“Omul este masura tuturor lucrurilor” Anaxagoras

Pornind de la aceasta afirmatie si de la multitudinea de “normalitati” cu care am de-a face in practica mea clinica mi-am zis sa arunc ceva lumina asupra acestui termen :NORMAL.

“E normal ca un copil sa vrea sa invete!”

“E normal ca nevasta mea sa se ingrijeasca de copii .”

“E normal ca partenerul meu sa stie ce nevoi am si sa mi le si indeplineasca – altfel nu ma iubeste…….”

“ E normal sa muncesc mult si sa-i dau copilului meu tot ce n-am avut eu in copilarie.”

“ E normal ca subalternii mei sa faca tot ce le spun fara sa aiba vreo opinie contrara. Doar de asta sunt subalterni-sa execute.”

“ E normal sa n-ai incredere in oameni pentru ca te ranesc.” Etc. Etc. Etc. …….

Recunoasteri aceste normalitati ?Sunt ele prezente si in viata voastra?

Ca si în alte domenii de studiu ale medicinii, pare complicat în primul rând de a defini normalul, la fel si sanatatea mintala, aici fiind mai adevarata ca oriunde în alta parte parerea ca acest atribut al omului nu se poate cuantifica precis.

Ce spun psihanalistii despre normalitate :

S. FREUD:”Normalitatea este o fictiune ideala; fiecare ego este psihotic într-un anumit moment într-o masura mai mare sau mai mica”;

K. EISLER:”Normalitatea absoluta nu poate fi obtinuta, deoarece persoana normala trebuie sa fie pe deplin constienta de gândurile si sentimentele sale”;

M. KLEIN: “Normalitatea este caracterizata prin tarie de caracter, capacitatea de a face fata emotiilor conflictuale, capacitatea de a trai placerea fara a provoca conflicte si capacitatea de a iubi”;

Totusi, o astfel de perspectiva este absolut necesara atunci când psihiatrii, psihanalistii sau alti psihoterapeuti, incearca sa discute criteriile de evaluare ale succesului unui tratament.

Dupa W. Boehm, normalitatea (sanatatea mintala) este conditia de functionalitate sociala, impusa si acceptata de societate în scopul realizarii personale.

De aceea normalitatea ne pare mai bine definita în dinamica, în sensul adaptarii armonice în fiecare moment al existentei, în functie de mediul sau, istoria sa si a colectivitatii sale, ca o rezultanta a calitatii raportului personalitate/mediu si nu ca o absenta a bolii sau a posibilitatii de “plutire” într-un câmp de forte contradictorii.

Putem deci considera normalitatea drept posibilitatea unei istorii echilibrate a subiectului, iar dimensiunile ei, drept totalitatea proceselor de adaptare la mediu conform modelului general al speciei (posibilitatilor de raspuns al marii majoritati a colectivitatii).

F. Tudose : “Normalitatea trebuie sa ne apara ca o suma de ritmuri: biochimice, fiziologice afective, relationale, motivationale, adaptate armonic solicitarilor din mediu si concordante cu raspunsurile majoritatii membrilor comunitatii (conform modelului speciei)”.

Pentru a simplifica demersul spre conceptul de normalitate si pentru a evita construirea unui model imperfect al acestuia, ni se pare operant a postula existenta lui ca un dat al realitatii umane sau, mai corect spus, ca o dominanta a acesteia.

Ar fi bine sa reflectam mai mult asupra normalitatilor noastre.

Camelia Dragomirescu

Psiholog si Psihoterapeut in Pitesti

Asa cum foarte frumos spune o cunostinta : “rezolv cu el doar probleme de chimie organica”, indragostirea e modalitatea cea mai simpla de a simti ca esti viu. Am cunoscut cu cativa ani in urma un barbat care cauta cu disperare sa se indragosteasca pentru ca ii placea senzatia aceea intensa. Cand senzatia incepea sa dispara parasea rapid relatia fara nici o explicatie-fugea…..

Îndrăgostirea e una, iubirea e altceva. Dacă nu stim sa iubim, când îndrăgostirea se va termina, se va termina şi relaţia, chiar dacă nu oficial.
Totul se declanseaza in regiunea din creier numita zona ventrala tegmentala, de unde celulele pigmentate, care contin dopamina, trimit mesaje unei alte parti a creierului, nucleul caudat. Este vorba de motivatie; persoana de care ne indragostim reprezinta un scop in sine – simtim atunci ca ea este cea mai buna fiinta din lume si ca viata noastra va fi perfecta doar daca vom fi mereu impreuna. Astfel, ajungem sa devenim dependenti de persoana respectiva, asa cum consumatorii de droguri ajung sa nu mai poata trai fara drog. Ca si la acestia, lipsa partenerului ii aduce pe indragostiti intr-o stare similara sevrajului – episoade de agitatie extrema, alternand cu perioade de depresie profunda”, precizeaza Art Aron.

Savantii americani considera insa ca descoperirea modului bizar si neobisnuit in care actioneaza dragostea la nivelul creierului nu ii poate schimba cu nimic pe oameni, care vor continua sa iubeasca, la fel de patimas. „Este ca si cu o prajitura de ciocolata. Ii stii toate ingredientele, ii stii modul de preparare, dar asta nu te impiedica sa o savurezi cu aceeasi placere de fiecare data. Asadar, poti cunoaste toate componentele unei iubiri romantice si sa simti in continuare pasiunea”, crede Helen Fischer.
Psihologic, îndrăgostirea este un indicator care îţi indică persoana pe care o vei putea iubi, mai mult decât pe altele, dar cred eu, nu mai mult decât pe tine însuţi. Iubirea inseamna a-l pretui pe celalalt, a-ţi păsa de celalalt, a veni în întâmpinarea nevoilor sale reale, a-l înţelege şi accepta în realitatea lui (dar cu o conditie, ca celalalt sa nu incalce limitele tale). Datoria in relatie se face pana la jumatate. La jumatate e un zid, pe care nimeni nu-l poate trece, cine incearca sa-l treaca, se autodesfiinteaza lent dar sigur.

