Category: Dezvoltare personala copii

Mar 11 2026

Săndel, peştişorul cel plat

”Doamne” spuse Săndel, Peştişorul cel Plat, ”mă simt mai rău decât atunci când am avut pojar. Mă simt chiar mai rău decât atunci când aproape că am fost mâncat de rechinul cel ucigaş. Mă simt mai oribil decât atunci când am mâncat zece sandwich-uri cu meduze unul după altul şi apoi le-am dat afară pe toate”.

De ce se simţea oare Săndel aşa de abătut, groaznic şi oribil?
”Tocmai am aflat că am rămas repetent în clasa a patra la Şcoala de Peşti a Doamnei Somon”, gemu el.
”Ce prost sunt”, bolborosi, în timp ce înota în cerc încercând să decidă ce să facă. ”Nu sunt în stare să fac nimic ca lumea. Nu-s în stare de nimic şi nu-s bun de nimic ca peşte şi probabil că niciodată nu o să fiu mai bun de atât.” Săndel aproape că plângea.
”Ahh”, suspină el, ”Sunt atât de prost încât am uitat că peştii nici nu pot să plângă. Asta chiar că-i groaznic! Mă simt aşa de vinovat că am rămas repetent. Nu cred că sunt în stare să le spun mamei şi tatălui meu că fiul lor e un ratat. Le-ar înfunda branhiile. Cred că cel mai bine ar fi să plec în largul oceanului şi să dispar. Aşa nu vor afla niciodată ce s-a întâmplat cu mine şi ce dezamăgire le-am produs.”

”Adio, bătrân colţ de mare familiar”, suspină Săndel. Se mai uită o dată în urmă, peste coadă, şi se îndreptă spre Marele Ocean, unde razele soarelui nu ajung niciodată. Cel puţin aşa credea el, că se îndrepta în direcţia Marelui Ocean. Navigaţia era una dintre materiile la care rămăsese repetent. ”Sunt aşa de prost încât nici măcar nu ştiu să plec de acasă”, gândi posomorât Săndel. Înota prin nişte ape tare ciudate.

Treptat, aripioarele începură să-i obosească şi branhiile aproape că îl dureau. Săndel nu călătorise niciodată aşa de departe. Dintr-o dată totul se întunecă.
”Hei, cine a stins lumina?” strigă Săndel. ”Ceva nu e în regulă aici”, gâlgâi Săndel înspăimântat. ”Mă întreb dacă acesta este Marele Ocean”.

Dintr-o dată Săndel se trezi în strânsoarea unei tentacule iscusite, care era puternică precum oţelul. Îl târî prin apă şi îl aduse la fălcile unei caracatiţe urâte.
”Ah, cina… în sfârşit…!”, spuse caracatiţa, lingându-se pe buze. ”Ce bucăţică gustoasă! Stai să văd…unde… unde oare am pus muştarul?”
”Chiar că nu vreau să-mi sfârşesc viaţa în fălcile unei caracatiţe flămânde”, spuse Săndel, înecându-se. ”Trebuie să găsesc rapid o cale de scăpare!”
Între timp caracatiţa începu să-l înmoaie pe Săndel în borcanul cu muştar. Chiar atunci îi veni şi lui Săndel o idee salvatoare.
”Hei, uită-te într-acolo!” strigă el, ”uite cum trece o clasă întreagă de sardele!” Caracatiţa fu distrasă de strigătul lui Săndel şi de gândul de a mânca o întreagă clasă de sardele. Săndel lovi borcanul de muştar cu coada, iar borcanul zbură cât colo şi o lovi pe caracatiţă în cap.
”Auuu!”, strigă caracatiţa, stropind cu şi mai multă cerneală neagră, ca aceea în care se pierduse Săndel mai devreme… şi îl scăpă din strânsoare în tulburarea astfel iscată!

