Category: Analiza tranzactionala

Mar 24 2019

Despre incredere..

Imagini pentru incredere

Un alpinist a vrut să cucerească cel mai înalt munte. S-a pregătit pentru asta timp îndelungat şi în final a hotărât să se aventureze de unul singur, pentru a primi doar el laurii victoriei.

Noaptea căzu grea pe înălţimile munţilor şi omul nu a mai văzut nimic.Totul era negru. Până şi luna şi stelele fuseseră acoperite de nori negri. Şi cum se căţăra el, la doar câţiva metri de vârful muntelui a alunecat şi a căzut în gol. Alpinistul văzu în acea îngrozitoare cădere episoade din viaţa lui, bune şi rele. Se gândi la moartea care era aproape, când deodată a simţit frânghia de siguranţă că-i frânge mijlocul. Fusese oprit din cădere şi acum atârna în gol legat de acea frânghie.
Urmă un moment de tăcere absolută, atârnat în neant şi singurul lucru ce-i veni în minte fu : „Ajută-mă Doamne”.
Deodată auzi o voce venită din depărtări:

-Ce doreşti fiule?

-Salvează-mă, Doamne! strigă alpinistul cuprins de frica morţii.

-Chiar crezi că Eu te pot salva?

-Da Doamne, cred în Tine!

-Bine, dacă tu crezi în Mine şi în salvarea Mea, taie frânghia de care atârni! spuse Dumnezeu.

Un moment de tăcere… alpinistul se îndoi şi pierdu credinţa, frânghia era singura care-l ţinea în viaţă… aşa că nu o tăie şi hotărî să renunţe la ajutorul dumnezeiesc.

A doua zi dimineaţă, echipele de salvare au anunţat că au găsit un alpinist legat de frânghia de siguranţă la doar doi metri de pământ. Murise îngheţat de frig.

Aşadar, tu cât multa incredere ai , nu cat de multa declari ca ai ?

Sursa : https://quotationsfreak.com

 

 

Jan 13 2019

De ce este necesara colaborarea si cooperarea familie- scoala ?

Cercetarea empirică a generat multe cunoștințe despre factorii și mecanismele  importante in dezvoltarea unei relații  sanatoase a copilului cu mediul in care traieste .

Observarea si dezvoltarea urmatoarelor aspecte este foarte importanta :

-  Modul de abordare și gestionare a unui factor de stres sau a unor factori de risc, întrebarea decisivă fiind dacă, copilul doar reacționează sau acționează .

-  Tendință  crescuta  față de evitarea problemelor sau de fatalism si dimunarea acestei tendinte

-  Cogniții pro  auto-eficacității și stimei de sine

- Disponibilitatea unei persoane stabile și demne de încredere din punct de vedere emoțional în copilărie este factor pozitiv in dezvoltarea armonioasa a personalitatii

-  Relații emoționale stabile , experiență pozitivă în comunicarea socială cu alte persoane (extra-familiale), inclusiv o rețea de sprijin social de dimensiune funcțională  precum și satisfacție cu diferitele tipuri de sprijin primite.

-  Caracteristicile temperamentale care favorizează autocontrolul în general, dar și în situații de criză acută care promovează și o relație generală necomplicată între copil și părinte, chiar dacă ambii părinți sunt în discordie cronică

- Abilitatea copilului de a accepta întârzierea satisfacerii dorintelor (amanarea gratificatiei)

- Curiozitate, motivație și bucurie în comportamentul explorator la un copil, precum și motivația de a observa și asculta

-  Un climat educațional deschis orientat spre obținerea autonomiei

- Comportament social adaptat  în ciuda prezentei stresului cronic; helpfulness; popularitate cu colegii și asumarea responsabilității pentru frați și, uneori, pentru părinți bolnavi, de exemplu.

Astfel vom avea obiectivele necesare unui  model educational care va avea drept scop înțelegerea copingului și rezilientei.

Scoala si familia pot si este necesar sa colaboreze pentru a forma la copil si adolescent :

  • Credinte despre sine lume si viata
  • Atitudini pro -sociale si de ingrijire a mediului in care traieste
  • Curiozitate , imaginatie si bucuria de a explora
  • Comportamente adaptate la stress si de asumare a responsabilitatii
  • Resurse pentru a actiona in beneficiul lui si al celor apropiati .

 

 

Dec 28 2018

La revedere 2018 !

Imagini pentru 2018Imagini pentru 2019

Am fost aseara la intalnirea de sfarsit de an cu echipa Fastrackids si am fost provocata sa raspund  la niste intrebari :

Pentru ce sunt recunoscatoare anului asta ? Ce am realizat ?

Ce pot să fac mai bine dupa ce am trait si invatat de la 2018?

Ce imi doresc de la  2019?

Anul asta nu am fost doar bucuroasă , nu am fost doar fericită și nu am avut doar momente de împlinire. Am trăit de toate și tristețe  și nereușite. Pe toate m-am straduit sa le primesc cu acceptare

Încă lucrez la această acceptare, o văd foarte importantă. Astăzi cred că totul este mai ușor când accepți.Pentru mine acceptarea  nu înseamnă resemnare.

Înseamnă că nu sunt eu cea mai mare și cea mai tare, sunt multe aspecte pe care nu le pot controla. Dar cu acceptare le pot schimba, le pot integra în viața mea.

Dacă ar fi să descriu anul 2018 într-un singur cuvânt acesta ar fi  NOUTATE .

În acest an am crescut mult, am trăit mai mult , am mai dobandit un rol important: rolul de bunica.

Am început să îmi creez un viitor mai bun prin tot ce fac în prezent.

Îți doresc un AN NOU MINUNAT și îți mulțumesc dacă ai avut răbdare cu mine , cu neputinta , nestiinta si limitarea mea !

Nov 30 2018

Rugaciunea si luciditatea

Intr-o zi, Mulla Nasruddin l-a văzut pe învăţătorul satului conducându-i pe copii către moschee.

- De ce îi duci acolo? l-a întrebat el.

- Seceta pârjoleşte ţinuturile, i-a răspuns învăţătorul, aşa că sperăm ca rugăciunile acestor minţi neprihănite să înmoaie inima Atotputernicului.

- Nu rugăciunile contează, i-a răspuns Mulla, indiferent dacă vin din partea unor minţi neprihănite sau a unor minţi criminale, ci înţelepciunea şi luciditatea.

- Cum îndrăzneşti să afirmi o asemenea blasfemie în prezenţa acestor copii?! A strigat învăţătorul.

Dovedeşte ce ai spus, sau te voi denunţa ca eretic.

- E foarte simplu, i-a spus Mulla.

Dacă Dumnezeu ar ţine într-adevăr cont de rugăciunile copiilor, în şcoli nu ar mai exista nici un învăţător, căci nimic nu detestă ei mai mult decât să meargă la şcoală.

Motivul pentru care ai supravieţuit acestor rugăciuni este acela că noi, cei care ştim mai bine, te-am menţinut pe acest post!

Sursa : Rugaciunea Broastei , Anthony de Mello