O alta intrebare care duce la abordarea unor comportamnete disfunctionale ale parintilor este :

Fostul meu sot/ fosta mea sotie rasfata copilul si nu-i pune nici o opreliste. Copilul se va

intoarce importiva mea pentru ca sunt mai severa?

Raspunsul este NU!!  Insa acest joc psihologic are urmari extrem de grave asupra copilului.

In general copilul respecta pe parintele care utilizeaza reguli rezonabile. In unele cazuri un parinte incearca sa torpileze relatiile copilului cu celalalt parinte supralicitand intr-un fel incorect: ofera ceea ce celalalt nu vrea sau nu poate, incurajeaza copilul sa calce regulile stabilite de celalalt parinte, persifleaza sau minimalizeaza ceea ce se petrece favorabil cu copilul de cealalta parte, ascunde adevarul sau il distorsioneaza, doreste sa apara in fata copilului ceea ce nu este sau incearca sa afle ce se petrece in “tabara adversa” incercand sa-l traga de limba pe copil in mod nedemn. Uneori copilul se preteaza la acest joc pentru ca intelege repede ca este obiectul unei licitatii si capata avantaje sau beneficii care altfel nu le-ar avea. Asta incurajeaza dezvoltarea unor trasaturi de caracter pe care le va utiliza mai tarziu si cu “antrenorul” sau ceea ce arata ca aceasta strategie nu este de urmat. Alteori copilul sesizeaza exact ce se petrece si catalogheaza acesta comportament ca o slabiciune de caracter si se indeparteza treptat si polticos de acel parinte.

Recomand ca celalalt parinte sa nu se ingrijoreze, sa nu intre in acest  joc si sa ramana calm si sa mentina regulile si limitele utilizate pana atunci; in final copilul va aprecia comportamentul egal si constant al parintelul si atasamentul emotional dintre ei se va consolida.

Este indicat ca sa se mentina o linie deschisa de comunicare intre cei doi parinti, “un telefon rosu” pentru ca indiferent de distanta si diferende dintre ei, ei vor ramane de-a pururi parintii copilului lor chiar daca intre timp si-au format sau nu o alta familie si au alti copii. Comunicarea va ajuta la ajustarea comportamentului comun fata de copil, la sprijinirea reciproca si i se va transmite copilului mesajul ca este iubit si respectat in egala masura. Daca acesata comunicare nu poate fi realizata recomand sa se foloseasca un mediator, un cunoscut comun, un membru de familie respectat de ambele parti sau un terapeut de  familie  in ultima instanta.

Nu este indicat ca aceasta problema sa treneze, ea trebuie rezolvata imediat ce apare si partile trebuie sa-si armonizeze comportamentul parental.

Ce e bine sa retineti :

COPILUL NU SE INTOARCE IMPOTRIVA PARINTELUI CARE ARE REGULI  SI COMPORTAMENTE REZONABILE SI ADULTE.

Camelia Dragomirescu

Psiholog si Pishoterapeut

Revenind la intrebarile pe care cei ce divorteaza si le pun sau ar fi bine s-o faca , avem acum urmatoarea ingrijorare:

Dupa divort, parintii/familia mea m-au acuzat pe fata sau voalat ca nu am stiut sa-mi salvez casnicia

Se intampla sa te acuze, cum se poate intamla ca insasi familia ta sa te impinga la divort. Oricum ar fi, decizia a fost a ta si tu sti mai bine ce s-a intamplat si prin ce ai trecut. Viata ti-o cladesti dupa intelegerea si resursele tale, dar oricum esti parinte si se presupune ca ai pus interesele copilului mai presus de alte tale. Uneori familia vrea sa salveze aparentele sociale, morale, nu le place ca un membru al ei sa “esueze”, inca se mai considera ca divortul este un esec atat personal cat si al familiei de origine, la baza lui ar sta slabiciuni educationale sau morale. Dar nu mai este asa, oamenii de astazi se simt liberi de a decide dupa criteriile proprii dar o analiza costuri-beneficii si o punere a lor in balanta  nu strica. Generatia mai veche vine cu intelepciunea veche ca in final toate sunt la fel si ca ce conteza de fapt este doar sa-ti faci datoria.Dar traiesti numai odata si este cineva indreptatit sa te judece? Ei bine, este! Peste ani doar copilul te va putea “judeca” in sensul ca te va intreba despre ce s-a intamplat atunci cand ati ramas amandoi singuri, cand a trebuit sa minta la scoala atunci cand copii l-au intrebat cine este tatal sau, etc.Poate ar fi vrut sa va plimbati cu toti de mana sau cat de trist a fost cand a vazut altii copii impreuna cu ambii parinti. Dupa parerea mea exista doar un singur mod sa treci peste toate: sa pui tot ce simti in cuvinte si sa vorbesti si sa asculti atat ce spui tu cat si altii si asta te va ajuta sa te ridici de la nivelul emotional la cel rational si atunci vei avea urechi sa auzi cu adevarat ce spun ai tai cat si altii si mai ales ce spune inima ta.

