un cadru in care increderea poate sa infloreasca, pe masura ce se ofera si se primeste o conexiune inversa mutuala si plina de semnificatie.

6.Modelarea rolurilor

O organizatie cu performante inalte si cu o parere buna despre sine este una in care toti membrii ejemplifica prin comportamentul lor valorile imbratisate de organizatie. Oamenii acorda o mai mare atentie la ceea ce fac managerii decat la ceea ce spun acestia. Modelarea rolului constituie cel mai puternic mijloc de a transmite o serie de valori sau comportamente apreciate.

7. Reinnoirea

Organizatia va trebui sa faca din invatarea continua o modalitate de a trai. Planurile si obiectivele invatarii vor trebui discutate si impartasite deschis in fiecare zi dincolo de granitele organizatiei.

Sursa :  Samuel Drucker – Stima de sine

“Imi pare rau dar nu reusesc sa aud ce spui.

Ceea ce esti si ce faci striga mult mai tare”.

(R.W. Emerson)

“Daca faci ceea ce ai facut dintotdeauna, vei obtine ceea ce ai obtinut dintotdeauna”.

(A. Robbins)

“A intreprinde si a repeta aceleasi actiuni asteptand rezultate diferite este primul simptom de nebunie”.

(corolarul afirmatiei precedente)

“Inainte de a-ti da drumul la gura, asigura-te ca ti-ai pus in functiune creierul”.(din intelepciunea tehnologica)

“Este mai bine sa taci si sa dai impresia ca esti prost, decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu”.(din intelepciunea populara)

Iata deci ca, inainte de a deschide gura, trebuie sa ne punem anumite intrebari:

1.”Ce vreau sa obtin?” sau “Care este obiectivul acestei comunicari?”

Poate vreau sa clarific o situatie, sa cer ceva, sa exprim un sentiment, sa multumesc, sa seduc, sa dojenesc, sa informez, sa stabilesc o relatie etc.

Daca ceea ce vrem sa spunem sau sa dam de inteles nu ne este clar, inainte de orice chiar noua insine, atunci este evident ca vom reusi doar cu foarte mare dificultate sa transmitem mesajul interlocutorului nostru.

2. “tinand cont de ceea ce stiu despre persoana careia ma adresez si de starea sa actuala, care este modul ideal de a obtine ceea ce doresc?”

Sunt moduri infinite de a exprima acelasi lucru, insa trebuie sa il gasim pe cel adecvat interlocutorului nostru, altfel vorbim doar pentru noi. Cui oare nu i s-a intamplat sa intalneasca un medic, un avocat, un vanzator care sa-l copleseasca cu cuvinte tehnice, fara sa se preocupe daca este urmarit sau nu?

Daca reusiti sa va amintiti cum v-ati simtit, veti reusi mai usor sa evitati aceasta greseala.

De asemenea, este foarte important sa tineti cont de starea sa emotiva; daca cineva este obosit, speriat, distrat, infuriat, ar putea doar cu mare dificultate sa devina receptiv. in astfel de cazuri este mult mai util sa ne concentram asupra raportului si sa ascultam, in maniera empatica, amanand pentru o ocazie propice ceea ce doream sa spunem, decat sa incercam cu tot dinadinsul sa comunicam un mesaj care oricum nu va fi inteles .

3.”Ceea ce intentionez sa comunic este mai valoros decat relatia (raportul) mea cu aceasta persoana?”

Deseori nu ne dam seama cat de mult rau facem cu vorbele noastre. Ne place sau nu, toti suferim de o nesiguranta de fond – chiar daca este mascata cu abilitate – si reactionam in mod automat agresiv, sau ne transformam in “victime”, daca cineva ne provoaca intr-un fel sau altul. Asadar, mai ales daca trebuie sa va confruntati cu argumente personale, puneti-va des aceasta intrebare: “Merita intr-adevar sa prejudiciez raportul meu cu cineva pentru simplul motiv ca vreau sa am dreptate in legatura cu o banalitate?” Uneori da, asa cum uneori poate fi necesar sa reactionam cu maxima duritate; important este sa o facem in cunostinta de cauza, pentru a nu ne trezi apoi ca trebuie sa infruntam o situatie pe care nu intentionam sa o producem (va reamintesc ca noi suntem responsabili de rezultat, nu cel care ne asculta).

Evident, aceste intrebari ne vor ajuta si atunci cand cineva incearca sa comunice cu noi, mai ales daca o face in maniera negativa.

Ieri am fost la pomana .

O vecina de-a mamei mele si-a pomenit bunica raposata pe care o pretuia mult. Imi plac intalnirile astea care ne aduna pe toti si care, pe langa comemorarea raposatului, mai pun la cale si planuri  intre vecini.

Am pornit o discutie cu preotul  despre ce cred eu ,din perspectiva mea , referitor la cresterea copiilor .

