Dragostea ar trebui sa incepa in copilarie cu iubirea de sine (ma iubesc), sa continue cu iubirea celuilalt (te iubesc) si sa  se desavarseasca cu implinirea prin relatie (ne iubim). Cand apar conflictele in cuplu, cei doi sunt de regula de acord asupra unui singur aspect: celalalt e de vina! Sa opresti escaladarea conflictului inseamna sa renunti la harta ta. Harta nu este teritoriul, dar tu nu stii asta, din contra, esti convins ca felul in care vezi  problema, adica harta ta, e  corect. Manipularea inseamna sa incerci sa-l faci pe partener sa inteleaga realitatea folosind harta ta.

Nici o emotie nu e de prisos cand vorbim de manipulare: seductie, tristete, furie, anxietate, fiecare separat, in cantitati de la mic la mare sau intr-un cocktail Ero(s)tov.

Iubirea debuteaza cu promisiunea placerii fuziunii vazuta ca o antiteza la singuratate.

Frances Wilks spunea ca singurul lucru sigur despre iubire este ca e nesigura.

Iubirea parcurge trei stadii:
1. Stadiul matricii fuzionale (al iubirii parentale)
Acesta  se bazeaza pe schema iubirii parintesti cand am experimentat fuziunea cu un parinte iubitor.

Indragostitii au un comportament in oglinda in care limbajul corpului il reflecta pe al celuilalt, intocmai ca o mama cu un copil. Arhetipul care sta la baza acestui stadiu este cel al comuniunii umane nelimitate. Pasiunea este declansata de imaginea si prezenta altei persoane, dar emotia este rezultatul unei iluzii, adica al proiectiei.

Proiectiile sunt inconstiente si reprezinta punerea in carca celuilalt a propriilor nostre defecte sau dorinte.

De exemplu, o femeie isi poate proiecta agresivitatea si furia asupra partenerului. Acest stadiu dureaza de la cateva luni la cativa ani, iar daca un partener ramane fixat pe acest stadiu va incepe sa-l manipuleze pe celalalt: iubeste-ma ca la inceput ca sa nu ma imbolnavesc, iubeste-ma asa cum iti spun, nu ma iubi decat pe mine.

Uneori manipularea culmineaza cu abandonul actualului partener care a renuntat la iluzie si cautarea unui nou partener cu care sa parcurgi primul stadiu.

Iata de ce manipularea este infantila pentru ca nu permite trecerea la un stadiu superior.

Din pacate, parintii sunt primii profesori de manipulare de la care viitorul adult invata  sa-l doara capul cand nu vrea ceva sau chiar sa lesine, daca treaba se ingroasa; sa devina depresiv cand nu poate face fata unei  confruntari/ provocari;  sa se infurie cand e prins cu mata-n sac …

2. Stadiul iubirii fraternale

Ajunsi in acest stadiu il putem vedea pe celalalt ca pe o entitate, si nu ca pe o prelungire a nostra. Defectele lui sau greselile  pot fi iertate.

3. Iubirea de sine

Cand renuntam la proiectii atat pozitive cat si negative si-l vedem pe celalalt asa cum este in realitate, ne putem concentra asupra dezvoltarii proprii. Datorita efortului depus in dezvoltarea noastra, nu-l mai vedem pe celalalt ca pe un raspuns la nevoile proprii, ci ca pe o persoana independenta. Accentul este pus pe autenticitatea relatiei si nu pe satisfacerea nevoilor proprii.
Intr-un cuplu, disputele pot evolua de la atacul la persoana (esti un prost, esti o vaca) la amenintarea cu ruperea relatiei (te parasesc, dispari) pana la agresiunea fizica.

Am putea ierahiza manipularile in cuplu in:
- folosirea sentimentelor pozitive in maniera conditionala – daca . . .atunci – (te iubesc daca faci ca mine, esti inteligenta daca esti de acord cu mine)
- apelul la emotii negative: furie, tristete, disperare (M-ai facut sa-mi ies din fire, din cauza ta sunt depresiv, mi-am pierdut entuziasmul fiindca tu…)
-  somatizari – persoana simte corporal conflictul sub forma durerilor, tulburarilor functionale, neurovegetative (ma doare capul/am ameteli/ma ia cu lesin/ ma doare inima/ am greturi pentru ca m-ai suparat).

Sursa : psihologie.50g.com

Asa cum foarte frumos spune o cunostinta : “rezolv cu el doar probleme de chimie organica”, indragostirea e modalitatea cea mai simpla de a simti ca esti viu. Am cunoscut cu cativa ani in urma un barbat care cauta cu disperare sa se indragosteasca pentru ca ii placea senzatia aceea intensa. Cand senzatia incepea sa dispara parasea rapid relatia fara nici o explicatie-fugea…..

