Aug 20 2010

Ne iubim copiii atunci cand suntem ingrijorati?

Observ din ce in ce mai des in practica mea oameni care sunt coplesiti de temeri si  ingrijorari. Cand intreb daca mai exista vreo presoana asemanatoare -la fel de tematoare sau ingrijorata – in familie imi raspund invariabil si cu mirare : DA!!!!
Ceea ce vreau sa precizez de la inceput este ca GRIJA si INGRIJORAREA sunt doua lucruri complet diferite dar despre asta voi vorbi cu alta ocazie. Lansez acum o serie de articole prin care voi incerca sa ajut parintii .
Sa incepem ,asadar:
Cum   ne sta frica in cale :
1.Parintii tematori sunt de obicei hiper-protectivi. Incercand sa isi salveze copiii de la orice fel de neplaceri le refuza experientele care vor duce la dezvoltarea si independenta lor.
2.Parintii tematori sunt mai putin capabili decat cei calmi sa se implice in activitatile placute cu copiii lor pentru ca vad pretutindeni pericole.
3.Acesti parinti isi invata copiii sa se teama. Cum parintii lor sunt tot timpul stresati ei vor considera ca situatiile de viata sunt periculoase si vor fi si ei tematori (ingrijorati)
4.Parintii care se tem de dezaprobarea copiilor lor nu vor fi fermi in cresterea acestora , de teama ca vor pierde dragostea lor
5.Parintii plini de frica si neliniste nu gandesc logic.Sunt mai putin capabili sa rezolve probleme si ar putea intampina dificultati in luarea deciziilor importante legate de copiii lor.
6.Parintii tematori sunt atat de preocupati incercand sa evite o catastrofa viitoare , incat rateaza placerea de a-i vedea pe copiii lor crescand si dezvoltandu-se in prezent.
Camelia Dragomirescu,psihoterapeut Pitesti
Aug 20 2010

Cum sa renunţaţi la fumat fără să câştigaţi în greutate?

O ingrijorare specifica fumatorilor –dar mai ales a fumatoarelor-este cresterea in greutate dupa renuntarea la fumat.

Dacă pentru a fuma o tigară duceti mana la gura de circa 10 ori si fumati ,sa zicem, 20 de tigari intr-o zi ,un calcul simplu ne spune ca ducem mana la gura de 200 de ori. Cand renuntam la fumat ce putem face cu acest gest?Cel mai adesea inlocuim obiceiul de a fuma cu obiceiul de a manca . Si sigur ca daca duci mana cu mancare de 200 de ori la gura……e bai !!

Prin urmare : Aveţi grijă ce mâncaţi!!

  • Includeţi cu generozitate în alimentaţia dumneavoastră produsele din lapte cu conţinut scăzut de grăsime şi carnea slabă. Încercaţi să reduceţi consumul de grăsimi precum untul, margarina sau cremele de brânză.
  • Controlul greutăţii nu presupune diete drastice sau renunţarea la anumite mese. Înseamnă să avem mese regulate cu o mare varietate de alimente sănătoase.
  • Alimentele cu conţinut mare de fibre precum pâinea integrală, legumele, fructele dau senzaţia de saţietate fără a aduce un aport prea mare de calorii. Fibrele contribuie de asemenea şi la evitarea constipaţiei.
  • Pentru a satisface nevoia de dulciuri ce apare atunci când renunţaţi la fumat, asiguraţi-vă că aveţi mereu la dumneavoastră legume, fructe proaspete sau bomboane fără zahăr. Acest lucru vă va ajuta să nu cădeţi în capcana chips-urilor, batoanelor de ciocolată sau gogoşilor cu conţinut foarte mare de calorii.
  • Dacă doriţi să evitaţi senzaţia de foame, încercaţi să beţi cât mai multă apă. Apa dă senzaţia de saţietate şi taie astfel pofta de mâncare. În plus, ea ajută la reducerea constipaţiei, un simptom obişnuit în timpul sevrajului nicotinic.

