Nov 21 2010

12 lucruri pe care să le faci când ești trist sau deprimat

Duminică seara. Deschid televizorul si prima stire anunță  sinuciderea unei vedete. O persoană cunoscută dar câți necunoscuți nu cad victime ale depresiei , mai ales în perioada asta? Și câți nu-și pot permite să ceară ajutor ? Nu vom ști niciodată….

La cei ce nu pot cere ajutor m-am gândit și am alcătuit lista de mai jos.

Aceasta este o lista de 12 lucruri care te va  putea ajuta să depașești momentele depresive . Ţineţi cont de faptul că unele dintre acestea ar putea părea prea greu de realizat atunci când eşti într-adevăr intr-o stare de depresie severă, dar daca doar unul dintre ele le poti face , acesta te va ajuta.

1.      Fă ceva pentru cineva – un copil, un prieten, partener.

2.       Fă ceva pentru tine – o tunsoare, haine noi, un masaj.

3.       Fă ceva pentru casa ta -sau grădină : plantează un copac  şi curăţă un dulap sau un sertar.

4.      Adună  opt oameni la cină. Foloseste retete noi sau rețete vechi pe care le ști ,oricare dintre ele sunt  cele mai bune reţete.

5.      Ia trei prieteni optimiști la masa de prânz.  (Daca nu esti intr-o dispozitie necesara sa gatesti, doar du-te la masa de prânz cu trei prieteni optimisti, sau chiar organizeaza un picnic.)

6.      Planifica o vacanţă. Poți planifica vacanța la care ai visat mereu .Nu conteaza dacă o vei realiza chiar acum  pentru că  planificarea contează mai mult decât realizarea .

7.      Fă mișcare – înot, dans, jogging, mers pe jos .

8.       Lucrează voluntar undeva. Uimitor cum prin intermediul unor vremuri grele putem să fim folositori semenilor noștri mai puțin fericiți (şi să redobândim sentimente bune despre noi).

9.      Urmaţi formula ES(evită sistematic)  -  FFSO – ia măsuri pentru a evita să fi flamand , furios, singur sau obosit.

10.  Vorbește cu cineva în care ai încredere.  Intră într-un grup de suport cu persoane asemeni tie  Este o resursa nepretuita.

11.  Intră intr-un   club sau inscrie-te la un curs.

12.  Cântă împreună cu radioul  – chiar dacă  nu şti  versurile integral și nu ai talent . Fă-o  cât mai  tare posibil, atunci când nu-i  nimeni în jur .

Cel mai indicat este să cereți ajutorul unui specialist și vă încurajez să cereți ajutor cât mai curând.

Psihoterapeut, Psiholog Pitesti

Nov 06 2010

Ce e bine sa stim despre terapia de cuplu ?

In terapia de cuplu exista , cel mai adesea, asteptari nerealiste de la terapeut. Partenerii vin la terapie asteptand ca terapeutul sa-l certe pe celalalt sau sa dea dreptate unuia sau altuia. Pentru ca este o parte a problemelor cu care oamenii se confrunta foarte des si de care probleme sunt afectati copiii si alti membrii ai familiei , m-am gandit sa concep un raspuns la intrebarea din titlu  care sa se asemene cu un prospect de medicamente (si asta pentru ca in terapia de cuplu NU SE PRESCRIU MEDICAMENTEJ)

Pregătire
Partenerii trebuie să fie informaţi că vor fi impreuna aliati in procesul terapeutic si ca această cooperare este vitală pentru procesul ce se va derula si pentru rezultatul pozitiv al terapiei.

Cuplurile ar trebui să aibă o dorinţă  puternica si reala de a modifica şi / sau schimba comportamentele disfuncţionale.

