In societatea noastra plina de convulsii politice , intr-o din ce in ce mai precara stare economica ,stresul datorat nevoii de a face fata situatiilor de zi cu zi este tot mai accentuat .
Am fost in mod gresit invatati ,preluand pattern-uri odata cu primii ani de viata ,si ,apoi odata cu educatia primita intr-o societate care condamna slabiciunea ca a avea o problema este rusinos ,si, in consecinta vei primi blamul comunitatii , vei fi exploatat ,ridiculizat si poate ,abia in ultima instanta , vei fi ajutat sa o rezolvi.
In asemenea conditii ,apare ca o consecinta fireasca si logica , ascunderea problemei ,incercarea de a o manageria singur ,fara a recurge la un ajutor de specialitate ( pentru a nu fi catalogat drept ,, nebun” sau „indezirabil” si a fi stigmatizat ,marginalizat si exclus pentru aceasta ).La aceasta contribuie ,asa cum spuneam ,in primul rand pattern-urile preluate milenar ca popor sadite cu sfintenie odata cu fiecare generatie.
,, Fii puternic” este de preferat intotdeauna in detrimentul a ,,cunoaste-te pe tine insuti” primul ,prin aparenta ,controlul si confortul dat de putere pierzand in negura orgoliului faptul ca fiecare are ,,un calcai al lui Ahile” dobandit prin educatie .Datorita educatiei ignorarea problemei poate crea ,,uriasi cu picioarele de lut” care ,datorita lipsei de cunoastere ,constientizare si luarea de masuri in consecinta poate produce infirmi.
Suntem invatati ca popor ,, sa ne ducem crucea” ,,incercand din greu” sa supravietuim –si am demonstrat aceasta de-a lungul intregii noastre istorii- ranile aparute prin urmare fiind vazute ca o consecinta fireasca ,ca o dovada sau un trofeu daca sau cicatrizat ,a faptului ca suntem puternici si nu avem nevoie de ajutor.
In Romania de astazi si mass-media este plina de exemple- a recunoaste ca ai o problema ce necesita ajutor de specialitate este sinonim cu faptul ca esti stigmatizat ,marginalizat ,blamat si, abia in ultima instanta, ti se acorda ajutor pe baza bunului principiu ,,mantuire prin suferinta” cel mai puternic invinge ,cel mai puternic ia totul si ,poate,in bunavointa ofera altora slabi ajutor.
Pe baza acestor principii adanc inradacinate terapeutilor nu li se recunoaste folosul intr-o astfel de societate ,unde traditia intalnind modernisnul ,imparte teritoriul ca vindecatori de suflete intre preot – ca vindecator traditional si chiar exorcist unde este nevoie si medicul ca furnizor de pastile si tratamente ce vindeca fara implicare din partea noastra si ,uneori,chiar nici din partea lui ,intr-o cursa contra cronometru prin obligatiile zilnice de serviciu ,familiale sau sociale.
Intre aceste doua institutii consacrate si sacralizate ,incearca sa-si faca loc si terapeutul care ,normal intr-o asemenea conjunctura , intra in conflict ori cu unul ori cu celalalt dintre consacrati iar ,in unele cazuri de reusita hibrida poate deveni nentor sau sfant facator de minuni sau poate vanzator de leacuri magice.
Nu se are in vedere scopul ce ar trebui sa fie comun : o societate mai sanatoasa ,care sa se vindece de la sine prin componenta membrilor sai in ideea de trainicie.De pe asemenea pozitii de forta ,rolul terapeutului este minimalizat,ridiculizat,bagatelizat sau,deseori,ignorat.
In toate societatile ,chiar si cele mai primitive ,orice trib avea un vraci sau un shaman la care se recurgea cand apareau probleme de sanatate sau legaturi deteriorate cu zeitatile locului.Odata cu evolutia civilizatiilor acesta s-a divizat in preot si medic ( pe langa reprezentantii formali ai puterilor locale ce pot fi considerati prin extensie in reprezentare insasi OMUL ).Bineinteles ,vorbind de pe pozitiile luptei pentru putere si a dreptului la coroana ,nimeni nu mai are nevoie de inca un pretendent.Doar ca in final ,cu ajutorul unuia sau altuia ,sau poate a tuturor celor trei ,ajungand sa ne cunoastem pe noi insine ,ajungem sa ne cunoastem si nevoile si identificandu-le putem sa le satisfacem pentru ca in traditia noastra ,,unirea da puterea”.
Diversitatea meseriilor a aparut tocmai in urma cererii de specializare din diversele comunitati.Nimic nu apare fara o nevoie ,mai intai interioara si apoi materializata .Asa cum preotul a facut loc medicului pentru ca nu le putea face pe toate ,poate ca cei doi vor face loc in societate si psihologului si terapeutului tot in ideea de specializare si unitate in diversitate.
Societatea ar avea mai multe de castigat si cu mult mai putine costuri materiale sau umane daca mai multi ar intelege ca de multe ori o pilula nu poate tine loc de terapie ci poate fi cel mult complementara iar o slujba religioasa nu ajuta unui om cu alte tipuri de rani…
Abundenta de absolventi ai facultatilor de psihologie nu arata decat o nevoie ,momentan doar interioara , dar nematerializata si ramasa doar la stadiul de incipient ,in a ne vindeca mai intai ranile noastre sufletesti si apoi, pe masura inaintarii in cunoastere ,pe ale altora.
Tendinta a aparut ,dar poate ca a murit la nastere , continua insa creatia in speranta ca samanta va prinde si aici si poate ca acest pamant arid se va tranforma incet intr-o suprafata cultivata la cerere pentru a satisface nevoile actuale nemarturisite.
A recunoaste faptul ca ai o problema si in consecinta ai nevoie de ajutorul si indrumarea unui specialist nu este o rusine ,dupa cum nu este o rusine faptul ca nu suntem atat de indemanatici sa ne ocupam cu succes fiecare dintre noi in toate meseriile!
Se tot vorbește despre motivație în diferite contexte în ultima vreme : “nu învata copiii că nu sunt motivați”, “nu suntem motivați să muncim” , “cum să mă motivez pentru a reuși?”etc.
