O a doua intrebare pe care multi parinti nici macar nu o verifica cu cineva specializat :E  bine  sa le spun copiilor despre infidelitatea tatalui /mamei lor?

Daca la prima intrebare raspunsul nu este la fel de transant de data asta raspunsul este destul de transant : NU. Exista teoria ca relatia diadica din familie este instabila pentru ca o parte sau alta slabeste sau creste presiunea emotionala si astfel balanta se inclina cand de-o parte cand de cealalta.Instinctiv, partenerii cauta o alta persoana din familie cu care sa compenseze echilibrul pe care l-au pierdut la un moment dat si astfel atragerea copilului de-oparte sau alta este ca o contragreutate care are ca scop restabilirea echilibrului. In aceasta dinamica intrafamiliara, copilul ajunge sa fie “confidentul” sau “aliatul” de ocazie a fiecarui parinte in masura in care unul sau altul se simte tradat,minimalizat, ranit si balanta tinde sa se dezechilibreze de partea lui. Avand copilul aliat, celalalt partener se simt deposedat de ceea ce i se cuvine si lui si cu prima ocazie va incerca refacerea aliantei cu el prin impartasirea altor “secrete” familiale sau prin seductia lui cu beneficii nepotrivite si astfel exista riscul sa se liciteze din ce in ce mai mult si copilul sa fie facut partas la mai multe probleme ale vietii private a parintilor sai. Rezultatul :  copilul va deveni instabil emotional, el nu intelege pe deplin evenimentele pe care le afla din gura parintilor sai si reactioneaza primitiv, emotional si este incurajat sa ramana la acest nivel pentru ca astfel este mai usor de manipulat de o parte sau alta . In final ,copilul va parasi cu dezgust acest joc cu pierderi greu de recuperat pentru fiecare din participantii la acest joc nefericit.

E bine sa nu uitati : copiii nu sunt confidenti pentru parintii lor!!!

Camelia Dragomirescu , Psiholog si Psihoterapeut Pitesti

Din păcate, viaţa nu este mereu corectă şi dreaptă, uşoară şi plăcută, aşa cum am vrea să fie. Unii dintre noi acceptă mai uşor această realitate, în timp ce alţii ripostează chiar de la primele provocări sau obstacole. Ca urmare, în jurul nostru sunt oameni furioşi, nervoşi, care nu ştiu să tolereze situaţiile frustrante şi neplăcute.

Frustarea este sentimentul des intalnit in invatarea sociala. Ca sa obtinem un comportamnet dezirabil la copii mai intai ii frustram.

Revenind insa la tema noastra –divortul in care sunt implicatii copiii – putem spune ca este destul de frustrant pentru un copil si destul de greu de traverseze o astfel de etapa in viata lui insa nu asa de ingrozitor cum ne imaginam noi ca va fi.

Ma gandesc sa incerc sa raspund la 10 intrebari pe care oamenii si le pun atunci cand divorteaza . Si voi incepe azi cu prima :

Trebuie sa stam impreuna DOAR pentru ca avem copii?

Studiile arata ca ,  copii care provin din familii cu ambii parinti prezenti au rezultate scolare mai bune, au un grad de succes la mare si sunt mai adaptabili si stabili emotionali si fac fata cu succes la provocarile vietii . Copii care provin din familii cu un singur parinte au risc mai mare de a consuma alcool si/sau droguri si o incidenta mai mare a depresiei sau anxietatii.

In mare majoritate, insa ,  copii se adapteaza destul de bine divortului parintilor.

E bine  sa se stie ca de cele mai multe ori ei nu-si arata sentimentele fata de situatia parintilor si “lipsa de reactie” creiaza o falsa aparenta de calm. Se considera ca dupa 15-18 luni in medie, copilul depaseste situatia frustranta a separarii de un parinte care a parasit familia. Ramane insa o minoritate care se manifesta emotional instabil si cu tulburari comportamentale.

Refugiul in asociatia cu alti copii cu probleme similare sau afiliatia la grupuri cu manifestari antisociale nu este rara in astfel de cazuri. Toate acestea stau pe un platan si pe celalalt sta dorinta ta de a-ti asculta inima si a urmari implinirea personala.

Cum sa iesi din aceasta dilema?

Daca ai rabdare sa deparesti perioada de “confuzie”, de dubiu, vei gasi resursele personale necesare sa decizi luand in consideratie atat interesele proprii cat si cele ale copilului.Uneori , cand parintii au o relatie profund disfunctionala modelul lor poate fi mai nociv pentru copil.

In astfel de situatii este recomandat sa apelati la ajutor specializat (fie terapie individuala fie terapie de cuplu).

Ce trebuie sa sti este ca nu exista o reteta infailibila, fiecare situatie si fiecare individ are propriul drum intre datorie si independenta.

