Ati completat vreodata un chestionar prin care se evalua ce este si ce nu este in controlul vostru? Daca nu , atunci aflati ca in aceste chestionare se face referire la situatii de genul:

“Ceea ce gandesc ceilalti e in controlul tau sau nu ? ”

“Gandurile pe care le ai sunt in controlul tau sau nu?”

“Cum se poarta ceilalti sau valorile celorlalti sunt in controlul tau sau nu? »

Evident ca raspunsul e cat se poate de previzibil : nu pot controla ceea ce gandeste altul despre mine , cum se poarta ceilalti sau valorile celorlalti – DAR AS VREA………..

Si uite asa deraiem usor de la partea rationala si ne imaginam ca e foarte important sa stim ce gandesc ceilalti despre noi si consumam energie ca sa aflam  , credem ca putem schimba credintele si convingerile celorlalti si intram in conflict cu ei  incercand asta (evident fara prea mare succes) etc…

La varsta de doi ani noi incepem sa suspectam o posibilitate amenintatoare : NU PUTEM CONTROLA CE E JURUL NOSTRU. Pana in jurul vastei de doi ani credem ca ceea ce se intampla putem controla 100 %. Cand crestem mediul se largeste si apar noi probleme de rezolvat . Incepe sa fie evident, dupa varsta de doi ani ca, lucrurile nu  sunt in controlul nostru si cel mai dificil de inteles si controlat sunt oamenii. Copii de doi ani sunt obligati sa interactioneze cu ceilalti oameni din cauza dependentei de adulti ,dar inclinatia acestora de a se amesteca in satisfactia nevoilor lor si de ai frustra deseori cu : “Nu face asta”, “Nu e voie” etc. nu este bine rezolvata.

Intr-o zi raspunsul apare si il ingrozeste pe copil : LUMEA NU SE INVARTE IN JURUL LOR. OAMENII (MAMA SAU ALTA FIGURA DE ATASAMENT) ESTE SEPARATA DE EL ,ARE SI EA DORINTE SI NEVOI CA SI EL. Si raspund la asta cu furie. Asta e ceea ce unii psihologi numesc « Caderea din Rai ».

Va e familiar un astfel de comportament si la adulti ? Ati observat in jurul vostru adulti care vor sa controleze pe altii sau situatia ? Adulti care sunt furiosi ca ceilalti nu fac cum vor ei si cand vor ei ? Si ei sunt cazuti din RAI ? Sau poate sunt inca la 2 ani ?

Camelia Dragomiresc u

Psiholog si psihoterapeut Pitesti

Tocmai m-am intors de la Bucuresti unde am sustinut un atelier de lucru(acum i se spune modern workshop ). Pentru ca urma sa sustin prezentarea la ora 18:00 am mers de la ora 17:00 la un atelier de lucru sustinut de doctorul Cristian Andrei. Am vrut sa-l cunosc personal pentru ca sunt multe pareri in ceea ce-l priveste. Va marturisesc ca am fost de-a dreptul incantata de acest om. Emana foarte multa  caldura si intelegere pentru cei cu care intra in contact. Am cunoscut multi medici si parerea mea despre cei pe care i-am cunoscut este ca de obicei iti lasa impresia ca ei stiu mai bine ce iti trebuie (sunt experti in problema ta) insa  nu  este si cazul doctorului Cristian Andrei. Este vizibila experienta in lucrul direct cu oamenii. M-a impresionat eleganta cu care conduce o discutie insa mai mult decat orice modul in care a abordat fiecare participant.Printre subiectele abordate a fost si cel al iubirii in cuplu si asta mi-a amintit de   Jacques Salomé .

In cartea lui “Singuratatea in doi nu e pentru noi” spune ca nu e de ajuns sa iubesti. Cum asa? Pai sa vedem care e punctul lui de vedere :

“Nu e de ajuns sa îi spun “te iubesc” daca nu pot primi toata aceasta dragoste în mine.

Nu e de ajuns sa vreau sa fiu iubit daca relatia mea nu este în acord cu darul iubirii primite.

Nu e de ajuns sa îmi exprim dorintele,trebuie de asemenea sa accept sa nu le impun.

Nu e de ajuns ca ea sa-mi spuna dorintele ei, daca nu stiu sa le primesc sau sa le amplific.

Nu e de ajuns sa o las sa creada ca vreau o relatie de cuplu când eu îmi doresc doar sa ne întâlnim.

Nu e de ajuns sa raspund asteptarilor ei daca nu stiu sa le exprim pe ale mele.

Nu e de ajuns sa o las sa creada ca ma poate iubi ,daca mie mi-e teama de iubire sau mi-e frica sa devin dependent.

Nu e de ajuns sa ma las iubit daca nu sunt sigur de propriile mele sentimente.

Nu e de ajuns sa fiu pasional daca nu disting nevoile ei de ale mele.

Nu e de ajuns sa ma arat cu ea daca nu o vad când suntem împreuna.

Nu e de ajuns sa îi promit ziua de mâine daca nu sunt capabil sa traiesc în prezent.

Nu e de ajuns sa îi spun: vreau sa traiesc cu tine daca nu sunt eliberat de angajamentele mai vechi.

Nu e de ajuns sa îi spun: poti conta pe mine daca eu sunt înca dependent.

Nu e de ajuns sa îi fiu fidel daca simt ca nu îmi sunt fidel mie însumi.

Dar uneori e de ajuns sa-mi asum riscul de a spune toate acestea si mai multe pentru a începe sa construim împreuna dincolo de întâlnire, o relatie plina de viata.”(Jacques Salomé-Singuratatea in doi nu e pentru noi)

Concluzia :

Odata ce a trecut faza atractiei, munca iubirii incepe. Nu este un sentiment. Consta in ceea ce faci pentru cealalta persoana. Asa cum foarte frumos Scott Peck spune in “Drumul mai putin umblat” : “…..iubirea este ceea ce iubirea face. E sa dai celuilalt instrumentele de care are nevoie pentru a creste. Inseamna sa-l/ sa-o cunosti si intelegi cu adevarat.”

Camelia Dragomirescu, Psiholog Pitesti