Cresterea copiilor poate fi privita, sustine Berne, ca un proces educational in cadrul caruia copilul e invatat ce jocuri sa joace si cum sa le joace.

Un exemplu sugestiv este cel prezentat in cartea lui , “Jocuri pentru adulti”:

“Tanji, in varsta de 7 ani, a cerut voie sa se ridice de la masa invocand o durere de stomac. Parintii i-au sugerat sa stea putin intins. Fratiorul lui, Mike, in varsta de 3 ani, spuse atunci si el: “Si pe mine ma doare stomacul”, evident neavand nimic. Tatal lui se uita putin la el, apoi raspunse: “Doar nu vrei sa intri si tu in jocul asta, nu-i asa?” La care Mike izbucni in ras si zise: “Nu!”.
Daca Mike impreuna cu parintii sau ar fi repetat scena de mai multe ori, s-ar fi putut anticipa ca acest joc ar fi devenit parte din caracterul lui Mike, asa cum se intampla adesea daca parintii coopereaza. Ori de cate ori, Mike ar fi fost invidios pe un privilegiu acordat unui concurent, s-ar fi prefacut bolnav ca sa obtina si el niste privilegii. Dar Mike a fost salvat de la o cariera atat de ipohondra.”

Va vin in minte alte asemnea exemple?