Săndel începu să înoate înainte cu toată viteza. Înota aşa de repede, iar cerneala caracatiţei era aşa de deasă, încât nici nu putea să vadă încotro se îndreaptă.
”Bufff!”Săndel înotase şi se izbise de un uriaş zid gri. Se simţea ameţit, confuz şi speriat.
”Poate că e un rechin sau un peşte spadă” gândi el. ”Mai bine dispar de aici cât pot de repede.”
”Scuză-mă”, spuse o voce blândă şi melodioasă. ”Pot să te ajut cu ceva?”
”Vai de mine!” bolborosi Săndel. ”Cine sunteţi? Nu am mai văzut niciodată un peşte aşa de mare ca dumneavoastră!”
”Ei bine, numele meu este Elena, Balena Cocoşată, aşa că nu sunt chiar un peşte. Iar eu nu am văzut niciodată o creatură aşa de micuţă ca tine. De fapt, nici nu te văd deloc. Înoată, te rog, până în dreptul ochilor mei ca să te pot vedea.”
”Pare a fi destul de inofensivă”, gândi Săndel şi înotă până în dreptul unui ochi de-al ei. ”Eu sunt Săndel, Peştişorul cel Plat”, spuse el timid.
”Şi ce faci aici? Eşti destul de departe de casă”, spuse Elena.
”Mi-e ruşine să vă spun”, spuse Săndel roşind. ”Am înotat departe de casă pentru că am rămas repetent în clasa a patra la Şcoala de Peşti a Doamnei Somon. Nu sunt bun de nimic ca peşte şi sunt o ruşine pentru părinţii mei, aşa că am decis să plec de capul meu în largul Marelui Ocean şi să nu mai fiu de ocară părinţilor mei. Dar sunt o catastrofă şi când vine vorba să înot departe de casă! Nici măcar nu am putut să găsesc Marele Ocean. Şi era cât pe ce să fiu mâncat de o caracatiţă uriaşă. Aşa că vedţi bine, nu sunt în stare să fac nimic ca lumea!”
”Stai o clipă. Spui că era cât pe ce să fii mâncat de o caracatiţă?”, întrebă Elena.
”Da, am lovit-o cu borcanul de muştar şi am înotat repede de acolo”, răspunse Săndel.
”Păi atunci tot ai reuşit să faci ceva bine”, spuse Elena.
”Nu m-am gândit la asta, spuse Săndel, ”dar cred că aşa e.
”Nu cred că te-ai împotmolit fiindcă eşti prost sau incapabil să faci ceva bun”, continuă Elena. ”Ai ales să te învinovăţeşti pentru greşelile tale, în loc să accepţi faptul că eşti ca toţi ceilalţi, un peşte supus grşelii, care face atât lucruri bune, cât şi rele.”
”Poate”, spuse Săndel, ”dar mie mi se pare că fac mai ales lucruri rele şi că cele mai multe lucruri le fac prost. Asta nu înseamnă că sunt un peşte prost?”
”Nu există peşti buni şi peşti răi, ” spuse Elena. ”Sunt doar peşti care fac lucruri bune şi lucruri rele. Toţi peştii sunt formaţi din toate însuşirile şi purtările lor, dintre care unele sunt bune, iar altele sunt rele. Este imposibil să fii în întregime bun sau în întregime rău. Chiar dacă eşti pe de-a întregul rău azi, mai mult ca sigur că ai făcut ceva bun în trecut sau că vei face ceva bun în viitor – şi dacă e aşa, înseamnă că nu eşti rău în întregime.”
”Asta aşa e,” răspunse Săndel gânditor, ”dar mie tot nu-mi place să fac greşeli şi să dau greş tot timpul sau aproape tot timpul. Cum să mă descurc atunci?”
”Primul pas,” explică Elena, ”este să te accepţi pe tine însuţi în întregime, cu greşeli şi cu tot restul. Încearcă să nu te învinovăţeşti, indiferent de ceea ce faci.
Al doilea pas este să accepţi responsabilitatea pentru că ai făcut o greşeală sau pentru că ai făcut un lucru greşit.
Al treilea pas este să încerci să-ţi corectezi greşelile. Iar cel de-al patrulea pas este este să vezi ce poţi să faci ca să nu mai repeţi aceleaşi greşeli în viitor.”
”Staţi să văd dacă am înţeles,” spuse Săndel. ”Voi folosi ca exemplu faptul că am rămas repetent în clasa a patra. În primul rând, mă accept pe mine însumi şi nu-mi mai spun să sunt prost sau că nu sunt în stare de nimic bun. În al doilea rând, accept că sunt responsabil că am rămas repetent. În al treilea rând, voi învăţa mai mult, ca să trec clasa anul viitor. Şi în al patrulea rând, voi continua să învăţ mai mult, să nu rămân repetent din nou.”
”Uaaau,” spuse Săndel încântat, ”dacă încep să gândesc astfel despre mine însumi, dacă mă accept pe mine însumi indiferent de ce se întâmplă şi dacă învăţ mult de tot, atunci poate că pot să devin într-adevăr un peştişor mai bun!”