Mi-am amintit citatul asta : “Parintii care cruta varga, nu isi iubesc copiii!” (Regele Solomon) si am zis sa discutam despre el .

Preotul mi-a explicat ca “varga” este de fapt o traducere din ebraica veche care inseamna de fapt “regula”. Mi-am descretit fruntea caci eu sunt impotriva pedepsei fizice si pentru reguli in familie.

Am vorbit atunci despre ce credem fiecare ca ar putea face un copil si am zis sa spun aici ce am picat de acord ca ar putea face :

Un copil de 2 sau 3 ani :

sa aseze jucariile  in dulap
sa duca rufele murdare la baie
sa puna la cosul de gunoi
sa aseze tacamurile, farfuriile sau servetelele pe masa
sa aduca scutecele  ca sa fie schimbat

La 4 sau 5  ani stie :sa dea mancare animalelor de
companie
sa stearga masa sau de pe jos
sa stranga si sa sorteze jucariile
sa-si faca patul
sa-si stranga in camera
sa puna apa plantelor
sa steraga cu un prosop uscat  vasele
sa stranga masa

Cand a ajuns deja la varsta de scoala (6-7 ani) ii sta in puteri :
sa impatureasca prosoapele
sa dea cu mopul pe jos
sa imperecheze sosetele
sa adune frunzele de pe jos cu grebla
sa curate cartofi, morcovi
sa faca o salata
sa schimbe hartia igienica la WC

Cand ajunge la 8 sau 9 ani poate :

sa sorteze si sa aseze cumparaturile in dulapuri
sa faca un ou prajit
sa faca prajituri simple- briose sau biscuiti
sa scoata cainele afara
sa mature in fata usii de la casa
sa curate masa de la bucatarie

La 10-11 ani :

sa faca curat in baie
sa aspire covoarele
sa curate bucataria
sa gateasca ceva simplu
sa taie iarba
sa aduca posta
sa coase un nasture
sa mature
sa aiba grija de fratii mai mici
sa schimbe becuri

Ce nu pot parintii sa faca ?

Nu pot sa ii lase sa faca toate astea pentru ca li se pare greu sa accepte maturizarea lor :”lasa ca o sa faca cand va fi mare …”

Nu pot sa se abtina sa nu le reproseze ca ei fac tot si copilul e  nerecunoscator

Nu pot sau nu stiu ca toate treburile gospodaresti il ajuta pe copil sa se dezvolte cognitiv si sa performeze intelectual.

“Iată cea mai ascunsă taină ce nimeni n-o cunoaște
(iată rădăcina rădăcinilor și mugurul mugurilor
și cerul cerurilor unui copac numit viață ce crește
mai sus decât sufletul poate spera ori mintea se poate ascunde)
și iată miracolul ce-mpiedică sa se ciocnească stea de stea.
Îți port inima (o port în inima mea).”

E.E. Cummings
(14 octombrie 1894 – 3 septembrie 1962)
Îți port inima cu mine

Am 50 de ani. Am crescut intr-o vreme cand copiii  “trebuiau batuti ca bataia e rupta din RAI“  si “numai asa invata ce trebuie  si cum trebuie sa fie …” Cand am terminat liceul aveam doua carti cu care am plecat din internat : “cel mai iubit dintre pamanteni” si “manifest pentru sanatatea pamantului” si credeam ca sunt bogata si ca bogatia consta in cate carti ai sau cate ai citit. Asa gandeam atunci .

Vremurile in care am fost eu mama  erau cele in care “sa muncesc sa ii dau copilului meu ce n-am avut eu…” era sloganul social.

In vreme ce eu presupuneam ce are el nevoie  el era mai mereu singur , uneori chiar si de Craciun. Acum inteleg ca presupunerea este un pericol si  poate distruge multe relatii.

Sunt din generatia de parinti stresati  care au  crescut copii intr-o schimbare totala de valori si formarea unei noi culturi . Am fost o mama stresata care nu a stiut ce sa il invete despre viata , lume si oameni pentru ca nici eu nu stiam prea bine.

Imi doresc sa fiu  bunica , abia astept sa fac cunostinta cu nepotii mei si sa le spun ca :

-          Daca parintii tai nu stiu cand se se opreasca din munca e pentru ca eu, generatia mea, le-am spus ca munca e o valoare esentiala

-          Cand ei vor fi obositi ,extenuati , e pentru ca isi imagineaza ca o fac pentru tine ,copil drag

-          Parintii sunt furiosi pentru ca sunt speriati si nu vor ca tu sa le vezi frica , desi tu esti mai destept si stii deja asta …

-          Sunt doar niste copii mari , desi se mai vede asta doar in ochii lor curiosi.

Copilului meu  as vrea sa ii reamintesc ca mi-a dat motivatia de a ma ridica ori de cate ori am fost jos !

Sursa foto : https://www.quantumcoaching.ro/