Camelia Dragomirescu

Prin anii `60 cand Eric Berne si-a luat o masina scumpa, decapotabila, a spus ziaristilor: “Copilul meu o dorea, Adultul a avut nevoie de ea, iar Parintele spune  “sa conduci atent”!”
El a definit  o stare a eului ca si “un model constant de sentimente si experiente direct relationat cu un model corespunzator de comportament”.
Pentru ca si-a propus ca notiunile de Analiza Tranzactionala sa fie usor de inteles a conceput psihicul uman ca o contructie formata din trei sfere care se sustin reciproc.
Avem trei stari ale eului :starea Parinte a eului, starea Adult a eului si starea Copil a eului. Pentru a le distinge de parinti, adulti sau copii reali, starile eului sunt folosite in literatura specifica analizei  tranzactionale cu prima litera majuscula (Parinte, Adult, Copil).

Pe scurt :

Starea de Parinte a eului  (Credintele , Convingerile , Principiile) este o colectie de comportamente, ganduri si sentimente pe care le-am preluat de la “cei care au avut grija de noi”. Expresia de “cei care au avut grija de noi” este folosita pentru a arata ca Parintele este preluat nu doar de la parinti ci poate include si atitudinile fratilor si surorilor mai mari, bunicilor, profesorilor etc. Cand criticăm, normăm, ghidăm pe cineva in acelasi mod in care am fost noi criticati, normati, ghidati, ne aflam in starea eului de Parinte. Starea eului de Parinte tine de inconstient si subconstient, de aceea e greu de controlat sau modificat. Parintele din mintea noastra ne arata cum sa ne rezolvam problemele de zi cu zi dar si cum sa socializam.

Starea de Adult a eului  (Adultul reprezinta Raţiunea, funcţiile psihice superioare) este un set de comportamente, ganduri si sentimente care sunt reactii directe la “aici” si “acum”. Termenul Adult nu se refera la varsta matura.

Starea de Copil a eului  (Emoţiile, Dorinţele) este o colectie de comportamente, ganduri si sentimente, “inregistrari” ale experientelor din copilarie si ale modului in care am raspuns la aceste experiente. Atunci cand ne comportam ca un copil, spunem ca suntem in starea eului de Copil. Aceasta stare ne insoteste toata viata, ea reprezinta dorintele si emotiile sau sentimentele noastre, este starea eului in care ne bucuram si atingem maximul de proximitate cu ceilalti indivizi aflati si ei in starea eului de Copil. Adultii carora le-a fost interzisa sau alterata aceasta stare a eului de Copil sunt deranjati de  bucuria celorlalti , nu au prieteni (nu pot atinge proximitatea cu ceilalti indivizi), nu se pot bucura, isi interzic siesi bucuria.

Camelia Dragomirescu , Psiholog si psihoterapeut in Pitesti

Ati completat vreodata un chestionar prin care se evalua ce este si ce nu este in controlul vostru? Daca nu , atunci aflati ca in aceste chestionare se face referire la situatii de genul:

“Ceea ce gandesc ceilalti e in controlul tau sau nu ? ”

“Gandurile pe care le ai sunt in controlul tau sau nu?”

“Cum se poarta ceilalti sau valorile celorlalti sunt in controlul tau sau nu? »

Evident ca raspunsul e cat se poate de previzibil : nu pot controla ceea ce gandeste altul despre mine , cum se poarta ceilalti sau valorile celorlalti – DAR AS VREA………..

Si uite asa deraiem usor de la partea rationala si ne imaginam ca e foarte important sa stim ce gandesc ceilalti despre noi si consumam energie ca sa aflam  , credem ca putem schimba credintele si convingerile celorlalti si intram in conflict cu ei  incercand asta (evident fara prea mare succes) etc…

La varsta de doi ani noi incepem sa suspectam o posibilitate amenintatoare : NU PUTEM CONTROLA CE E JURUL NOSTRU. Pana in jurul vastei de doi ani credem ca ceea ce se intampla putem controla 100 %. Cand crestem mediul se largeste si apar noi probleme de rezolvat . Incepe sa fie evident, dupa varsta de doi ani ca, lucrurile nu  sunt in controlul nostru si cel mai dificil de inteles si controlat sunt oamenii. Copii de doi ani sunt obligati sa interactioneze cu ceilalti oameni din cauza dependentei de adulti ,dar inclinatia acestora de a se amesteca in satisfactia nevoilor lor si de ai frustra deseori cu : “Nu face asta”, “Nu e voie” etc. nu este bine rezolvata.

Intr-o zi raspunsul apare si il ingrozeste pe copil : LUMEA NU SE INVARTE IN JURUL LOR. OAMENII (MAMA SAU ALTA FIGURA DE ATASAMENT) ESTE SEPARATA DE EL ,ARE SI EA DORINTE SI NEVOI CA SI EL. Si raspund la asta cu furie. Asta e ceea ce unii psihologi numesc « Caderea din Rai ».

Va e familiar un astfel de comportament si la adulti ? Ati observat in jurul vostru adulti care vor sa controleze pe altii sau situatia ? Adulti care sunt furiosi ca ceilalti nu fac cum vor ei si cand vor ei ? Si ei sunt cazuti din RAI ? Sau poate sunt inca la 2 ani ?

Camelia Dragomiresc u

Psiholog si psihoterapeut Pitesti