”Fii atent,” îl opri Elena. ”A te considera complet bun este la fel de nepotrivit ca a te considera în întregime rău. Tu continui să îţi măsori valoarea ca peşte pornind de la felul în care te comporţi şi felul în care reuşeşti în ceea ce faci. Ţi-ar fi mai bine dacă ţi-ai judeca faptele şi însuşirile separat de felul în care te judecipe tine ca peşte, în loc să te condamni pe tine însuţi ca întreg, deoarece asta e deja  un lucru prea greu pentru un peştişor micuţ ca tine.”

”Cred că am înţeles acum,” spuse Săndel. ”E mai bine să mă accept pe mine însumi întotdeauna şi să îmi judec doar faptele. În acest fel, pot să învăţ din greşelile mele şi să nu mă mai fac să mă simt aşa de nefericit tot timpul.”

”Exact!” exclamă Elena. ”Vezi – poţi să gândeşti bine atunci când eşti atent. Acum nu crezi că e timpul să te întorci acasă la famila ta?”
”Cred că da,” spuse Săndel. ”Acum că îmi dau seama că nu sunt chiar aşa de prost şi nepriceput, chiar dacă am rămas repetent în clasa a patra, nu mai îmi e aşa greu să dau ochii cu ei. Mulţumesc pentru ajutor, doamnă Elena. mi-ar fi de mare folos dacă mi-aţi arăta direcţia cea bună”.
”Cred că Satul Peştişorilor Plaţi este în direcţia aceea,” răspunse Elena, arătându-i drumul cu coada. ”Îţi doresc o călătorie bună până acasă!”

Pe măsură ce Săndel se îndrepta înotând spre casă, o auzea pe Elena cântând în depărtare. ”Elena mi-a arătat calea cea bună în mai multe privinţe!”, gândi el fericit. ”Sunt aşa de bucuros că mi-am dat seama că nu există peşti buni sau peşti răi – ci doar peşti pur şi simplu. Iar eu sunt mândru să fiu unul dintre ei!”

Virginia Waters

Sep 12 2018

Ce poti face daca ai un copil anxios care nu vrea la scoala/gradinita ?

Ieri am discutat cu niste parinti tineri si preocupati de  nelinistea copilului lor fata de scoala.  Imi sunt foarte dragi parintii astia care se preocupa de felul in care copilul lor se simte la scoala si de cum se adapteaza.

M-am agandit sa scriu materialul asta ca sa ajut, poate, si alti parinti care trec prin asta :

A inceput scoala .  E timpul sa pleci catre scoala si stii ca ceva e in neregula cu copilul tau dar speri , speri ca macar azi nu te vei  confrunta cu refuzul lui . Poate astăzi va fi ziua!

Dar apoi auzi : “Mamă, nu vreau să merg la școală.”

Mintea ta se afunda . Iar începem. În fiecare zi este aceeași conversație. Aceeași conversație care, de obicei, sfârșește in  lacrimi ,cu tensiune si apoi veti intarzia.

Dacă copilul dumneavoastră se luptă cu anxietatea simti  provocarea de a găsi lucrurile potrivite de spus atunci când el sau ea este îngrijorat. Nu este ușor să vă conectați fără  sa simtiti  si voi  neputinta si daca tu te simti neputincios nu ai cum sa  oferi  în același timp sprijin și încurajare.

Esti curios cum poti sa ajuti un copil anxios?

