Prin anii `60 cand Eric Berne si-a luat o masina scumpa, decapotabila, a spus ziaristilor: “Copilul meu o dorea, Adultul a avut nevoie de ea, iar Parintele spune  “sa conduci atent”!”
El a definit  o stare a eului ca si “un model constant de sentimente si experiente direct relationat cu un model corespunzator de comportament”.
Pentru ca si-a propus ca notiunile de Analiza Tranzactionala sa fie usor de inteles a conceput psihicul uman ca o contructie formata din trei sfere care se sustin reciproc.
Avem trei stari ale eului :starea Parinte a eului, starea Adult a eului si starea Copil a eului. Pentru a le distinge de parinti, adulti sau copii reali, starile eului sunt folosite in literatura specifica analizei  tranzactionale cu prima litera majuscula (Parinte, Adult, Copil).

Pe scurt :

Starea de Parinte a eului  (Credintele , Convingerile , Principiile) este o colectie de comportamente, ganduri si sentimente pe care le-am preluat de la “cei care au avut grija de noi”. Expresia de “cei care au avut grija de noi” este folosita pentru a arata ca Parintele este preluat nu doar de la parinti ci poate include si atitudinile fratilor si surorilor mai mari, bunicilor, profesorilor etc. Cand criticăm, normăm, ghidăm pe cineva in acelasi mod in care am fost noi criticati, normati, ghidati, ne aflam in starea eului de Parinte. Starea eului de Parinte tine de inconstient si subconstient, de aceea e greu de controlat sau modificat. Parintele din mintea noastra ne arata cum sa ne rezolvam problemele de zi cu zi dar si cum sa socializam.

Starea de Adult a eului  (Adultul reprezinta Raţiunea, funcţiile psihice superioare) este un set de comportamente, ganduri si sentimente care sunt reactii directe la “aici” si “acum”. Termenul Adult nu se refera la varsta matura.

Starea de Copil a eului  (Emoţiile, Dorinţele) este o colectie de comportamente, ganduri si sentimente, “inregistrari” ale experientelor din copilarie si ale modului in care am raspuns la aceste experiente. Atunci cand ne comportam ca un copil, spunem ca suntem in starea eului de Copil. Aceasta stare ne insoteste toata viata, ea reprezinta dorintele si emotiile sau sentimentele noastre, este starea eului in care ne bucuram si atingem maximul de proximitate cu ceilalti indivizi aflati si ei in starea eului de Copil. Adultii carora le-a fost interzisa sau alterata aceasta stare a eului de Copil sunt deranjati de  bucuria celorlalti , nu au prieteni (nu pot atinge proximitatea cu ceilalti indivizi), nu se pot bucura, isi interzic siesi bucuria.

Camelia Dragomirescu , Psiholog si psihoterapeut in Pitesti

Viata noastra adulta are patru piloni de sustinere :

1.Activitatea sau locul de munca, in acord cu aptitudinile si alegerile personale. Este locul unde dăm energie psihică, emoţională şi fizică.
2.Relatia si aici ma refer la relatia cu partenerul sau copiii. Este vorba de relatiile pe care le ai din propie alegere , cele ce ar fi bine sa le avem insotite de sentimente autentice
3.Viata sociala (cercul de prieteni)
4.Viata personala (hobby-urile, ceea ce faci pentru sufletul tau, in spatiul tau privat, in timpul tau privat; ea nu se poate suprapune cu punctul serviciu-  fac bani distrandu-ma, delectandu-ma sau ma delectez făcând bani).
Din ultimele trei coordonate primim energie, endorfinele psihice, daca exista sentimentele adecvate, pozitive. Ele nu pot fi obtinute cu forta, ci prin alegerile care le facem la inceput de relatie, la inceputul unei prietenii.

Daca omul este dependent (nu are rezolvate dependentele emotionale, materiale, sexuale, narcisice, etc.), acesti piloni pot deveni ei insisi niste dependente:

1. Job-ul sau carierea pot deveni fie workoholism, fie goana dupa slava deşartă a lumii (premii ,diplome,aprecierea sefilor, o functie cat mai inalta etc.).