Îndrăgostirea e una, iubirea e altceva. Dacă nu stim sa iubim, când îndrăgostirea se va termina, se va termina şi relaţia, chiar dacă nu oficial.
Totul se declanseaza in regiunea din creier numita zona ventrala tegmentala, de unde celulele pigmentate, care contin dopamina, trimit mesaje unei alte parti a creierului, nucleul caudat. Este vorba de motivatie; persoana de care ne indragostim reprezinta un scop in sine – simtim atunci ca ea este cea mai buna fiinta din lume si ca viata noastra va fi perfecta doar daca vom fi mereu impreuna. Astfel, ajungem sa devenim dependenti de persoana respectiva, asa cum consumatorii de droguri ajung sa nu mai poata trai fara drog. Ca si la acestia, lipsa partenerului ii aduce pe indragostiti intr-o stare similara sevrajului – episoade de agitatie extrema, alternand cu perioade de depresie profunda”, precizeaza Art Aron.

Savantii americani considera insa ca descoperirea modului bizar si neobisnuit in care actioneaza dragostea la nivelul creierului nu ii poate schimba cu nimic pe oameni, care vor continua sa iubeasca, la fel de patimas. „Este ca si cu o prajitura de ciocolata. Ii stii toate ingredientele, ii stii modul de preparare, dar asta nu te impiedica sa o savurezi cu aceeasi placere de fiecare data. Asadar, poti cunoaste toate componentele unei iubiri romantice si sa simti in continuare pasiunea”, crede Helen Fischer.
Psihologic, îndrăgostirea este un indicator care îţi indică persoana pe care o vei putea iubi, mai mult decât pe altele, dar cred eu, nu mai mult decât pe tine însuţi. Iubirea inseamna a-l pretui pe celalalt, a-ţi păsa de celalalt, a veni în întâmpinarea nevoilor sale reale, a-l înţelege şi accepta în realitatea lui (dar cu o conditie, ca celalalt sa nu incalce limitele tale). Datoria in relatie se face pana la jumatate. La jumatate e un zid, pe care nimeni nu-l poate trece, cine incearca sa-l treaca, se autodesfiinteaza lent dar sigur.

Unii bărbaţi, au sentimentul posesiei depline asupra femeii căreia i-au declarat ”dragostea” lor eternă. Astfel, acea femeie, este “datoare” sa devina un sclav supus doar pentru ca li se ofera marea favoare de a fi “iubite” de un viitor tiran.

Culmea lipsei iubirii de sine: să îţi doreşti atât de mult să fi iubit de celalat încât din iubirea lui pentru tine, să te poţi iubi şi tu puţin pe tine însuţi.

Interpretari eronate ale indragostirii au loc si atunci cand unul dintre parteneri se aşteaptă ca celalalt sa-i ofere prin copil propria clonă sau relatia tinde sa devina una de tipul “patul lui Procust” – “femeia speră ca barbatul sa se schimbe dupa casatorie iar barbatul speră ca femeia sa ramana neschimbata dupa casatorie”.
Sigur, in spatele manifestărilor patologice ale unor îndrăgostiţi stă dependenţa emoţională, dar nu numai. Foştii copii neiubiţi, pot face instant dependenţă emoţională. Dar dependenţa emoţională cumulată cu îndrăgostirea , se amplifică enorm şi poate duce la decompensare psihică sau la agresiune (sau la manifestări hilare, de genul să-mi pun sâni mai mari, să-mi cumpăr maşină mai scumpă), toate acestea pentru un partener care în fond nu îmi împărtăşeşte sentimentele. În cuplu, tot ce poţi face, e partea ta de datorie. Unii nu şi-o fac, alţii încearcă să facă şi partea de datorie a celuilalt ca la urmă să culeagă mari frustrări.

Camelia dragomirescu

Psiholog si Psihoterapeut in Pitesti

Tot mai mulți oameni se tem de minciună sau chiar sunt mințiți de apropiați-copii , parteneri de cuplu,parinti,prieteni etc.. Și suferă cumplit din cauza asta. Cel mai adesea ii intreb dacă nu cumva suferința vine de la faptul că cei ce i-au mințit le-au subminat inteligența-au considerat că sunt prea proști să înțeleagă sau să accepte adevărul? Răspunsul la întrebarea mea nu vine imediat însă se vede o undă de lămurire pe fața schimonosită de suferință a celui mințit. Aparenta lamurire nu dureaza mult pentru ca mai apoi intreb :

“-Oare tu nu minti ?”

Care e explicatia pentru faptul ca  mintim ?

Dacă scrutăm conştiinţa şi nu ne mulţumim pur şi simplu să admitem minciuna în ceea ce are ea aparent, atunci aflăm că este un mijloc de a te face remarcat, de a-ţi da importanţă. Dacă ne examinăm pe noi din unghiul inconştientului , vom vedea că aici se ascunde un împovărător sentiment de inferioritate care caută să se elibereze. Tocmai acest sentiment de inferioritate generează tendinţa de a-ţi da importanţă. Lucrul acesta îl constatăm, de altfel, şi în sfera conştiinţei. De fapt minciuna nu este destinata atat de mult sa-i raneasca sau sa-i amageasca pe altii cat mai ales sa ne amagim pe noi.Parerea mea este ca de multe ori cand mintim o facem pentru ca nu putem suporta sau tolera durerea reprosurilor ce ni se aduc. Eticheta dupa care ne vom conduce apoi viata va fi mentinuta ca o oglinda in care nu vrem sa ne reflectam imaginea corecta. Mintim cand ne maturizam pentru ca incercam sa acoperim ceva ce stim ca este ilicit. Nu e nevoie sa mintim daca nu stim dinainte ca lucrul acela trebuie ascuns. Astfel , trebuie că minciuna este precedată de o formă rudimentară de constiință.