Faceţi exerciţii fizice regulate pentru că sportul vă ajută să:

  • Ardeţi caloriile în plus
  • Dormiţi mai bine
  • Rămâneţi calm şi să reduceţi stresul, diminuând astfel nevoia de a fuma sau de a mânca.

Daca observati ca greutatea  dumneavoastra s-a dezechilibrat adresati-va unui specialist -medic sau psiholog.

Camelia Dragomirescu

Aug 17 2010

Antrenament psihologic


In seara asta am fost tentata sa intru intr-un joc psihologic cu o persoana pe care nici macar n-o cunosc. Am sesizat ca intrasem in jocul preferat al romanilor Al meu este mai bun decat al tau si am zambit aducand rapid reactia mea adulta la rampa.
Iata despre ce e vorba:
In mod sigur Al meu este mai bun decat al tau este unul dintre jocurile de baza, asa de mult raspandit incat prezenta sa coplesitoare poate sa ne impiedice sa vedem stupiditatea si inutilitatea lui. Este un joc in care pozitia “Eu sunt OK – Tu nu esti OK” devine evidenta.
Eu (Persecutorul) incerc sa-ti demonstrez ca ceva din mine, sau ceva ce eu posed, este mai bun decat ceea ce esti sau ai tu si te pun in pozitia de Victima. Variatiunile sunt practic infinite. Se trece de la lucruri relativ inofensive cum ar fi “catalogul meu este mai bun, mai complet, mai actual…”, “stiloul meu”, “haina mea”, la lucruri mult mai grave: ” religia mea”, “fiul meu”, “culoarea pielii”, si mai departe, la altele situate intre cele doua extreme: “masina mea”, “facultatea mea”, “lecturile mele”, ” prietenii mei” etc.
Eric Berne, cel ce a adus pentru prima data conceptul de “joc psihologic”, descrie aproximativ 50 de situatii tipice de comportament social si pentru a le face accesibile marelui public, el le explica folosind denumiri care sunt intelese de oricine.
In jocurile psihologice mecanismul de baza ramane acelasi, fie ca este vorba de o discutie intre soti, fie in relatia parinte-copil fie in relatiile de serviciu. Caracteristica jocurilor psihologice este de a se repeta cu o neplacuta regularitate.
Pe de alta parte, fiecare din noi are tendinta sa prefere unele jocuri fata de altele, in functie de mediu si de interlocutor.
“Avantajul”(beneficiul negativ) principal al unui joc psihologic consta in faptul ca persoanele implicate traiesc un moment “intens” fara ca nimic sa se imbunatateasca sau sa se rezolve.
In subsidiar se evita de fapt intimitatea psihologica.
Un ultim avantaj – fiind un joc psihologic si unul din cele mai bune moduri de a NU rezolva o problema – protagonistii pot reincepe “The best job” la infinit, fara a-si modifica pozitiile.
Sa vedem acum unele din cele mai comune si mai usor de recunoscut jocuri:

Da, dar..
Persoana cere o parere sau un sfat, dar respinge in mod sistematic tot ceea ce i se ofera, demonstrand, mai mult sau mai putin logic, ca in cazul sau solutia oferita nu va functiona (“Da, dar…”). Aceasta, pana cand persoanele care ofera sfaturi (Salvatorii) obosesc si intra in rolul de Persecutori (“Nu-ti va merge bine nimic. Cu atat mai rau pentru tine…”), iar el intra in rolul de Victima (“Nimeni nu ma intelege si nu vrea sa ma ajute cu adevarat”).

Tribunal (cel putin 3 jucatori)
Este un joc indeseobi “conjugal” dar se intalneste la toate nivelurile comerciale si profesionale. A, care traieste sau lucreaza cu B, profita de prezenta altor persoane pentru a-l critica aspru pe B (care poate fi sau nu prezent). Celelalte persoane iau pozitie in favoarea sau impotriva lui B care ramane, oricum, izolat in pozitia de victima.