O vorba veche spune : “Dumnezeu ne-a dat doua urechi si o gura ca sa ascultam de doua ori mai mult decat vorbim”.

Camelia Dragomirescu

O a doua intrebare pe care multi parinti nici macar nu o verifica cu cineva specializat :E  bine  sa le spun copiilor despre infidelitatea tatalui /mamei lor?

Daca la prima intrebare raspunsul nu este la fel de transant de data asta raspunsul este destul de transant : NU. Exista teoria ca relatia diadica din familie este instabila pentru ca o parte sau alta slabeste sau creste presiunea emotionala si astfel balanta se inclina cand de-o parte cand de cealalta.Instinctiv, partenerii cauta o alta persoana din familie cu care sa compenseze echilibrul pe care l-au pierdut la un moment dat si astfel atragerea copilului de-oparte sau alta este ca o contragreutate care are ca scop restabilirea echilibrului. In aceasta dinamica intrafamiliara, copilul ajunge sa fie “confidentul” sau “aliatul” de ocazie a fiecarui parinte in masura in care unul sau altul se simte tradat,minimalizat, ranit si balanta tinde sa se dezechilibreze de partea lui. Avand copilul aliat, celalalt partener se simt deposedat de ceea ce i se cuvine si lui si cu prima ocazie va incerca refacerea aliantei cu el prin impartasirea altor “secrete” familiale sau prin seductia lui cu beneficii nepotrivite si astfel exista riscul sa se liciteze din ce in ce mai mult si copilul sa fie facut partas la mai multe probleme ale vietii private a parintilor sai. Rezultatul :  copilul va deveni instabil emotional, el nu intelege pe deplin evenimentele pe care le afla din gura parintilor sai si reactioneaza primitiv, emotional si este incurajat sa ramana la acest nivel pentru ca astfel este mai usor de manipulat de o parte sau alta . In final ,copilul va parasi cu dezgust acest joc cu pierderi greu de recuperat pentru fiecare din participantii la acest joc nefericit.

E bine sa nu uitati : copiii nu sunt confidenti pentru parintii lor!!!

Camelia Dragomirescu , Psiholog si Psihoterapeut Pitesti

Din păcate, viaţa nu este mereu corectă şi dreaptă, uşoară şi plăcută, aşa cum am vrea să fie. Unii dintre noi acceptă mai uşor această realitate, în timp ce alţii ripostează chiar de la primele provocări sau obstacole. Ca urmare, în jurul nostru sunt oameni furioşi, nervoşi, care nu ştiu să tolereze situaţiile frustrante şi neplăcute.

Frustarea este sentimentul des intalnit in invatarea sociala. Ca sa obtinem un comportamnet dezirabil la copii mai intai ii frustram.

Revenind insa la tema noastra –divortul in care sunt implicatii copiii – putem spune ca este destul de frustrant pentru un copil si destul de greu de traverseze o astfel de etapa in viata lui insa nu asa de ingrozitor cum ne imaginam noi ca va fi.

Ma gandesc sa incerc sa raspund la 10 intrebari pe care oamenii si le pun atunci cand divorteaza . Si voi incepe azi cu prima :

Trebuie sa stam impreuna DOAR pentru ca avem copii?

Studiile arata ca ,  copii care provin din familii cu ambii parinti prezenti au rezultate scolare mai bune, au un grad de succes la mare si sunt mai adaptabili si stabili emotionali si fac fata cu succes la provocarile vietii . Copii care provin din familii cu un singur parinte au risc mai mare de a consuma alcool si/sau droguri si o incidenta mai mare a depresiei sau anxietatii.

In mare majoritate, insa ,  copii se adapteaza destul de bine divortului parintilor.

E bine  sa se stie ca de cele mai multe ori ei nu-si arata sentimentele fata de situatia parintilor si “lipsa de reactie” creiaza o falsa aparenta de calm. Se considera ca dupa 15-18 luni in medie, copilul depaseste situatia frustranta a separarii de un parinte care a parasit familia. Ramane insa o minoritate care se manifesta emotional instabil si cu tulburari comportamentale.

Refugiul in asociatia cu alti copii cu probleme similare sau afiliatia la grupuri cu manifestari antisociale nu este rara in astfel de cazuri. Toate acestea stau pe un platan si pe celalalt sta dorinta ta de a-ti asculta inima si a urmari implinirea personala.

Cum sa iesi din aceasta dilema?

Daca ai rabdare sa deparesti perioada de “confuzie”, de dubiu, vei gasi resursele personale necesare sa decizi luand in consideratie atat interesele proprii cat si cele ale copilului.Uneori , cand parintii au o relatie profund disfunctionala modelul lor poate fi mai nociv pentru copil.

In astfel de situatii este recomandat sa apelati la ajutor specializat (fie terapie individuala fie terapie de cuplu).

Ce trebuie sa sti este ca nu exista o reteta infailibila, fiecare situatie si fiecare individ are propriul drum intre datorie si independenta.

Camelia Dragomirescu