Jul 03 2012

Ganduri si temeri ?

Cu toţii avem anumite tipare pe care le urmăm în viaţă, anumite temeri şi obsesii care ne definesc ca indivizi şi care, până la un anumit punct, sunt absolut normale. Însă, în momentul în care aceste obsesii ajung să ne conducă viaţa, putem să vorbim despre existenţa unei tulburări obsesiv compulsive.

Tulburarea obsesiv compulsivă este o formă de anxietate care se manifestă prin gânduri şi temeri nejustificate care se transformă în obsesii şi care treptat, duc la un comportament repetitiv, compulsiv. Persoanele care ajung să conştientizeze faptul că au anumite obsesii nejustificate şi că suferă de tulburare obsesiv compulsivă, încearcă să ignore aceste obsesii şi chiar să înceteze în a le mai materializa în fapte. Însă, această tentativă de ignorare a obsesiilor nu face decât să crească senzaţia de stres şi anxietate. Într-un final, tocmai pentru a diminua senzaţia de stres, aceste persoane vor recurge la acte repetitive. Merg mereu pe partea stângă a drumului pentru că partea dreaptă aduce ghinion, nu calc pe capacele de la canal pentru că este semn că ceva rău se va întâmpla, mă spăl de trei ori pe mâini cu săpun, calc de trei ori într-un loc, casc de trei ori deoarece cifra trei este impară şi tot ceea ce fac trebuie să fie realizat de un număr impar de ori etc..Acestea sunt exemple ale unor comportamente obsesive dezvoltate de unele persoane.

Teamă dusă la extrem

Tulburarea obsesiv compulsivă se axează de multe ori pe o anumită teamă: teama de a nu te contamina cu microbi sau teama de a nu-l răni pe bebeluş. Pentru a-şi diminua teama de microbi, o persoană ajunge să se spele pe mâini de foarte multe ori pe zi până ce pielea se înroşeşte şi apar leziuni. La fel se întâmplă şi în cazul mamelor care se tem să nu îşi rănească bebeluşul. Pentru ca teama să dispară într-o oarecare măsură, acestea ajung să se ferească de orice obiect ascuţit care l-ar putea răni pe copil. Cu toatea acestea, teama continuă să apară, fapt ce duce la instalarea unui comportament ritualist: urmarea unui traseu anume spre serviciu, îmbrăcarea într-o anumită ordine, aranjarea hainelor în şifonier după culori, modele, texturi sau aranjarea obiectelor astfel încât numărul acestora să fie întotdeauna par sau impar.

Care sunt simptomele specifice afecţiunii

Simptomele tulburării obsesiv compulsive includ atât obsesia cât şi repetitivitatea. Obsesiile specifice acestei tulburări sunt idei, gânduri, imagini sau impulsuri care se repetă, persistă şi sunt nedorite. Aceste obsesii apar, în special, în momentele în care ne gândim la altceva sau încercăm să facem un anumit lucru. Printre principalele temeri care duc la obsesii se numără teama de microbi şi de mizerie, teama de impulsurile agresive, teama de gânduri şi imagini cu tente sexuale.

Persoanele care suferă de tulburări obsesiv compulsive ajung să sufere de diverse temeri care le afectează comportamentul:

-se tem de a da mâna cu o persoană pentru a nu fi infectată cu microbi sau să atingă un obiect atins în prealabil de alte persoane;
- sunt obsedaţi de gândul că nu au încuiat bine uşa, că nu au închis robinetul de la baie sau că nu au oprit gazele;
- nu suportă să vadă că un lucru nu este la locul lui sau plasat într-o anumită poziţie;
- se tem să nu îşi rănească copilul;
- au impulsul de a striga obscenităţi în situaţii nepotrivite;
- pierderea podoabei capilare ca urmare a tendinţei incontrolabile de a se trage de păr.

Astfel, printre lucrurile care fac ca unele persoane să sufere de tulburări obsesiv compulsive se află spălatul, curăţenia, număratul, verificarea unui lucru de mai multe ori, nevoia de asigurări repetate şi repetarea unei acţiuni de mai multe ori.

Persoanele perfecţioniste sunt însă diferite de cei care au un comportament obsesiv. Chiar dacă sunteţi perfecţionist şi vă place să ţineţi casa extrem de curată, să aranjaţi hainele în şifonier pe culori, sau să aranjaţi lucrurile din casă după un anumit model, acest lucru nu înseamnă neapărat că suferiţi de tulburări obsesiv compulsive.