Mai degrabă decât să-i spuneți copilului dvs. “Va fi bine” sau “Nu iti  face  griji  pentru  asta”, încercați una dintre aceste fraze  de mai joi  data viitoare când copilul  este îngrijorat:

Ce să spuneti sau sa faceti   pentru a ajuta un copil anxios să se calmeze:

  • “Sunt aici , esti  în siguranță “. Anxietatea are un mod de a face lucrurile să pară mai rele decat sunt și să se simtă mai înspăimântătoare. Aceste cuvinte pot oferi confort și siguranță când copilul se  simte fara control, mai ales dacă  are un nivel foarte ridicat de  îngrijorare. Dacă nu sunteți sigur ce să spuneți, aceasta este o excelentă expresie  de inceput!

  • “Spune-mi despre asta”. Dă-i  copilului posibilitatea  să vorbească despre temerile lui, fără a-l întrerupe. Unii copii au nevoie de timp să-și proceseze gândurile. Nu oferiți soluții și nu încercați să vorbiti voi in locul lui. Stiu ca va sta pe limba sa ii spui ce simte sau gandeste dar copiii au raspunsurile lor si uneori au nevoie de  o anumită perioadă de timp ca sa le gaseasca : “Să vorbim despre ce te framanta ,10 minute.”

  • “Cât de mare este îngrijorarea ta?” Ajutați copilul să verbalizeze dimensiunea îngrijorării și să vă ofere o imagine exactă a modului în care se simte. Pot reprezenta îngrijorarea lor folosind lungimea brațului (mâinile apropiate sau brațele întinse în larg) sau prin trasarea a trei cercuri pe o hârtie (mică, medie și mare) și alegerea cercului pe care il crede potrivi starii lui.

  • “Ce vrei sa-i spui  griji sau fricii tale de acum?” Explicati  copilului dumneavoastræ ca grija este ca o musca sau un tantar  enervant care bazaie si ii spune sa fie îngrijorat. Creați câteva fraze, apoi le dați permisiunea să vorbească  din nou  cu acest “tantar nesuferit”. Ei pot fi chiar șefi: “Du-te departe!” sau “Nu trebuie să te ascult!” Utilizați un ton amuzant  care sa ii faca sa zambeasca.

  • “Puteți să-l desenați?” Mulți copii nu își pot exprima emoțiile cu cuvinte. Încurajați-i să deseneze, să picteze sau să-și aseze grijile pe hârtie. Când sunt terminate, faceți observații și le dați șansa de a explica semnificația: de exemplu “Este mult albastru in desenul tau”

  • “Să schimbăm sfârșitul”. Copiii nerăbdători se simt deseori blocați în același model, fără o ieșire. Ajutați-i să vadă opțiunile diferite – creați câteva  sfarsituri de poveste  noi. Unele pot fi prostești dar cel puțin unul ar trebui să fie util  pentru copilul tău. Concentrați-vă pe copil  in asa fel incat sa inlocuiti  teama cu incredere!

  • “Ce alte lucruri știți despre acest lucru (completați-le)” Unii copii se simt increzatori  când au mai multe informații despre frica lor (în special cand teama este specifica- teama este de lift , cumtremur , gandaci , albine etc.).Cautati intr-o carte , faceți un experiment științific, căutați online împreună: Cât de des se tem oamenii de ceea ce se tem si ei ? Ce fac alti oameni pentru a se simti  în siguranță?

  • “Care strategie de linistire vrei  să  folosesti ?” Lucrează proactiv pentru a crea o listă lungă de strategii de calmare pe care copilul dumneavoastră  sa o placa . Practicați-le  în timpul zilei, în momente aleatorii când copilul se simte calm. Atunci când copilul vă simte îngrijorat  încurajați-l să aleagă ceva din listă.

  • “Voi respira adanc”. Uneori copiii noștri sunt atât de îngrijorați încât se opun încurajării noastre de a alege o strategie calmantă. În acest caz  folositi voi ca demostratie o modalitate  calmantă! Verbalizați ceea ce faceți și cum vă face să vă simțiți. Unii oameni își țin copiii aproape  astfel încât să poată simți  cum respire, ii tin la pietul lor .