2. Relaţia poate deveni dependenţă emoţională şi/sau sexuală pe termen lung(nu pot trai fara el/ea,viata mea ar fi distrusa , n-as suporta sa fiu singur desi am o relatie groaznica ).

3. Viaţa socială, prietenii pot însemna sa nu iti accepti singuratatea, pentru ca in singuratate chinul dependentelor e mai mare decat in grup, sau si mai rau, poti alege satisfacerea dependentelor in grup, consum de droguri in grup, sex in grup, furt in grup, e mai facil asa decat in solitudine- e groaznic sa fiu singur,mai bine fac orice sa fiu inclus in grup.

4. Viata personala, hobby-urile, pot insemna fuga de realitate, mascarea depresiei (de ex. o persoana care munceste 8 ore din care 4 sta pe messenger la servici sau pe forumuri de discutii, vine acasa si se joaca la computer inca 8 ore).

Deci, cei 4 piloni functioneaza dupa ce omul devine din dependent, independent emoţional. Toti oamenii cu tulburari psihice au diverse dependente (emotionala de parinti, partener, sexuale, materiale, de jocuri de noroc, de imagine de sine, de bani, de putere, de mancare, de placere de orice fel etc.). Bun, veti spune ca daca eliminam toate dependentele ar insemna sa nu mai traim. Poate si viata insasi e o dependenta. Ca trebuie sa mancam ca sa traim (dar ce, traim ca sa mancam?) Una e necesitatea, alta e dependenta. Dependenta e atunci cand ai o casa si mai vrei altele si altele si tot asa. Dependenta e atunci cand ai o viata groznica la un loc de munca si nu vrei sa renunti chiar daca ti se ofera o ocazie mai buna sau cand esti umilit si jignit intr-o relatie si nu renunti pentru ca ti-e teama ca vei ramane singur.

Psiholog Pitesti

Ati completat vreodata un chestionar prin care se evalua ce este si ce nu este in controlul vostru? Daca nu , atunci aflati ca in aceste chestionare se face referire la situatii de genul:

“Ceea ce gandesc ceilalti e in controlul tau sau nu ? ”

“Gandurile pe care le ai sunt in controlul tau sau nu?”

“Cum se poarta ceilalti sau valorile celorlalti sunt in controlul tau sau nu? »

Evident ca raspunsul e cat se poate de previzibil : nu pot controla ceea ce gandeste altul despre mine , cum se poarta ceilalti sau valorile celorlalti – DAR AS VREA………..

Si uite asa deraiem usor de la partea rationala si ne imaginam ca e foarte important sa stim ce gandesc ceilalti despre noi si consumam energie ca sa aflam  , credem ca putem schimba credintele si convingerile celorlalti si intram in conflict cu ei  incercand asta (evident fara prea mare succes) etc…

La varsta de doi ani noi incepem sa suspectam o posibilitate amenintatoare : NU PUTEM CONTROLA CE E JURUL NOSTRU. Pana in jurul vastei de doi ani credem ca ceea ce se intampla putem controla 100 %. Cand crestem mediul se largeste si apar noi probleme de rezolvat . Incepe sa fie evident, dupa varsta de doi ani ca, lucrurile nu  sunt in controlul nostru si cel mai dificil de inteles si controlat sunt oamenii. Copii de doi ani sunt obligati sa interactioneze cu ceilalti oameni din cauza dependentei de adulti ,dar inclinatia acestora de a se amesteca in satisfactia nevoilor lor si de ai frustra deseori cu : “Nu face asta”, “Nu e voie” etc. nu este bine rezolvata.

Intr-o zi raspunsul apare si il ingrozeste pe copil : LUMEA NU SE INVARTE IN JURUL LOR. OAMENII (MAMA SAU ALTA FIGURA DE ATASAMENT) ESTE SEPARATA DE EL ,ARE SI EA DORINTE SI NEVOI CA SI EL. Si raspund la asta cu furie. Asta e ceea ce unii psihologi numesc « Caderea din Rai ».