Cauzele tulburărilor obsesiv compulsive

Cauzele sindromului obsesiv compulsiv nu sunt cunoscute cu exactitate. Cercetătorii de la Clinica Mayo din Minnesota sugerează că ar putea exista mai multe cauze: de natură biologică, de mediu, ca urmare a insuficienţei de serotonină sau a contactării unei infecţii. Potrivit acestora, sindromul obsesiv compulsiv poate fi cauzat de schimbările ce apar în activitatea chimică a organismului sau în funcţionarea creierului. O altă explicaţie ar fi aceea potrivit căreia sindromul derivă din anumite obişnuinţe comportamentale învăţate o dată cu trecerea timpului.
Nivelul insuficient de , unul dintre mesagerii chimici ai creierului, poate contribui la apariţia sindromului obsesiv compulsiv. În urma examinării imaginilor creierului unei persoane care suferă de acest sindrom cu imaginile unei persoane sănătoase s-a observat existenţa unor diferenţe de activitate. Alte studii, ale căror rezultate nasc controverse, fac legătură între infectarea cu un tip de streptococ faringian în copilărie şi dezvoltarea tulburărilor obsesiv compulsive la maturitate.

şi istoricul medical al familiei pot reprezenta factori de risc care ne predispun la astfel de tulburări anxioase. La gravide mai pot apărea astfel de tulburări ca urmare a temerilor de a nu răni bebeluşul.

Autor: Asist. Univ. Drd. Simona Maria Vlădica

Sursa : http://www.sanatateatv.ro

 

May 17 2012

Care sunt factorii mei de risc şi de protecţie fata de depresie


Societatea Civila Profesionala de Psihologie Mental CLAS organizeaza in

data de 23 iunie 2012 un atelier de cunoastere personala  cu tema : „Care sunt factorii mei

de risc şi de protecţie fata de depresie?” , moderat de psiholog clinician Camelia

Dragomirescu si  medic psihiatru Bulacu Ion

 

 

In aceasta intalnire vom discuta despre :

Ce este depresia?

Ce înseamnă să ai depresie?

Cum apare depresia?

Cum poate fi prevenită depresia?

Cât de frecventă este depresia?

Cum se manifestă depresia?

Care este diferenţa dintre depresie şi simpla tristeţe?

De ce apare depresia şi cum se menţine?

Cât durează o depresie netratată? Ce se poate întâmpla dacă depresia nu este tratată?

Cum se poate trata depresia?

  • Despre tratamentul medicamentos
  • Despre psihoterapie

Cât de eficiente sunt tratamentele? Care sunt cele mai eficiente tratamente?

Cât va dura tratamentul?

Care sunt efectele tratamentului? Ce se poate face pentru a le controla mai bine?

Ce pot face pentru a face faţă mai bine situaţiei care există?

Ce se poate face dacă simptomele revin?

Mituri despre tulburarea depresiva

Ce înseamnă să faci parte din familia unei persoane cu tulburare depresivă?

Pot participa persoane vor sa afle mai multe despre starea in care se afla sau au fost in anumite perioade din viata lor dar si cei care au alaturi persoane cu depresie si isi doresc sa le acorde un ajutor real.

 

 

 

Apr 19 2012

Nu ar trebui sa fie dureros sa fii copil

Am vazut aseara un film in care un copil de zece ani, martor permanent la scene de violenta al tatalui asupra mamei,  isi loveste tatal cu o bara de metal in cap si il omoara crezand ca in felul acesta si-a aparat mama…..

Traim intr-o lume in care singuri ne construim povesti. Povesti despre ce putem sau nu putem schimba, despre ce ar fi daca ar fi sau ar fi fost. Uneori aceste mituri sunt bune si ne creeaza un fel de confort emotional. Putem sa traim de pilda cu mitul “copilul trebuie sa fie perfect altminteri eu n-am fost un parinte bun”.

