A patra intrebare : Ce sa-i spun copilului daca intreaba, sa-i spun adevarul?

O intrebare ajutatoare la cea de mai sus este : Care adevar?Cand exista conflict fiecare are propriul “adevar” si propria “realitate” .

Ceea ce este de luat in considerare este  situatia cand copilul pare indiferent, isi continua preocuparile ca si cum nimic special nu se petrece in jurul lui. Aceasta situatie poate creea o senzatie de “fals confort” parintilor care isi continua in tihna razboiul emotional.  Situatia este inselatoare pentru ca in spatele acestei “deconectari” copilul este foarte atent

la ce sa intampla, el joaca rolul indiferentei tocmai pentru a percepe mai bine evenimentele si pentru a insela vigilenta parintilor. Aceasta situatie trebuie tratata cu seriozitate pentru ca tradeaza vulnerabilitatea copilului, frica si insecuritatea care a pus stapanire pe el. Destul de  des copilul intreaba direct pe unul din parinti sau pe rand pe fiecare despre ce se petrece in familie, isi arata deschis interesul si preocuparea fata de viitorul parintilor si a familiei ca intreg. El pune intrebari incomode, precum:

De ce?

Cine e de vina?

Unde va sta el?

Cum ramane cu promisiunile ce i-au fost facute?

Vor mai merge impreuna in vacanta?, etc.

Si acum exista tentatia “naturala” de a trage copilul de partea unuia sau altuia dintre cei doi parinti.

Este bine ca parintii sa dea prioritate intereselor copilului (asta daca au maturitatea necesara) si sa pregateasca din timp o “versiune” comuna a situatiei care sa fie prezentata ori de cate ori copilul intreaba si care sa nu “catastrofizeze” separarea sau divortul, sa asigure copilul ca el va ramane in siguranta si parintii vor il vor ingriji si proteja impreuna chiar daca vor locui separat, versiune care trebuie sa fie simpla si pe intelesul copilului. Aceasta versiune poate fi completata pe parcurs cu alte detalii pe masura ce ele sunt accesibile copilului, il privesc direct si sunt furnizate in acelasi fel de ambii parinti. De fapt, prezenta copilului trebuie sa duca la o “armonizare” a puntelor de vedere a parintilor si nu sa fie un subiect de agravare a discordiei familiale.

Exista si situatia cand copilul afirma raspicat ca nu vrea ca parintii sa se departa sau ca nu vrea sa ramana cu unul din ei si pune in balanta un comportament hiperemotional care este de natura sa “infierbante” si mai mult relatiile tensionate dintre parinti. Aceasta este inca o incercare prin care cei doi trebuie sa dea dovada de altruism si sa puna interesele copilului deasupra situatiei individuale incarcata de resentimente si amaraciune.

Tentatia de a “juca fals”, de a insela pe celalalt jucand pe “doua fronturi” sau “la doua capete” cand e vorba de copil, desi pare o alternativa seducatoare la prima vedere, se va intoarce nu peste mult timp impotriva parintelui care incearca aceasta manevra si pagubele relatiiei dintre parintele ce inseala si copil vor fi mult mai mari si uneori ireparabile. Daca la un moment dat parintele are impresia ca are copilul de partea sa –ATENTIE! – vine vremea cand copilul isi va indreptata  atentia catre celalalt parinte.

Camelia Dragomirescu , Psiholog si psihoterapeut in Pitesti

A treia intrebare pe care ar fi bine sa si-o puna parintii :

E bine sa fie copilul martor la conflictele parintilor ?

In fiecare familie exista uneori discutii sau conflicte dar ele nu sunt niciodata asa de ample si de durata ca cele dintr-un cuplu care se separa.

Cercetarile arata ca aceste conflicte  din familie sunt mai daunatoare copilului decat insasi divortul. Deci prima grija a partenerilor este protectia copilului;aceste conflicte trebuie bine “camuflate” asa incat copilul sa nu fie martor sau sa le cunoasca. Este destul de dificil ca separarea si divortul sa nu fie pana la urma cunoscute de copil dar ceea ce a stat la baza acestuia nu trebuie sa fie cunoscut de copil decat atunci cand capacitatea sa emotionala si rationala sunt destul de dezvoltate pentru a intelege adecvat ce s-a intamplat.

Preferabil sa se traseze o granita intre “lumea copiilor” si “lumea adultilor” si parintii sa abordeze subiectele si comportamentele adecvate fiecarui teritoriu si sa respecte aceste limite.

E bine sa stiti  ca fiul/fiica dumneavoastra  simte destul de bine disensiunile dintre parinti  sunt foarte sensibili la acest tip de probleme, sunt atenti, vigilenti, in garda, pentru ca ei isi doresc protectie si siguranta si se simt amenintati de cate ori parinti dau semne ca se separa.

Ingrijorarea si frica pun stapanire pe copil si se instaleaza o stare de confuzie

emotionala si de vinovatie, mai ales ca in multe certuri dintre soti situatia

copilului si viitorul lui este un subiect de disputa apriga.

Atentie!!!!!