Va e familiar un astfel de comportament si la adulti ? Ati observat in jurul vostru adulti care vor sa controleze pe altii sau situatia ? Adulti care sunt furiosi ca ceilalti nu fac cum vor ei si cand vor ei ? Si ei sunt cazuti din RAI ? Sau poate sunt inca la 2 ani ?

Camelia Dragomiresc u

Psiholog si psihoterapeut Pitesti

“Omul este masura tuturor lucrurilor” Anaxagoras

Pornind de la aceasta afirmatie si de la multitudinea de “normalitati” cu care am de-a face in practica mea clinica mi-am zis sa arunc ceva lumina asupra acestui termen :NORMAL.

“E normal ca un copil sa vrea sa invete!”

“E normal ca nevasta mea sa se ingrijeasca de copii .”

“E normal ca partenerul meu sa stie ce nevoi am si sa mi le si indeplineasca – altfel nu ma iubeste…….”

“ E normal sa muncesc mult si sa-i dau copilului meu tot ce n-am avut eu in copilarie.”

“ E normal ca subalternii mei sa faca tot ce le spun fara sa aiba vreo opinie contrara. Doar de asta sunt subalterni-sa execute.”

“ E normal sa n-ai incredere in oameni pentru ca te ranesc.” Etc. Etc. Etc. …….

Recunoasteri aceste normalitati ?Sunt ele prezente si in viata voastra?

Ca si în alte domenii de studiu ale medicinii, pare complicat în primul rând de a defini normalul, la fel si sanatatea mintala, aici fiind mai adevarata ca oriunde în alta parte parerea ca acest atribut al omului nu se poate cuantifica precis.

Ce spun psihanalistii despre normalitate :

S. FREUD:”Normalitatea este o fictiune ideala; fiecare ego este psihotic într-un anumit moment într-o masura mai mare sau mai mica”;

K. EISLER:”Normalitatea absoluta nu poate fi obtinuta, deoarece persoana normala trebuie sa fie pe deplin constienta de gândurile si sentimentele sale”;

M. KLEIN: “Normalitatea este caracterizata prin tarie de caracter, capacitatea de a face fata emotiilor conflictuale, capacitatea de a trai placerea fara a provoca conflicte si capacitatea de a iubi”;

Totusi, o astfel de perspectiva este absolut necesara atunci când psihiatrii, psihanalistii sau alti psihoterapeuti, incearca sa discute criteriile de evaluare ale succesului unui tratament.

Dupa W. Boehm, normalitatea (sanatatea mintala) este conditia de functionalitate sociala, impusa si acceptata de societate în scopul realizarii personale.

De aceea normalitatea ne pare mai bine definita în dinamica, în sensul adaptarii armonice în fiecare moment al existentei, în functie de mediul sau, istoria sa si a colectivitatii sale, ca o rezultanta a calitatii raportului personalitate/mediu si nu ca o absenta a bolii sau a posibilitatii de “plutire” într-un câmp de forte contradictorii.

Putem deci considera normalitatea drept posibilitatea unei istorii echilibrate a subiectului, iar dimensiunile ei, drept totalitatea proceselor de adaptare la mediu conform modelului general al speciei (posibilitatilor de raspuns al marii majoritati a colectivitatii).

F. Tudose : “Normalitatea trebuie sa ne apara ca o suma de ritmuri: biochimice, fiziologice afective, relationale, motivationale, adaptate armonic solicitarilor din mediu si concordante cu raspunsurile majoritatii membrilor comunitatii (conform modelului speciei)”.

Pentru a simplifica demersul spre conceptul de normalitate si pentru a evita construirea unui model imperfect al acestuia, ni se pare operant a postula existenta lui ca un dat al realitatii umane sau, mai corect spus, ca o dominanta a acesteia.

Ar fi bine sa reflectam mai mult asupra normalitatilor noastre.

Camelia Dragomirescu

Psiholog si Psihoterapeut in Pitesti