Mai greu este cand aceste mituri distrug  starea de bine si ma refer la mituri despre ce solutii avem in privinta abuzului:Iata trei dintre ele :

Mit : Violenţa este o descărcare sănătoasă şi este de înţeles

Adevarul : Există strategii prin care se poate realiza “descărcarea” fără a fi implicate alte persoane

Mit: Relaţia se va îmbunătăţi: de asemenea cunoscut ca şi “dacă o ignori probabil violenţa va dispărea”

Adevarul : Aceste relaţii sunt de cele mai multe ori rezistente schimbare, rareori aceasta apărând fără o intervenţie specifică

Mit :Este bine ca familia să fie ţinută împreună pentru a putea să-şi rezolve problemele

Adevarul :Separarea poate fi necesară pentru ca toti cei implicati dar mai ales copii să poată fi în siguranţă.     Menţinerea familiei împreună sau încurajarea împăcării poate să mărească riscul ca cineva să fie rănit sau chiar omorât.

Din pacate aceste mituri tin copiii departe de rezolvarea problemelor si determina grave consecinte asupra sanatatii psihice a copilului dar si a adultului de mai tarziu.

Cele mai comune consecinţe psihologice ale abuzului sunt:

• incapacitatea de a sesiza abuzul atunci cand se manifesta din partea altor persoane;

• persoana abuzata considera ca abuzul este normal si este o manifestarea a afectiunii;

• depresie;

• anxietate;

• tulburări de somn;

• tulburări alimentare;

• nervozitate;

• niveluri scăzute ale stimei de sine;

• retrăiri mentale ale episoadelor violente;

• tentativele de suicid;

• abuzul de substanţe;

• frica;

• tulburări obsesiv-compulsive.

Dinamica abuzului este de aşa factură că determină diminuarea progresivă a sentimentelor propriei valori şi utilităţi copilului abuzat, ceea ce poate provoca consecinţe ce pot dura o perioadă îndelungată chiar şi după ce abuzul a încetat.

Camelia Dragomirescu

Psiholog si psihoterapeut

 

Mar 30 2012

Spui cu usurinta NU?

Celebrul film “YES , MAN” a creat si o eticheta pentru oamenii cu dificultati in a-l folosi pe nu in context social.Cu adevarat problematica este insa situatia cand de teama de a nu fi concediat , respins din grupul de prieteni sau dintre colegi nu refuzam si omitem sa spunem NU.

Aveti o strategie personala prin care sa refuzati , sa spuneti NU? Se intampla  sa puteti spune NU apropiatilor, celor din familie si sa nu puteti sa refuzati persoanele din afara familiei? Daca sunteti parinti cum anume va invatati copii sa spuna NU celor din afara familiei, celor din grupul de prieteni?

Revista Phosphore din Franţa, publica in 1999 marturia unei tinere de 17 ani :

,,Mult timp am făcut pe amabila, am spus ,,da” tuturor: celor ce-mi cereau bani pentru ţigări sau pentru orice altceva; băieţilor care nu îndrăzneam să spun ,,nu”, chiar dacă nu-mi plăceau cu adevărat( asta de teama că nimeni nu va mai vrea să iasă cu mine)…Şi apoi, într-o zi, mi-am dat seama că în jurul meu erau doar nişte ,,paraziţi” care mă luau drept fraieră. Atunci m-am simţit o nulitate, un nimeni. Şi …am explodat…De atunci spun ,,nu” atunci când gândesc acest lucru şi mă simt foarte bine, excelent, ca şi când aş fi scăpat de o povară ce mă copleşea.”

Cum credeti ca si-a dezvoltat aceasta teama de a spune NU ?

Mc Kay (1983), recomanda celor ce nu pot spune NU :

  1. Acordaţi-vă un răgaz  (pentru a decide cum anume doriţi să răspundeţi unei solicitări); evitaţi reacţiile impulsive.
  2. Nu vă scuzaţi în mod exagerat (interlocutorul poate deduce că vă simţiţi vinovaţi din cauza faptului că aţi refuzat solicitarea).
  3. Precizarea conţinutului refuzului (ce anume veţi face şi ce nu veţi face pentru interlocutor).
  4. Utilizarea limbajului nonverbal de tip asertiv (privirea interlocutorului, poziţie faţă-n faţă, ton calm şi ferm, fără reacţii emoţionale).
  5. Evitarea vinovăţiei inutile (unii oameni pot simţi dorinţa spontană de a face altceva pentru persoanele pe care le-au refuzat; e bine să reflecteze pentru a fi siguri că noua ofertă provine dintr-un sentiment sincer şi nu este doar rezultatul sentimentului de vinovăţie).

Ai dreptul sa spui NU!

Camelia Dragomirescu