Suntem indragostiti sau iubim ?
Asa cum foarte frumos spune o cunostinta : “rezolv cu el doar probleme de chimie organica”, indragostirea e modalitatea cea mai simpla de a simti ca esti viu. Am cunoscut cu cativa ani in urma un barbat care cauta cu disperare sa se indragosteasca pentru ca ii placea senzatia aceea intensa. Cand senzatia incepea sa dispara parasea rapid relatia fara nici o explicatie-fugea…..
Îndrăgostirea e una, iubirea e altceva. Dacă nu stim sa iubim, când îndrăgostirea se va termina, se va termina şi relaţia, chiar dacă nu oficial.
Totul se declanseaza in regiunea din creier numita zona ventrala tegmentala, de unde celulele pigmentate, care contin dopamina, trimit mesaje unei alte parti a creierului, nucleul caudat. Este vorba de motivatie; persoana de care ne indragostim reprezinta un scop in sine – simtim atunci ca ea este cea mai buna fiinta din lume si ca viata noastra va fi perfecta doar daca vom fi mereu impreuna. Astfel, ajungem sa devenim dependenti de persoana respectiva, asa cum consumatorii de droguri ajung sa nu mai poata trai fara drog. Ca si la acestia, lipsa partenerului ii aduce pe indragostiti intr-o stare similara sevrajului – episoade de agitatie extrema, alternand cu perioade de depresie profunda”, precizeaza Art Aron.
Savantii americani considera insa ca descoperirea modului bizar si neobisnuit in care actioneaza dragostea la nivelul creierului nu ii poate schimba cu nimic pe oameni, care vor continua sa iubeasca, la fel de patimas. „Este ca si cu o prajitura de ciocolata. Ii stii toate ingredientele, ii stii modul de preparare, dar asta nu te impiedica sa o savurezi cu aceeasi placere de fiecare data. Asadar, poti cunoaste toate componentele unei iubiri romantice si sa simti in continuare pasiunea”, crede Helen Fischer.
Psihologic, îndrăgostirea este un indicator care îţi indică persoana pe care o vei putea iubi, mai mult decât pe altele, dar cred eu, nu mai mult decât pe tine însuţi. Iubirea inseamna a-l pretui pe celalalt, a-ţi păsa de celalalt, a veni în întâmpinarea nevoilor sale reale, a-l înţelege şi accepta în realitatea lui (dar cu o conditie, ca celalalt sa nu incalce limitele tale). Datoria in relatie se face pana la jumatate. La jumatate e un zid, pe care nimeni nu-l poate trece, cine incearca sa-l treaca, se autodesfiinteaza lent dar sigur.
Unii bărbaţi, au sentimentul posesiei depline asupra femeii căreia i-au declarat ”dragostea” lor eternă. Astfel, acea femeie, este “datoare” sa devina un sclav supus doar pentru ca li se ofera marea favoare de a fi “iubite” de un viitor tiran.
Culmea lipsei iubirii de sine: să îţi doreşti atât de mult să fi iubit de celalat încât din iubirea lui pentru tine, să te poţi iubi şi tu puţin pe tine însuţi.
Interpretari eronate ale indragostirii au loc si atunci cand unul dintre parteneri se aşteaptă ca celalalt sa-i ofere prin copil propria clonă sau relatia tinde sa devina una de tipul “patul lui Procust” – “femeia speră ca barbatul sa se schimbe dupa casatorie iar barbatul speră ca femeia sa ramana neschimbata dupa casatorie”.
Sigur, in spatele manifestărilor patologice ale unor îndrăgostiţi stă dependenţa emoţională, dar nu numai. Foştii copii neiubiţi, pot face instant dependenţă emoţională. Dar dependenţa emoţională cumulată cu îndrăgostirea , se amplifică enorm şi poate duce la decompensare psihică sau la agresiune (sau la manifestări hilare, de genul să-mi pun sâni mai mari, să-mi cumpăr maşină mai scumpă), toate acestea pentru un partener care în fond nu îmi împărtăşeşte sentimentele. În cuplu, tot ce poţi face, e partea ta de datorie. Unii nu şi-o fac, alţii încearcă să facă şi partea de datorie a celuilalt ca la urmă să culeagă mari frustrări.
Camelia dragomirescu
Psiholog si Psihoterapeut in Pitesti
