Mitul 1  Daca partenerul meu m-ar iubi cu adevarat nu ar mai simti dorinta sexuala sau n-ar mai fi atras de altcineva

A afirma acest lucru este la fel de absurd cu a spune ca un cuplu care are al doilea copil  n-ar mai trebui sa-l iubeasca pe primul sau n-ar trebui pur si simplu sa fie interesati de cel de-al doilea copil.

Mitul 2 – Daca partenerul meu ar fi fericit cu mine si daca as fi un sot(sotie) sau un iubit(iubita) bun, ar fi asa de satisfacut  incât n-ar mai vrea sa se intalneasca cu nimeni altcineva(cu nici un prieten, prietena, ruda etc..)

Aceasta judecata este chiar si mai insidioasa. În cazul primei judecati exista cel putin posibilitatea de a da vina pe partener pentru ca nu va iubeste suficient.Aceasta judecata se interpreteaza în urmatorul fel: daca partenerul este interesat de o alta persoana, este vina ta pentru ca nu sunteti un iubit(a) sau un sot(sotie) perfect(a), iar relatia trebuie sa fie un esec din vina voastra.Daca într-adevar credeti ca singurul motiv pentru care partenerul este interesat de altcineva este acela ca sunteti necorespunzator, acesta este un motiv important generator de gelozie!

Mitul 3 – Este absolut imposibil sa iubesti mai mult de o persoana  in acelasi timp.

Aceast mit este construit pe ideea existentei unei “economii drastice de iubire”, pe credinta ca iubirea este o resursa finita.

Prima judecata exprima o teama adânca ca nu suntem iubiti si ca vom fi abandonati.

A doua loveste direct în nesiguranta noastra si în frica de a nu fi corespunzatori sau demni de iubire

A treia este teama de privare si o foame de iubire si de atentie.

Cum sa formezi “cei 7 ani de-acasa”? Ce inseamna pentru fiecare parinte asta? Toti suntem “experti” in a observa ca cineva nu are “cei 7  ani de-acasa” insa cum se formeaza asta?  Acest complex de achizitii este oare universal valabil?

Kellmer Pringle M. ,   in urma unei prodigioase cercetari emitea in anul 2000 zece asa zise legi legate de  educarea unui copil, din perspectiva dezvoltării armonioase a personalităţii sale, atunci când beneficiază de dragoste  şi securitate, de experienţe noi, de apreciere  şi stimă, de responsabilitate şi autonomie:

1 -Oferiţi copilului o mare parte din timpul  şi înţelegerea dumneavoastră, jocul cu copilul, lectura sunt mult mai importante decât un menaj bine făcut;

2 -Copilul are nevoie de experienţe noi  şi de comunicare permanentă, ceea ce-i asigură dezvoltarea spirituală;

3 -Oferiţi copilului îngrijiri  permanente, coerentă iubitoare ceea ce este de o importanţă fundamentală pentru sănătatea spirituală, la fel cum alimentaţia corectă este esenţială pentru sănătatea corpului;

4 -Copilul va fi stimulat să se joace singur sau cu alţi copii,ceea ce permite explorarea, imitaţia, construcţia şi creaţia;

5 -Atunci când eforturile copilului sunt încununate de succes,el trebuie felicitat, apreciat;

6 -Părinţii trebuie să-i dea copilului responsabilităţi din ce în ce mai mari, deoarece simţul responsabilităţii se dezvoltă prin activităţi practice;

7 -Fiecare copil este unic în felul său, astfel că  părintele trebuie să-şi adapteze comportamentul la caracteristicile acestuia;

8 -Atunci când nu suntem de acord cu comportamentul copilului, manifestarea dezaprobării trebuie să ţina cont de temperament, vârstă şi capacitate de întelegere a copilului;

9 -Copilul nu trebuie ameninţat cu pierderea dragostei sau abandonului. Părinţii pot respinge comportamentul copilului dar nu-şi pot respinge propriul copil;

10 -Părinţii nu trebuie să  aştepte recunoştinţă, deoarece copilul nu şi-a solicitat naşterea;

Mai ales ultima fraza este de retinut …

Din punctul meu de vedere  ”cei 7 ani de-acasa” reprezinta o serie de comportamnete de adaptare sociala care sa permita adultului de mai tarziu sa evite blamarile si respingerile semenilor. Fiecare parinte isi formeaza copilul dupa modelul propriu si e bine de stiut ca orice am spune copilului nu este mai bine insusit decat modelul propriu. Cand eu il invat pe copil sa nu vorbeasca urat dar eu injur la volan e posibil ca exemplul meu sa fie cel mai de impact asupra lui si decizia de a folosi acel limbaj sa fie mai degraba luata pornind de la comportamnetul parintelui si nu de la ceea ce a afirmat.

• sa descopere Analiza Tranzactionala ca un ansamblu de metode de facilitare a dezvoltarii si schimbarii personale cu aplicatii in psihoterapie, consiliere, coaching, educatie si domeniul organizational.

• descopere modul in care ne scriem povestea de viata (scenariul de viata), cum o manifestam de-a lungul vietii, in mod repetat, cum o putem schimba;

• cunoasca nevoile noastre bazale pentru stimulare, recunoastere si structurare a timpului;

• inteleaga de ce uneori nu „vedem” anumite aspecte ale realitatii si potrivim lumea cu propriul nostru mod de a o vedea si intelege,  suntem pasivi şi nu ne rezolvam problemele desi  dorim acest lucru (pasivitate si desconsiderare);

• descopere regulile comunicarii in AT si mesajele ascunse din comunicare (tranzactii);

• sa invete de ce jucam jocuri psihologice in loc sa comunicam autentic si cum putem sa schimbam aceste tipare repetitive de relationare;

• sa descopere de ce uneori – ca adulti – ne comportam la fel ca parintii noştri sau ca atunci cand aveam cativa ani ? (starile eului);

De ceva vreme aud tot mai multe motive pentru care oamenii sa nu merga la psihoterapie sau consiliere : “sa nu ma critice ala(psihologul) ca nu fac ceva bine ..” , “ e problema mea , nu poate sa ma ajute nimeni..” , “ daca imi zice sa ma impac cu sotul(soacra) si eu nu mai vreau asta.. “ , “ eu sunt cel mai bun psiholog al meu..” etc.

Uneori  în viața noastră ne simtim blocati, dezorientati, nesiguri  de noi înșine. De multe ori  problemele sau  dificultatile cu care ne confruntăm par aproape copleșitoare și nu există nici o cale de ieșire.

Alteori am putea experimenta nemulțumirea față de viața noastră fără nici o explicație “logica”- toti ne spun ca nu avem nici un motiv sa fim nemultumiti si noi , totusi, suntem.

Uneori suntem “paralizati” de durere sufleteasca si avem nevoie ca cineva  sa fie langa noi si sa inteleaga durerea , sa ne ajute sa  conștiențizam  tensiunile  pe care le avem în corpul nostru.

Acesta  este momentul în care o serie de sesiuni de consiliere sau psihoterapie  pot fi utile.

In acest proces  nu este vorba despre  oferirea de  sfaturi  sau furnizarea de  răspunsuri , ci un proces de susținere pentru  a explora și de a găsi  singur răspunsul  .

Consilierea sau psihoterapia  nu  va influenteaza   deciziile si nici nu va schimba impotriva dorintei  dumneavoastră  insa va  poate ajuta cu multe dintre problemele pe care viata  le conține.

In viață apar dificultăți. Scopul   psihoterapiei  și consilierii este de a permite individului să fie bine pregatit  pentru a face față acestor dificultăți astfel încât să ducă o viața  plina de satisfacție și bucurie.