Ai intalnit in viata ta oameni care isi ingrijesc masina mai mult decat isi ingrijesc corpul?

Sau oameni care au casa mai ingrijita decat  se ingrijesc de ce simt sau gandesc ?

Ce crezi despre asta?

Ce  face sa fie mai usor sa iti iubesti masina mai mult decat propriul corp?

Ce spune despre noi faptul ca ne iubim lucrurile de care ne inconjuram mai mult decat ne iubim partenerii sau chiar corpul in care traim ?

Supararea generata de  esec – asta cred ca e raspunsul ! Suferinta , dezamagirea de a esua…

Nu suntem pregatiti pentru esec , nu ne invata nimeni ce sa facem cand esuam si atunci ascundem asta in compulsii , in comportamente care sa ne asigure 100% succesul.

Si atunci ce avem noi de oferit celor din jur ?

Bucurie ? Ai dat azi cuiva bucurie , apreciere , recunostiinta ?

Iubire ? Ai facut cadou azi respect pentru vreo fiinta umana din imediata ta apropiere?

Sau ai daruit doar ironii , batjocura , reprosuri ,critica, injurii si atitudinea dispretuitoare la care te pricepi de minune.

Ce avem de oferit celor din jur? Pai ce  imi ofer  mie in fiecare zi ; cum ma tratez pe mine asa ii tratez si pe cei din preajma mea.

Ce nu le place emotiilor noastre :

1. Sa nu fie vazute de ceilalti

2. Sa le ignor chiar si eu .

Asa ca daca tot vrei  sa oferi ceva incepe sa o faci constient . Ofera celorlalti apreciere , recunoastere , recunostinta , respect si vei primi de la ei ce  ai oferit si tu.

Ne facem  timp pentru asta?  Pentru ca asta e ceea ce ne oferim noua….

Am fost invitată de o foarte bună prietenă ,profesoară, într-o excursie organizată de ea cu elevii de clasa a VI-a. Am acceptat cu mare plăcere și mă gândeam ce  bună dispoziție mă va cuprinde în preajma copiilor de 12 ani. Mă gândeam la excursiile mele de la 12 ani cum cântam ,îmi făceam prieteni noi în autobuz,cum ne jucam diverse jocuri ca să ne treacă vremea și mai ales cum ne lăsam fermecați de frumusețea peisajului. Ei bine, am urcat numai un zâmbet în autobuz și așteptam să găsesc o mare hărmălaie acolo când, ce să vezi……

Fiecare  era așezat cuminte pe scaun și fie avea căști în urechi fie apăsa cu frenezie pe tastele telefonului mobil sau ale  altei chestii eletronice mult mai interesantă decât colegul de lângă. M-am oprit și zâmbetul meu de bucurie  s-a stins și s-a topit într-unul amar. Ce cantece de călătorie? Ce joacă cu colegul de lângă sau din autobuz? Numeni nu părea să se intereseze să cunoască altceva decât performanța telefonului propriu.

Aș putea să fac o întreagă teorie în legătură cu comportamentul și trăsăsturile de personalitate ale acestor copii însă vă las pe voi,dragi colegi, să vă gândiți cum veți lucra acum și în viitor cu acești potențiali clienți.

Camelia Dragomirescu