Psiholog  Pitesti Camelia Dragomirescu

In terapia de cuplu exista , cel mai adesea, asteptari nerealiste de la terapeut. Partenerii vin la terapie asteptand ca terapeutul sa-l certe pe celalalt sau sa dea dreptate unuia sau altuia. Pentru ca este o parte a problemelor cu care oamenii se confrunta foarte des si de care probleme sunt afectati copiii si alti membrii ai familiei , m-am gandit sa concep un raspuns la intrebarea din titlu  care sa se asemene cu un prospect de medicamente (si asta pentru ca in terapia de cuplu NU SE PRESCRIU MEDICAMENTEJ)

Pregătire
Partenerii trebuie să fie informaţi că vor fi impreuna aliati in procesul terapeutic si ca această cooperare este vitală pentru procesul ce se va derula si pentru rezultatul pozitiv al terapiei.

Cuplurile ar trebui să aibă o dorinţă  puternica si reala de a modifica şi / sau schimba comportamentele disfuncţionale.

Onestitata şi deschiderea emoţională este o componentă indispensabil necesară pentru procesul terapeutic. Rezultatele nu pot fi garantate de terapeut. Psihoterapeutul va furniza de obicei un proces de evaluare amplu în intalnirea iniţială.Acest proces de evaluare a cuplului include, de obicei, colectarea de informaţii în detaliu cu privire la problema  prezentă şi informatii privind nivelul de şcolarizare al partenerilor, statutul ocupational , istoria familiei de origine a celor doi parteneri, abuz de substanţe, religie, obiceiuri relationale, probleme medicale etc. , toate acestea sub forma unui interviu. Psihoterapeutul poate concepe apoi cel mai bun curs de planificare a tratamentului.

Alte teste psihologice şi evaluari  pot fi indicate iniţial sau vor fi recomandate ,daca vor fi necesare,pe parcursul  procesului terapeutic.

Ingrijire
Tratamentul durează de obicei câteva luni sau mai mult. Odată ce cuplul a dezvoltat competenţe adecvate şi a afişat un nivel îmbunătăţit de funcţionare, care este satisfăcător  pentru ambii parteneri , atunci tratamentul poate fi intrerupt si contractul terapeutic reziliat.

O conştientizare a comportamentelor de prevenire a recidivei şi a comportamentelor recidivante este importanta. (Comportament recurent se referă la revenirea la comportamentele pe care cuplul încearca sa le modifice sau sa le elimine.) Clientii sunt încurajaţi să se întoarcă in  terapie dacă simptomele apar sub forma comportamentelor de recidivă. Vizite de urmarie a evolutiei şi terapia psihologică pe termen lung pot fi aranjate între părţi dacă acest lucru este de comun acord ca este necesar şi benefic.

Riscuri
Riscul major in terapia de cuplu este absenta ameliorarii sau a revenirea la comportamentele  disfuncţionale. Acestea tind să nu apară cu excepţia cazului în care există o defalcare în abilităţile învăţate şi dezvoltate în timpul terapiei , sau o persoană este rezistenta la schimbare pe termen lung.De asemenea exista si asa zisa „agenda ascunsa” cu care partenerii vin la terapie (o relatie extraconjugala,dorinta puternica de separare nerecunoscuta fata de partener etc.)

Rezultate normale
O progresie normală a terapiei de cuplu este scaderea frecventei sau eliminarea comportamentelor  care cauzează simptomatologia (dificultatile de relationare). Cuplul este readus la starea de sanatate cand interacţiunile  şi comportamentele  sunt ajustate pentru a produce un echilibru fericit de interacţiuni reciproc corespunzătoare.Clientii care sunt sinceri  şi rezonabili, cu o dorinţa reasle de a schimba tendinţele comportamnetale  determina  rezultate mai bune prin aceea ca  dezvolta abilităţi  care promovează interacţiuni comprehensive si o relaţie sănătoasă.

Rezultate anormale
Nu se cunosc rezultatele anormale in terapia de cuplu. In cel mai rău caz  clientii se reintorc la ceea ce faceau inainte de apelarea la terapeut , deoarece acestia nu pot rupe cercul vicios constand in  comportametele auto-induse si disfunctionale  care precipita disfuncţiie maritale şi suferinţa cuplului .

Atentionari speciale !!!

Problemele se pot  agrava în cazul în care terapia  este furnizata de către un nespecialist.

De aceea asigurati-va ca ceea ce primiti in cabinetul terapeutului va este folositor si renuntati atunci cand observati ca relatia dumneavoastra se altereaza in detrimentul ameliorarii .

Camelia Dragomirescu

Psihoterapeut , Pitesti