Cel mai adesea  “pierderile ”  pe care le sufera copilul depasesc cu mult “castigurile” pe care le-a obtinut unul din soti cu divortul dorit.

Camelia Dragomirescu , Psiholog si Psihoterapeut in Pitesti

O a doua intrebare pe care multi parinti nici macar nu o verifica cu cineva specializat :E  bine  sa le spun copiilor despre infidelitatea tatalui /mamei lor?

Daca la prima intrebare raspunsul nu este la fel de transant de data asta raspunsul este destul de transant : NU. Exista teoria ca relatia diadica din familie este instabila pentru ca o parte sau alta slabeste sau creste presiunea emotionala si astfel balanta se inclina cand de-o parte cand de cealalta.Instinctiv, partenerii cauta o alta persoana din familie cu care sa compenseze echilibrul pe care l-au pierdut la un moment dat si astfel atragerea copilului de-oparte sau alta este ca o contragreutate care are ca scop restabilirea echilibrului. In aceasta dinamica intrafamiliara, copilul ajunge sa fie “confidentul” sau “aliatul” de ocazie a fiecarui parinte in masura in care unul sau altul se simte tradat,minimalizat, ranit si balanta tinde sa se dezechilibreze de partea lui. Avand copilul aliat, celalalt partener se simt deposedat de ceea ce i se cuvine si lui si cu prima ocazie va incerca refacerea aliantei cu el prin impartasirea altor “secrete” familiale sau prin seductia lui cu beneficii nepotrivite si astfel exista riscul sa se liciteze din ce in ce mai mult si copilul sa fie facut partas la mai multe probleme ale vietii private a parintilor sai. Rezultatul :  copilul va deveni instabil emotional, el nu intelege pe deplin evenimentele pe care le afla din gura parintilor sai si reactioneaza primitiv, emotional si este incurajat sa ramana la acest nivel pentru ca astfel este mai usor de manipulat de o parte sau alta . In final ,copilul va parasi cu dezgust acest joc cu pierderi greu de recuperat pentru fiecare din participantii la acest joc nefericit.

E bine sa nu uitati : copiii nu sunt confidenti pentru parintii lor!!!

Camelia Dragomirescu , Psiholog si Psihoterapeut Pitesti

Din păcate, viaţa nu este mereu corectă şi dreaptă, uşoară şi plăcută, aşa cum am vrea să fie. Unii dintre noi acceptă mai uşor această realitate, în timp ce alţii ripostează chiar de la primele provocări sau obstacole. Ca urmare, în jurul nostru sunt oameni furioşi, nervoşi, care nu ştiu să tolereze situaţiile frustrante şi neplăcute.

Frustarea este sentimentul des intalnit in invatarea sociala. Ca sa obtinem un comportamnet dezirabil la copii mai intai ii frustram.

Revenind insa la tema noastra –divortul in care sunt implicatii copiii – putem spune ca este destul de frustrant pentru un copil si destul de greu de traverseze o astfel de etapa in viata lui insa nu asa de ingrozitor cum ne imaginam noi ca va fi.

Ma gandesc sa incerc sa raspund la 10 intrebari pe care oamenii si le pun atunci cand divorteaza . Si voi incepe azi cu prima :

Trebuie sa stam impreuna DOAR pentru ca avem copii?

Studiile arata ca ,  copii care provin din familii cu ambii parinti prezenti au rezultate scolare mai bune, au un grad de succes la mare si sunt mai adaptabili si stabili emotionali si fac fata cu succes la provocarile vietii . Copii care provin din familii cu un singur parinte au risc mai mare de a consuma alcool si/sau droguri si o incidenta mai mare a depresiei sau anxietatii.

In mare majoritate, insa ,  copii se adapteaza destul de bine divortului parintilor.

E bine  sa se stie ca de cele mai multe ori ei nu-si arata sentimentele fata de situatia parintilor si “lipsa de reactie” creiaza o falsa aparenta de calm. Se considera ca dupa 15-18 luni in medie, copilul depaseste situatia frustranta a separarii de un parinte care a parasit familia. Ramane insa o minoritate care se manifesta emotional instabil si cu tulburari comportamentale.

Refugiul in asociatia cu alti copii cu probleme similare sau afiliatia la grupuri cu manifestari antisociale nu este rara in astfel de cazuri. Toate acestea stau pe un platan si pe celalalt sta dorinta ta de a-ti asculta inima si a urmari implinirea personala.

Cum sa iesi din aceasta dilema?

Daca ai rabdare sa deparesti perioada de “confuzie”, de dubiu, vei gasi resursele personale necesare sa decizi luand in consideratie atat interesele proprii cat si cele ale copilului.Uneori , cand parintii au o relatie profund disfunctionala modelul lor poate fi mai nociv pentru copil.

In astfel de situatii este recomandat sa apelati la ajutor specializat (fie terapie individuala fie terapie de cuplu).

Ce trebuie sa sti este ca nu exista o reteta infailibila, fiecare situatie si fiecare individ are propriul drum intre datorie si independenta.

Camelia Dragomirescu