Onestitata şi deschiderea emoţională este o componentă indispensabil necesară pentru procesul terapeutic. Rezultatele nu pot fi garantate de terapeut. Psihoterapeutul va furniza de obicei un proces de evaluare amplu în intalnirea iniţială.Acest proces de evaluare a cuplului include, de obicei, colectarea de informaţii în detaliu cu privire la problema  prezentă şi informatii privind nivelul de şcolarizare al partenerilor, statutul ocupational , istoria familiei de origine a celor doi parteneri, abuz de substanţe, religie, obiceiuri relationale, probleme medicale etc. , toate acestea sub forma unui interviu. Psihoterapeutul poate concepe apoi cel mai bun curs de planificare a tratamentului.

Alte teste psihologice şi evaluari  pot fi indicate iniţial sau vor fi recomandate ,daca vor fi necesare,pe parcursul  procesului terapeutic.

Ingrijire
Tratamentul durează de obicei câteva luni sau mai mult. Odată ce cuplul a dezvoltat competenţe adecvate şi a afişat un nivel îmbunătăţit de funcţionare, care este satisfăcător  pentru ambii parteneri , atunci tratamentul poate fi intrerupt si contractul terapeutic reziliat.

O conştientizare a comportamentelor de prevenire a recidivei şi a comportamentelor recidivante este importanta. (Comportament recurent se referă la revenirea la comportamentele pe care cuplul încearca sa le modifice sau sa le elimine.) Clientii sunt încurajaţi să se întoarcă in  terapie dacă simptomele apar sub forma comportamentelor de recidivă. Vizite de urmarie a evolutiei şi terapia psihologică pe termen lung pot fi aranjate între părţi dacă acest lucru este de comun acord ca este necesar şi benefic.

Riscuri
Riscul major in terapia de cuplu este absenta ameliorarii sau a revenirea la comportamentele  disfuncţionale. Acestea tind să nu apară cu excepţia cazului în care există o defalcare în abilităţile învăţate şi dezvoltate în timpul terapiei , sau o persoană este rezistenta la schimbare pe termen lung.De asemenea exista si asa zisa „agenda ascunsa” cu care partenerii vin la terapie (o relatie extraconjugala,dorinta puternica de separare nerecunoscuta fata de partener etc.)

Rezultate normale
O progresie normală a terapiei de cuplu este scaderea frecventei sau eliminarea comportamentelor  care cauzează simptomatologia (dificultatile de relationare). Cuplul este readus la starea de sanatate cand interacţiunile  şi comportamentele  sunt ajustate pentru a produce un echilibru fericit de interacţiuni reciproc corespunzătoare.Clientii care sunt sinceri  şi rezonabili, cu o dorinţa reasle de a schimba tendinţele comportamnetale  determina  rezultate mai bune prin aceea ca  dezvolta abilităţi  care promovează interacţiuni comprehensive si o relaţie sănătoasă.

Rezultate anormale
Nu se cunosc rezultatele anormale in terapia de cuplu. In cel mai rău caz  clientii se reintorc la ceea ce faceau inainte de apelarea la terapeut , deoarece acestia nu pot rupe cercul vicios constand in  comportametele auto-induse si disfunctionale  care precipita disfuncţiie maritale şi suferinţa cuplului .

Atentionari speciale !!!

Problemele se pot  agrava în cazul în care terapia  este furnizata de către un nespecialist.

De aceea asigurati-va ca ceea ce primiti in cabinetul terapeutului va este folositor si renuntati atunci cand observati ca relatia dumneavoastra se altereaza in detrimentul ameliorarii .

Camelia Dragomirescu

Psihoterapeut , Pitesti

Nov 01 2010

Nou in Pitesti!!!

Grup de terapie

Societatea Civila Profesionala de Psihologie MENTAL CLAS  organizeaza primul grup de terapie in Pitesti , cu tematica:

Analiza Scenariului de Viata

Publicul tinta: studenti la facultati de psihologie, sociologie si asistenta sociala

Numar maxim de participanti: 10

Durata: 2 ore/saptamana

Cost: 20 lei/ persoana

Grupul este deschis si se intruneste in fiecare vineri la ora 18:00.