Unii bărbaţi, au sentimentul posesiei depline asupra femeii căreia i-au declarat ”dragostea” lor eternă. Astfel, acea femeie, este “datoare” sa devina un sclav supus doar pentru ca li se ofera marea favoare de a fi “iubite” de un viitor tiran.

Culmea lipsei iubirii de sine: să îţi doreşti atât de mult să fi iubit de celalat încât din iubirea lui pentru tine, să te poţi iubi şi tu puţin pe tine însuţi.

Interpretari eronate ale indragostirii au loc si atunci cand unul dintre parteneri se aşteaptă ca celalalt sa-i ofere prin copil propria clonă sau relatia tinde sa devina una de tipul “patul lui Procust” – “femeia speră ca barbatul sa se schimbe dupa casatorie iar barbatul speră ca femeia sa ramana neschimbata dupa casatorie”.
Sigur, in spatele manifestărilor patologice ale unor îndrăgostiţi stă dependenţa emoţională, dar nu numai. Foştii copii neiubiţi, pot face instant dependenţă emoţională. Dar dependenţa emoţională cumulată cu îndrăgostirea , se amplifică enorm şi poate duce la decompensare psihică sau la agresiune (sau la manifestări hilare, de genul să-mi pun sâni mai mari, să-mi cumpăr maşină mai scumpă), toate acestea pentru un partener care în fond nu îmi împărtăşeşte sentimentele. În cuplu, tot ce poţi face, e partea ta de datorie. Unii nu şi-o fac, alţii încearcă să facă şi partea de datorie a celuilalt ca la urmă să culeagă mari frustrări.

Camelia dragomirescu

Psiholog si Psihoterapeut in Pitesti

Am avut prilejul sa merg in aceasta saptamana in Timisoara . Dimineata  am jost  in Jebel la Spitalul de Psihiatrie-acolo am sustinut un curs-iar dupa amiaza ma intorceam in Timisoara. Sunt impresionata de oamenii acelor locuri si vreau sa va impartasesc asta:

In prima dimineata , in restaurant, la masa alaturata, statea un domn intre doua varste. Un tanar timisorean  intra in restaurant  il saluta pe cel de langa mine , se prezinta si ii spune ca ii va fi insotitor pe durata sederii la Timisoara. Distinsul domn ii spune tanarului ca sunt in intarziere si grabeste masa. Replica tanarului a fost de-a dreptul surprinzatoare :

“Dati-va timpul de care aveti nevoie  si nu grabiti masa.Vom face tot ce se poate azi .”

Si asta a fost inceputul…..

Am plecat imediat dupa masa catre spitalul din Jebel. Si nici nu va puteti inchipui cat de minunati sunt oamenii de acolo….. Atat de ospitalieri  si plin de grija pentru cei ce-i viziteaza ca imi amintesc de legenda lui Baucis si Philemon. Desi sunt coplesiti de problemele lor se opresc si te vad si pe tine- te valideaza ca persoana si asta e atat de reconfortant. Eu sunt din zona de sud a tarii si aici mai nimeni nu-si opreste sirul gandurilor ca sa te observe .

Insa “piesa de rezistenta” a sederii mele a fost felul cum oamenii se respecta in trafic .

Eram luni seara in Piata Unirii , langa strada Gheorghe Lazar. O straduta pe care se circula intr-un singur sens si este foarte aglomerata. Din parcare incearca sa iasa un sofer incepator care face multe manevre si este vizibil stangaci. Un sir de mai bine de 30-atentie!- 30 de masini se opresc ca sa ii  permita iesirea din parcare. A durat 4 minute pentru ca soferul incepator sa poata iesi… Va dati seama ?!?!?!? Si nimeni, nimeni n-a claxonat,n-a injurat,n-a tipat isteric …Va rog sa va imaginati ceva asemanator in Bucuresti.  Care ar fi deznodamantul ?

Camelia Dragomirescu

Psiholog si psihoterapeut in Pitesti

“Ia-ma la suturi”

Daca au ocazia, unele persoane se comporta in societate intr-un mod absolut nepotrivit situatiei in care se afla. Astfel, ele provoaca un raspuns agresiv din partea celor din jurul lor, care devin astfel Persecutori si le dau un “sut” (fie in sensul fizic -cum este atunci cand cineva este dat afara din restaurant – fie psihologic – “Sa nu te mai vad niciodata pe aici”).Aceasta le va permite sa se puna in rolul de Victima si sa-si gaseasca usor o persoana care sa vrea sa joace rolul de Salvator.

“O să fiu din ce in ce mai mojic cu tine, ca să văd cât de mult mă iubeşti” – este o variantă a jocului ”ia-ma la suturi”. Motivaţia de suprafaţă este obţinerea proximităţii în mod forţat, ”Uite, vezi ca pot sa fiu intim cu tine? Si asta chiar dacă tu nu vrei!” (viol emoţional). Scopul real este confirmarea poziţiei de viaţă (“eu nu sunt ok – ceilalţi nu sunt ok pentru ca în final mă vor părăsi, aşa cum făcea şi mama cand eram mic”) şi avansarea scenariului spre răsplata finală (singuratatea).

Bucurati-va, NU jucati jocuri!

Psiholog si psihoterapeut in Pitesti