Picior de lemn
Jucatorul care, in acest caz, se pune in pozitia de victima (“Cum pot eu sa fac ceva, nu vezi ca am un “picior de lemn””), sperand sa gaseasca un Salvator care sa se angajeze sa-i rezolve problemele.
Acest exemplu reprezinta metafora tuturor lipsurilor reale sau presupuse de care ne plangem si pe care le utilizam ca pretext pentru inactivitate („nu pot” ,”sunt prea scund”, “sunt negru”, “nu am bani”, “nu am studii”, “sunt…”, “nu sunt…”, “nu am…”)

Violul
Este situatia tipica in care femeia provoaca barbatul pentru ca apoi sa se retraga, spunandu-i ca este maniac si pervers si sustinand ca a fost inteleasa gresit.
De fapt, este jocul perfid al puterii – practicat la toate nivelurile – care consta in a manifesta disponibilitate fata de interlocutor, impingandu-l astfel sa se descopere, pentru ca apoi sa-l lovesti dupa ce a coborat garda.
Este unul din cele mai periculoase jocuri care, de obicei, provoaca reactii violente.

Asistentul social sau Incercam doar sa te ajut!
Joc la care recurge cineva care dovedeste un zel excesiv in a ajuta o persoana din familie, de la serviciu etc. (Salvator), pana cand obiectul unor atat de exagerate atentii este “asfixiat”. in acest moment, pozitia sa se schimba in aceea de Persecutor, culpabilizand Victima. (“Ce ingrat esti, incercam doar sa te ajut!”). Succesiv, s-ar putea pune in rolul de Victima chiar pe el insusi, lamentandu-se ca nimeni nu apreciaza eforturile sale.

Te-am prins, ticalosule !…
Consta in a observa modul in care se comporta (in munca, sau in societate) cineva pana cand se reuseste a se descoperi un defect. Acesta va fi apoi folosit pentru a pune in discutie interlocutorul ca persoana si a i se nega toate realizarile anterioare.
Cel care se pune in rolul Persecutorului nu este deloc interesat, in acest caz, de calitatea lucrului (altfel, ar colabora pentru gasirea solutiei), ci va cauta doar un pretext pentru critica. Veti observa, surprinzator, cat de numeroase sunt acele persoane care, negasind nici o neregula in activitatea pe care o desfasurati, vor fi dezamagite si critice, in loc sa va felicite…Acest joc il joaca cu succes si parintii care inteleg doar sa critice copiii uitand cu desavarsire sa-i laude.
Adevarul este ca, data fiind participarea inconstienta si avand ca principal obiectiv socializare si petrecerea timpului , iesirea dintr-un joc poate fi foarte dificila.
Ne-ar permite sa ne dam seama ca este mult mai constructiv sa ne folosim energiile pentru rezolvarea adevaratelor probleme (care, cu siguranta, nu lipsesc), mai degraba decat sa raspundem automat,dupa cum am fost programati: fie sa ne plangem continuu (Victima), fie sa incercam sa ne facem doriti ghicind nevoile altuia (Salvator), fie sa-i criticam, sa-i atacam, sa-i minimalizam pe ceilalti (Persecutor).
Va invit sa va folositi capacitatile de observare pentru a invata sa recunoasteti jocurile.
Daca va doriti sa descoperiti  mai multe despre jocuri cititi minuata carte a lui Eric Berne “Jocuri pentru adulti”.
Camelia Dragomirescu

Aug 02 2010

Drumul spre schimbare

Va promiteam in articolul anterior ca voi reveni cu informatii despre cum Analiza Tranzactionala schimba vieti. Pentru mine a fost ca o gura de oxigen pe care o asteptam de mult si de cand am inceput si terapia personala cu un psihoterapeut de exceptie am simtit si schimbarea in bine. In ce priveste cum ii ajuta sau i-a ajutat pe altii va rog sa urmati link-ul de mai jos si sa va convingeti singuri. Veti gasi atatea informatii care sa va captiveze, va promit.

http://psihologie.50g.com/terapia_in_AT.htm

Analiza Tranzactionala va asigura ca toti oamenii sunt OK si toti oamenii pot sa gandeasca si sa se angajeze in propria schimbare. Numai pentru ca exista pe taramul acestei tari cineva care sa va considere OK , indiferent  de situatie , si tot merita sa-i cunoaste-ti.

Camelia Dragomirescu