Moderator:Psihoterapeut  formare in Analiza Tranzactionala  Camelia Dragomirescu

E-mail: cabinet.psihoconsult@gmail.com

Telefon: 0770230876

Nota : CE ESTE SCENARIUL DE VIATA ?
Destinul fiinţei omeneşti este stabilit de ceea ce se petrece în mintea ei când se confruntă cu evenimentele din exterior. Fiecare om hotărăşte în copilăria mică felul cum va trăi şi felul cum va muri, iar acel plan, pe care-l poartă în minte oriunde s-ar duce, se numeşte „scenariul de viaţă”.
Scenariul de viaţă este un plan al vieţii aflat în desfăşurare, elaborat în copilăria mică sub influenţa presiunii exercitate de părinţi.
Persoana îşi conturează singură planul vieţii. El este forţa psihologică ce împinge persoana spre destinul ei, indiferent dacă ea se împotriveşte sau afirmă că acţionează în virtutea liberului-arbitru.
Când suntem în scenariu, încercăm să facem faţă problemelor de adult reluând strategiile şi deciziile din copilărie. Pentru noi ca şi copii mici,aceste decizii au apărut ca cele mai bune moduri de a supravieţui şi a ne satisface nevoile. Ca adulţi încă mai păstrăm această convingere în starea de Copil a eului nostru si ne alteram relatiile de cuplu sau cu ceilalti. Fără să conştientizăm clar, încercăm să adaptăm lumea de aşa natură încât să pară că justifică deciziile noastre din copilărie.

Oct 15 2010

Prea slab sau prea gras ? Te simți bine în propriul corp?

Stiati ca una  dintre cele mai mari surse de anxietate pentru femei este determinata  de  probleme legate de imaginea corporala?

Mereu ne raportam la alte femei,așa-i doamnelor ?

Femeile compara constant trupurile lor cu cele ale altora şi inevitabil simt că e ceva ce la ele nu e in regula. Acest lucru generează anxietate, ruşine , tristeţe şi, poate ,de multe ori precipita episoade de mancat in exces.
Va recomand o serie de tehnici utile pentru femeile care se confruntă cu comparaţii:

a) Intreaba-te:

- Cine sunt  eu in comparatie cu………..?

-  Am selectat un eşantion de femei perfecte fara sa fiu părtinitoare (de exemplu:  trebuie sa fiu  subţire ca …….. si aici de regula ne comparam cu ceva top-modele)?
b)  În loc sa  vă comparati doar cu oamenii slabi(din punct de vedere al greutatii) ,  comparati-va  cu fiecare terţă persoană care o vedeţi pe stradă. Cum sunt acesti oameni ? Pot oamenii care nu sunt subţiri sa se considere încă  atractivi , din punct de vedere al aspectului?
c)  Ar fi bine sa observati si ca alţii examineaza  siluete  ca a dumneavoastră. Chiar şi oamenii care, la prima vedere arata “perfect”  ar putea avea unele defecte.
d) Analizeaza si alte aspecte ale persoanelor pe care le crezi „perfecte”, altceva  decât forma corpului, cum ar fi inteligenţa, familia , relatiile de  prietenie  şi talentele pe care le au.
e) Încercaţi să observaţi alte aspecte ale femeilor (de exemplu: părul, ochii, pantofii, genţile de mână), mai degrabă decât doar greutatea sau forma corpului.
f) Intreaba-te care sunt avantajele şi dezavantajele de a te compara.

Va simtiti confortabil atunci cand faceti comparaţii? Sau sunt doar comparaţii care servesc drept combustibil pentru anxietate, ruşine  şi mancatul in exces?

Apelati la un terapeut ,acorda-ti incredere  terapeutului, caci el va  lucra cu dumneavoastra pentru a vă ajuta să gestionaţi tendinta obsesiva  de a face comparaţii şi repercusiunile emoţionale ce decurge din asta.

Psiholog si psihoterapeut in Pitesti