  • “Este înfricoșător și …” Recunoașteți frica copilului dumneavoastră si pune tu la inceput completare dupa cuvântul  “si ?” . După cuvântul “și” puteți adăuga expresii precum “esti în siguranță” sau ” ai învins această frică înainte. “sau” ai un plan “. Acesta modelează un dialog intern pe care copilul îl poate folosi data viitoare când se simte îngrijorat.

  • “De ce ai nevoie de mine?” În loc să presupunem că știi ce are nevoie copilul tău, dă-le ocazia să-ți spună ce-i  ajuta si de ce are nevoie de la tine. Copiii mai mari pot fi în stare să verbalizeze dacă au nevoie să ascultați, să vă îmbrățișați sau să îi ajutați să găsească o soluție. Dacă nu o pot face atunci lasati-I sa spuna ce vor ei : “Mi-aș dori ca voi  să  mergeti  la grădiniță si eu sa merg la serviciul vostru!”

  • “Aceasta emotie  va trece”. Aceasta poate fi o frază pe care o puteți utiliza atât când copilul dumneavoastră se află la un prag de panică. Toate emotiile trec în cele din urmă. Adesea se simte ca și cum nu se va termina niciodată ca  nu veți reuși sau  ca este prea greu. Și e în regulă. Nu lăsați creierul să se blocheze în acel moment  duceti –l  să se concentreze asupra viitorului care se află la orizont.

Anxietatea și îngrijorarea se simt  diferit pentru fiecare copil. Nu toate aceste strategii vor funcționa pentru copiii  vostri . Voi sunteti singurii experti  cand vine vorba de copiii  vostri . Dacă încercați ceva și simtiti ca  vă cresc  îngrijorările voastre nu disperati  . Doar alegeți altceva din listă pentru a încerca data viitoare. În cele din urmă veți găsi câteva ceva  care  sa se dovedeasca  effcient  pentru transmiterea  unui mesaj calm, încurajator și util  copilului  vostru.

Jan 04 2017

Cum stii ca iti conduci copilul catre succes ?

“Succesul nu este cheia fericirii.
Fericirea este cheia succesului.
Daca iti place ceea ce faci,
vei avea succes. “
Albert Schweitzer

Succesul este perceput diferit de fiecare dintre noi, in functie de sistemul nostru de valori.

Chiar daca lumea in care traim incearca sa ne imprime ca succesul inseamna notele de la scoala , pozitia intr-o companie sau cat de mult citesti si te perfectionezi , de nenumarate ori nu te simti implinit insa nu renunti pentru ca te intrebi ce vor crede ceilalti despre tine ?

“Ceea ce alți oameni vor crede …” este una dintre cele mai frecvente preocupări pe care le văd la oamenii care cred ca valoarea lor personala este încă  masurata prin ceea ce trebuie să arătăm ca am făcut – bunuri materiale, examenele pe care le-am luat , scolile pe care le-am absolvit,proprietatile câștigate, certificatele obtinute , obiectivele atinse etc.

In concluzie  factorul  determinant al succesului este gradul în care o persoană este validată și aprobată de  alții sau de societatea in care traieste.

Dacă nu se încadrezi  în niciuna dintre aceste categorii, atunci ești binecuvântat!

Modelul tradițional de succes este atât de adânc înrădăcinat în psihicul colectiv incat e greu , poate fi incredibil de dificil să scapi de el. Este ca una dintre  petele alea persistente care pur și simplu nu o poti scoate , indiferent de cât de mult ai frecat sau ce solutie miracol ai folosit.

Cand am decis sa ma fac psihoterapeut am auzit frecvent  intrebari de felul asta :

“Cum ai de gând să iti câștigi existența din asta?”

“Cine crezi ca va veni la tine sa iti spuna  lucruri intime ?”

“Tu ce speri să castigi din asta?”

“Spune-mi cum poți justifica alegerea  asta?

“Ai înnebunit?”

Adevărul este că, uneori, când urmărim sa schimbam ceva cei din jurul nostru sunt speriati , nu ne mai recunosc.

