O profesoara din New York se hotari sa le ofere un semn de pretuire studentilor din anul terminal, spunand fiecaruia in parte cat de importanti sunt. Folosind o metoda dezvoltata de Helice Bridges de Del Mar, California, i-a chemat in fata clasei unul cate unul. Apoi a daruit fiecaruia dintre ei cate o funda albastra pe care scria cu litere aurii, “Ceea ce sunt eu inseamna ceva”. Dupa aceea profesoara a hotarat sa faca un proiect de clasa pentru a vedea ce fel de impact are aprecierea asupra unei comunitati. I-a dat fiecarui student alte trei funde, si i-a instruit sa mearga si sa faca si ei la randul lor aceasta ceremonie de recunoastere. Apoi trebuiau sa urmareasca rezultatele si sa le raporteze la ora dupa o saptamana. Unul dintre baietii din clasa s-a dus la vicepresedintele unei companii din apropiere si i-a daruit una dintre funde pentru faptul ca il ajutase in planificarea carierei sale. Acesta si-a prins funda pe camasa. Apoi i-a dat si celelalte doua funde si i-a spus, “Facem un proiect de clasa despre apreciere si am dori ca si dumneavoastra sa gasiti pe cineva pe care sa-l apreciati si sa-i dati funda albastra, apoi sa i-o dati si pe cea care a ramas, pentru ca la randul ei sa poata onora pe altcineva. Va rog sa-mi povestiti dupa aceea ce s-a intamplat”. Mai tarziu, vicepresedintele intra in birou la seful sau, care era cunoscut a fi un tip destul de morocanos. L-a rugat sa ia loc, si i-a spus ce mult il admira pentru ca este un adevarat geniu. Seful ramase pur si simplu uimit. Atunci vicepresedintele il intreba daca nu ar vrea sa accepte funda albastra in semn de recunoastere si sa si-o prinda pe haina. Seful cel uimit spuse, “Cu siguranta ca da”. Vicepresedintele lua funda cea albastra si o prinse pe haina sefului sau chiar deasupra inimii. Dandu-i si cealalta funda, spuse, “Va suparati daca imi faceti o favoare? Va deranjeaza daca luati si funda aceasta pentru a o darui altcuiva pe care il apreciati? Tanarul care mi-a dat fundele face un proiect la scoala si ar vrea ca noi sa facem aceasta ceremonie de recunoastere si sa remarcam cum ii afecteaza pe oameni”.

In acea noapte, seful lui merse acasa la fiul sau de 14 ani si se aseza langa el. Ii spuse, “Astazi mi s-a intamplat un lucru extraordinar. Ma aflam in biroul meu cand unul dintre subalternii mei a venit si mi-a spus ca ma admira, si mi-a dat o funda albastra pentru faptul ca sunt asa un geniu creator. Inchipuieste-ti. Crede ca sunt un geniu creator. Apoi mi-a prins in piept aceasta funda albastra pe care scrie “Ce sunt eu inseamna ceva”. Si mi-a mai dat si o alta funda pentru a o darui unei persoane pe care o apreciez. In timp ce mergeam cu masina inapoi spre casa, ma tot intrebam cui sa ofer acest semn de recunoastere si m-am gandit la tine. Vreau sa accepti semnul meu de pretuire.

Zilele mele sunt atat de pline incat atunci cand ajung acasa, nu prea iti acord mare atentie. Cateodata tip la tine pentru ca nu iei note suficient de mari la scoala si pentru ca dormitorul tau arata ca un camp de bataie, dar nu stiu cum, in seara asta mi-am dorit sa stau langa tine aici si sa-ti spun ce mult insemni tu pentru mine. Pe langa mama ta, tu esti cea mai importanta fiinta din viata mea. Esti un copil minunat si te iubesc!”

Pustiul uimit incepu sa suspine si nu se mai putea opri din plans. Tot corpul ii tremura. Se uita in sus la tatal lui si ii spuse printre lacrimi, “Ma pregateam sa ma sinucid maine, tata, pentru ca eu credeam ca nu ma iubesti. Acum nu mai e nevoie sa fac asta”.

Helice Bridges

Sursa : “Supa de pui pentru suflet” Jack Canfield  si  Mark Victor Hansen

Sunteti invitat sa deveniti administratorul visului “Cine sunt eu inseamna ceva”.

Puţine studii s-au concentrat asupra profesioniştilor care lucreaza pentru îngrijirea semenilor şi epuizarea lor emoţională ce deriva din  lucrul cu clientii traumatizati, denumit în continuare oboseala din compasiune (OC).

Un grup de cercetatori americani au studiat in perioada 2002-2003 efectele acestui tip de oboseala.

Datele au venit dintr-un sondaj realizat pe  asistenţi sociali care locuiesc în New York  si care au acordat ajutor în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001,  de la World Trade Center.

Deşi consecinţele psihologice  ale oferii de  ajutor şi asistenţă socială a persoanelor traumatizate au fost observate de peste 2 decenii, relativ puţine studii s-au concentrat pe cei care îi îngrijesc pe acesti oameni (de exemplu: psihologi ,terapeuţi, lucratorii in protecţia copilului, asistente medicale, etc), precum şi reactia lor emoţională la contactul cu clientii traumatizat ( Figley, 1995 ).

Studiile au arătat că acordarea de îngrijire poate fi  extrem de plină de satisfacţii insa şi foarte stresanta.

Persoane care lucrează în profesii legate de îngrijirea semenilor , indiferent ca sunt medici,psihologi,asistenti sociali,psihoterapeuti au risc crescut  de efecte adverse psihologice.

Teoretic, persoanele care lucrează în profesiile din domeniul sanatatii  încearca sa modifice comportamentele şi emoţiile  clienţilor lor prin acordarea de sprijin emoţional (de exemplu, empatie),prin strategii de a face faţă  emotiilor, sau o mai bună gestionare a competenţelor cognitive. În contextul de ingrijire formal, oferind terapie pentru clienţii care au supravieţuit unui eveniment traumatic poate fi deosebit de stresant.Mulţi cercetători au indicat că terapeuţii care lucrează cu clienţii traumatizaţi arată de multe ori semne de stres psihologic, ca urmare a acestor interacţiuni.

Impactul negativ in lucrul cu clientii care au un istoric de traume psihologice (abuz sexual şi fizic , stress posttraumatic cauzat de dezastre naturale sau conflicte militare etc.) a fost descris sub o varietate de termeni:  stresul traumatic secundar şi oboseala din compasiune.

Pe scurt ,  la ce concluzie au ajuns cercetatorii americani ?

“Putem argumenta că terapeutii pot suferi de oboseala din compasiune, care conţine două componente:

• traume secundare
• epuizare datorata mediului de lucru.

Dezvoltarea unui instrument valid şi de încredere pentru a detecta aceasta oboseala  este, de asemenea, un pas foarte important inainte de  elaborarea strategiilor de intervenţie menite să atenueze efectele sale negative asupra practicienilor din acest domeniu.”

Figley (2002) ,autorul studiului , tragea un semnal de alarma : “este, prin urmare, datoria noastra  să ridicam aceasta problema la un nivel mai mare de conştientizare pentru cei care lucreaza în profesiile carea ajuta semenii. În caz contrar, vom pierde psihoterapeuţi cu compasiune si implicit se va diminua efectul asupra clientilor lor “.

Camelia Dragomirescu ,Psiholog Pitesti