Cel mai adesea apropiatii  doresc să rămână cu ceea ce este familiar pentru ca ei nu isi doresc schimbarea .

Ar fi bine de acceptat ca noi nu decidem cine vine și cine pleacă din viata noastra . Putem fi autentici doar  pentru noi înșine . De fapt, singurul lucru pe care il putem alege, este cum sa  trăim noi .

Vad parinti care pun presiune pe copiii lor sa obtina rezultate sclipitoare la scoala dar nu ii cunosc – nu stiu ce le place , ce iubesc , ce vise au .

Raiul copilul vostru  este în interiorul lor  - lăsați-l să strălucească …

“Viata voastra este determinată nu atât de mult de ceea ce alergi sa obtii ci  de  atitudinea pe care o ai fata de viață; nu atât de mult de ceea ce se întâmplă cu tine, cat de modul în care mintea ta se uită la ceea ce se întâmplă”, spune  Kahlil Gibran

Ma intreb de ce cred parintii ca stiu ce e cel mai bine pentru copii lor ? Oare de ce nu vor sa stie nimic despre ce e inauntrul lor ?

Oare de ce nu primim de la parintii nostri mesajul : Tu esti de ajuns! Exact așa cum ești.

Camelia Dragomirescu

Apr 07 2011

Masa in familie

Mesele in familie devin incetul cu incetul un ritual pe cale de disparitie si este important sa le recuperam,deoarece beneficiile lor sunt extinse.Un raport al Centrului national de adictii si consum de substante de la Columbia University a aratat ca adolescentii care au in medie doua sau mai putine mese in familie intr-o saptamana ,au o probabilitate de doua ori mai mare de a fuma zilnic si de a consuma alcool in cantitati mari o data pe luna ,comparativ cu cei care au cinci mese in familie  intr-o saptamana.

Masa in familie poate reprezenta un loc sigur in care fiecare isi impartaseste evenimentele zilei,ii asculta pe ceilalti ,sau spune glume.Masa in familie mai poate fi si un loc in care emotiile sunt exprimate ,iar restul familiei ofera suport atunci cand unul dintre membrii este trist sau furios.

In continuare sunt prezentate cateva idei despre cum pot fi transformate mesele in familie in evenimente speciale.

  • Comunicarea incepe inainte de momentul mesei si continua si dup ace masa s-a incheiat .Rugati-i pe copii sa va ajute cu pregatirile si cu stransul mesei fara ca ei sa inteleaga ca aceasta activitate este o corvoada,ci mai degraba ,sa vada in ea o parte dintr-un effort de grup.Faptul ca participa la aceasta activitate ii face sa se simta valorosi si respectati.
  • Evitati criticile si judecatile.Momentul mesei nu este un timp pentru plangeri sau pentru un numar interminabil de intrebari.
  • Remarcile sau intrebarile specifice si care nu emit judecati ii pot face pe copii sa se deschida.Vor invata sa-si astepte randul in conversatie si sa-i asculte pe ceilalti.
  • Si parintii pot impartasi evenimente deosebite pe care le-au trait in ziua respective.Atunci cand parintii vorbesc despre propriile lor experiente ,ei ofera ,de fapt ,modele de comportament copiilor lor si le impartasesc din valorile proprii.
  • Masa in familie reprezinta un moment foarte bun de invatare a unor norme de comportament-asezatul mesei ,vorbitul pe rand ,schimbul de alimente .
  • Mesele in familie nu trebuie sa aiba loc intotdeauna la aceeasi ora si in acelasi loc;pot fi uneori si pranzuri nu numai cine,sau chiar picnicuri.

Mesele in familie au numeroase beneficii .Unul ar fi o nutritie mai buna.Altul ar fi petrecerea unui timp parinte-copil care sa fie unul relaxant,care sa nu se axeze numai pe performantele academice sau sportive.Copiii care mananca frecvent in familie au o probabilitate mai mica de a consuma alimente nesanatoase,sau de a manca intre mese.

Studiile au aratat ca atunci cand mesele in familie au prioritate ,sunt structurate si se desfasoara intr-o atmosfera pozitiva ,apar mai putine probleme de control al greutatii sau tulburari de alimentatie.